Prețurile majorate la pompă sunt doar începutul: un expert estimează când vom simți cu adevărat creșterile de preț ale petrolului

0
Publicat:

Creșterea prețurilor la carburanți din ultimele zile nu reflectă încă scumpirea reală a petrolului de pe piețele internaționale. Specialiștii atrag atenția că, deocamdată, scumpirile din piața internațională nu s-au transmis integral la pompă, însă acest lucru se va întâmpla.

Adevăratul val al scumpirilor n-a ajuns în benzinării. FOTO Shutterstock

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, explică, într-un interviu acordat Digi24, că motorina ajunge la pompă cu un decalaj de câteva săptămâni față de momentul achiziției, ceea ce înseamnă că majorările recente sunt doar începutul unui val care ar putea continua în perioada următoare.

Expertul arată că între 31 decembrie și 28 februarie, cotația țițeiului Brent a crescut cu 18,5%, în timp ce motorina s-a scumpit în România cu doar 8,5%. Din această creștere, cca. jumătate provine din majorarea accizei de la 1 ianuarie 2026. Eliminând componenta fiscală, rezultă o creștere reală de aproximativ 5% la motorină, mult sub evoluția petrolului.

Diferența sugerează că scumpirile din piața internațională nu s-au transmis încă integral la pompă. Transportul și aprovizionarea durează între zece zile și trei săptămâni, în funcție de sursă, ceea ce înseamnă că motorina cumpărată acum la prețuri mai mari va ajunge în stații abia peste câteva săptămâni.

„Dacă aducem din zona europeană sau din Turcia, avem nevoie de aproximativ 10 zile să ajungă. Dacă vorbim de zona Golfului Persic, discutăm de două săptămâni sau chiar trei. Deci motorina care astăzi costă 83 de dolari, eu ar trebui să o văd peste 10 zile dacă vine din Turcia sau peste trei săptămâni dacă vine din Golful Persic”, a detaliat Dumitru Chisăliță., în emisiunea „În fața ta”.

De ce cresc prețurile: riscuri globale și reacția traderilor

Întrebat dacă tensiunile din zona strâmtorii Ormuz sunt cauza directă a scumpirilor, economistul spune că situația este mai complex: traderii au evaluat un risc global crescut încă de la începutul anului, influențat de evenimente din Venezuela și alte zone sensibile, ceea ce a dus la creșterea prețului petrolului înainte ca efectele conflictului să fie vizibile.

În ceea ce privește aprovizionarea, România se află într-o poziție relativ sigură, pentru că dispune de producție internă, trei rafinării și stocuri comerciale care pot acoperi consumul pentru 2 - 4 săptămâni. La acestea se adaugă rezerve strategice de țiței pentru încă 30–60 de zile, plus producția anuală internă de 2,8 milioane de tone, echivalentul a circa 20% din necesarul de benzină și motorină al țării.

Într-un scenariu extrem, în care importurile ar fi complet blocate, România ar putea funcționa aproximativ trei luni doar din stocuri, situație care nu se întâmplă în prezent.

De ce sunt carburanții atât de scumpi: taxele reprezintă jumătate din preț

Dumitru Chisăliță subliniază însă că existența stocurilor nu garantează stabilitatea prețurilor. Aproape jumătate din prețul benzinei reprezintă accize și TVA, iar la benzină ponderea taxelor ajunge chiar la 55%.

„Plătim TVA la acciză, o taxă la taxă”

Economistul spune că statul are instrumente pentru a tempera scumpirile, ca de exemplu ajustarea accizei, modificarea TVA sau eliminarea unor taxe suplimentare.

„Plătim TVA la acciză, o taxă la taxă”, afirmă Chisăliță, subliniind că această practică este rar întâlnită la nivel internațional.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne