Preluarea „La Cocoș” de către compania care deține Kaufland și Lidl a stârnit îngrijorarea Consiliului Concurenței

0
Publicat:

Preluarea magazinelor „La Cocoș” de către compania care deține Kaufland și Lidl a stârnit îngrijorarea Consiliului Concurenței, autoritatea precizând că își dorește ca micul lanț de magazine alimentare să păstreze prețurile mici pe care le practică în prezent.

Compania care deține Kaufland și Lidl vrea să preia „La Cocoș”. Foto Shutterstock

Consiliul Concurenței a identificat o serie de îngrijorări concurențiale legate de tranzacția prin care grupul Schwarz, care operează în România rețelele de magazine Kaufland și Lidl, intenționează să preia magazinele La Cocoș.

În urma analizei efectuate, autoritatea de concurență a constatat că operațiunea ridică probleme atât pe piața comerțului cu amănuntul, cât și pe piața achizițiilor de produse de consum curent, preponderent alimentare.

Astfel, grupul Schwarz este prezent, prin intermediul magazinelor Kaufland și Lidl, pe toate piețele locale pe care activează sau urmează să activeze La Cocoș. Ca urmare, tranzacția ar putea conduce la consolidarea poziției entității rezultate și la reducerea opțiunilor disponibile pentru consumatori.

Totodată, operațiunea ar putea avea un impact negativ asupra furnizorilor, în condițiile în care în cazul unora dintre ei vânzările către La Cocoș pot ajunge până la 90% din cifra lor de afaceri.

„Dorim să se păstreze modelul de business al La Cocoș, bazat pe marje reduse și prețuri mici pentru consumatori. De aceea, principala noastră îngrijorare constă în faptul că formatul și politica de prețuri scăzute ar putea fi schimbate în urma achiziției, ceea ce ar putea duce la o creștere a prețurilor, afectând consumatorii”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Pentru a înlătura aceste îngrijorări, grupul Schwarz are posibilitatea de a transmite propuneri de angajamente către autoritatea de concurență, care vor fi analizate și evaluate în vederea identificării unor soluții adecvate.

Reamintim că autoritatea de concurență analizează tranzacția prin care grupul Schwarz intenționează să preia magazinele La Cocoș, în scopul stabilirii compatibilității cu un mediu concurențial normal.

În iunie, Grupul Schwarz anunța că ar urma preia un pachet de 70% din acţiunile La Cocoş şi, împreună cu fondatorul Iulian Nica - care va păstra 30% din acţiuni şi va rămâne la conducerea companiei împreună cu echipa - să formeze un parteneriat strategic pentru extinderea conceptului de magazin autentic românesc, atât în România, cât şi în Europa.

Fondat în 2014 la Ploiești de antreprenorul Iulian Nica, La Cocoș este cunoscut pentru politica prețurilor mici și pentru faptul că a introdus conceptul cu trei niveluri de preț, în funcție de cantitatea achiziționată.

Până în decembrie 2024, rețeaua a funcționat ca o afacere de familie.

Din decembrie 2024, compania a atras în acționariat un consorțiu format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fondurile de investiții Morphosis Capital și CEECAT Capital, care au preluat un pachet de 56% din acțiuni. Deși majoritari, investitorii i-au oferit antreprenorului Iulian Nica — rămas cu 44% din acțiuni — drepturi depline de conducere. Infuzia de capital adusa de catre investitori are ca obiectiv deschiderea a 12 noi magazine și atingerea pragului de 1 miliard de euro în vânzări în următorii cinci ani.

În prezent, La Cocoș operează patru magazine: două în Ploiești, unul în București și unul în Brașov.

La Cocoș a anunțat recent că va deschide un nou magazin în centrul comercial Supernova Pitești, după ce Carrefour a anunțat că va închide acest spațiu, a doua închidere recentă a grupului francez după supermarketul din Sun Plaza din sudul Capitalei. Deschiderea oficială a magazinului La Cocoș în Supernova Pitești este așteptată la sfârșitul verii, cel târziu până pe 15 septembrie 2025. Data exactă și ofertele speciale de lansare vor fi anunțate în perioada următoare.

La Cocoş a încheiat anul 2024 cu afaceri de 1,18 miliarde lei, cu 20,7% mai mari decât în anul anterior și a devenit primul retailer român care a depăşit pragul de un miliard de lei cifră de afaceri.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat