Povestea industriaşului Dumitru Mociorniţă, de la copilul desculţ la unul dintre cei mai bogaţi români din perioada interbelică

Dumitru Mociorniţă a rămas în istorie după ce a pus bazele unui business curat, după ce fabrica sa de încălţămite, construită pe un teren viran de la marginea Bucureştiului ajunsese un reper pentru România Interbelică.

A fost sărac şi a învăţat să traiască. I-a învăţat şi pe alţii, dar nu i-a folosit la nimic. A fost industriaşul român care şi-a construit afacerea fără a se baza pe influenţă.

A murit însă în puşcăriile comuniste după ce a fost considerat exploatator. Povestea lui Mociorniţă arată că în România interbelică, măcinată de mai multe scandaluri de corupţie, în care apăreau nume ale altor industriaşi ai vremii, cum erau Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt, au existat oameni de afaceri care au reuşit să facă afaceri cinstite.

Dumitru Mociorniţă a învăţat, s-a perfecţionat, a avut noroc, s-a împrumutat, a construit şi a produs. S-a axat pe industria pielăriei şi după ce a reuşit să devină unul dintre cei mai importanţi producători de încălţăminte din România s-a gândit să se extindă pe piaţa din estul Europei. Războiul i-a dat planurile peste cap.

De la Ţintea, la Paris

Dumitru Mociorniţă s-a născut în 1885 într-o familie săracă din Prahova şi avea alţi şase fraţi.  A făcut şcoala primară în comuna natală, Ţintea şi se spune că învăţătorul îl aşeza în spatele clasei pentru că nu vea papuci în picioare.

La vârsta de 11 ani, Dumitru Mociorniţă s-a mutat, la gazdă, în Ploieşti pentru a continua studiile. A studiat apoi la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti şi la Liceul Economic Keţulescu din Capitală.

Va termina liceul cu Magna cum Laude şi se va remarca şi la examenul de Bacalaureat. Aşa a fost remarcat de Ion I. C. Brătianu care i-a oferit o bursă la Şcoala Superioară de Comerţ din Bucureşti, iar mai târziu la Şcoala Superioară de Industrie de la Paris.

Citiţi articolul complet pe Adevărul Financiar.