PNDR 2016: cum să iei bani europeni pentru afacerile din agricultură. Fondurile pot fi atrase până la toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru investiţiile în agricultură, sprijinul financiar european poate ajunge până la 100%

Sesiunea de depunere a cererilor în cadrul PNDR 2016 este deschisă până la 31 octombrie şi oferă alocări financiare de peste 540 de milioane de euro prin cele mai aşteptate măsuri destinate dezvoltării rurale.

Agricultorii pot depune cereri de finanţare pentru dezvoltare rurală, având la dispoziţie peste 541 de  milioane de euro, sesiunea de primire a documentaţiilor fiind deschisă până la 31 octombrie, anunţă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Instituţia responsabilă cu gestionarea fondurilor europene destinate agriculturii - AFIR - a lansat, astfel, tronsonul 2016 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Pentru ce se oferă banii

Solicitanţii de finanţare europeană nerambursabilă pot depune, între 28 aprilie şi 31 octombrie, proiecte pentru investiţii în exploataţii agricole, pentru instalarea tinerilor fermieri şi pentru dezvoltarea fermelor mici.

„Am făcut numeroase simplificări şi am reglat mai multe lucruri pentru ca procesul de depunere să fie mult mai eficient. Este doar o primă etapă, urmând să deschidem în cel mai scurt timp şi sesiunile pentru alte submăsuri“, a declarat directorul general al AFIR, Andras Szakal.

De asemenea, în acest an se deschid pentru prima dată submăsurile de „Sprijin pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul agricol“ şi cea de „Sprijin pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul pomicol“.

Pentru acestea, sesiunea de depunere se desfăşoară între 28 aprilie şi 31 iulie 2016.

Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii au la dispoziţie Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul AFIR.

Cea mai mare alocare bugetară din această sesiune, de 270 de milioane de euro, este disponibilă pentru proiectele privind investiţii în exploataţii agricole.

Din această sumă, 140 de milioane de euro sunt pentru sectorul vegetal, 80 de milioane de euro pentru sectorul zootehnic, 40 de milioane de euro pentru zona montană, iar ferma de familie are o alocare de 10 milioane de euro.

Cine poate beneficia de finanţare

Beneficiarii eligibili pentru această submăsură sunt persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale ori familiale, societăţile comerciale/agricole, cooperativele agricole şi grupurile de producători, dar şi institutele de cercetare.

Tinerii fermieri beneficiază de o alocare bugetară anuală de 161 de milioane de euro, din care pentru zona montană sunt disponibile 33 de milioane de euro.

Beneficiari eligibili sunt persoane fizice înregistrate şi autorizate, asociaţi unici sau majoritari ai unor SRL-uri, cu vârsta maximă de 40 de ani, care îşi iau angajamentul de a deveni fermieri activi.

Alocarea bugetară disponibilă aferentă submăsurii „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici“ este de 100 de milioane de euro pentru acest an, din care 21 de milioane de euro sunt pentru zona montană.

Submăsurile dedicate cooperării atât în sectorul agricol, cât şi în cel pomicol dispun de o alocare bugetară totală de 10,5 milioane de euro, valoarea sprijinului fiind de maximum 100.000 de euro pe proiect.

Arenda, fără termen minim

Odată cu lansarea tronsonului 2016 din PNDR, AFIR a decis şi eliminarea termenului de valabilitate de minimum 10 ani pentru contractele de arendare a terenurilor agricole, pentru a simplifica accesarea finanţării nerambursabile europene de către solicitanţi.

„Doar în cazul exploataţiilor care presupun înfiinţarea şi/sau reconversia plantaţiilor pomicole, contractele care conferă dreptul de folosinţă (arendă, concesiune) asupra terenurilor agricole trebuie să aibă o valabilitate de minimum 15 ani“, se arată într-un comunicat al agenţiei.

Excepţie fac în acest caz plantaţiile de viţă-de-vie, pepinierele, culturile de căpşun, zmeur, mur, coacăz şi agriş unde perioada minimă este de 10 ani începând cu anul depunerii cererii de finanţare.

Pentru celelalte tipuri de culturi nu este necesară prezentarea documentelor aferente terenului agricol, verificarea făcându-se de către experţii evaluatori, exclusiv în sistemul IACS (Sistemul Integrat de Administrare şi Control).

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat