Patronatele cer autorităților să urgenteze alocarea CNP-urilor pentru muncitorii străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă din România cer sprijin autorităților pentru urgentarea timpului de obținere a permiselor de ședere și implicit a CNP-urilor pentru muncitorii străini.

Foto Work from Asia

În absența unui cod numeric personal, zecile de mii de muncitori străini aflați în prezent în România nu se pot legitima în fața autorităților, nu pot beneficia de servicii medicale, se află în imposibilitatea de a părăsi țara, în cazul unei situații de urgență și nu pot trimite bani acasă, motivul principal pentru care marea majoritate a forței de muncă străine vine de altfel să lucreze aici.

Acestea sunt doar câteva dintre situațiile limită sesizate de Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă din România, motiv pentru care antreprenorii din domeniu apelează la sprijinul autorităților și inițiază astfel un prim pas către un dialog deschis pe tema acordării de drepturi depline pentru muncitorii străini veniți să muncească în țară.

,,Dacă în momentul de față muncitorii străini pot depune actele pentru permisele de ședere atunci când ajung în țară, în prezent durează aproximativ șase luni obținerea propriu zisă a acestui document. În tot acest timp, în caz de urgențe medicale în care spitalizarea durează mai mult de trei zile sau chiar atunci când sunt legitimați de către autorități, oamenii aceștia sunt ai nimănui. Am avut un muncitor străin care a suferit un accident rutier și care fără CNP și implicit asigurare medicală se afla într-un real pericol. Din fericire, cazul acesta a fost cu succes soluționat de către angajator, care s-a oferit să suporte enormele costuri de spitalizare. Gândiți-vă însă că nu sunt normale aceste situații în care înainte de toate primează siguranța cetățenilor străini la noi în țară. ”, a declarat Elena Panțiru, cofondatoare a Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România (PIFMR).

IGI ar trebui să aibă mai mulți angajați

Există și un set de soluții propuse de către antreprenorii români, prin intermediul cărora angajatorii vor să vină în sprijinul autorităților cu modalități practice de rezolvare a lacunelor legislative, cu care acest domeniu de activitate se confruntă aproape zilnic.

,,O primă soluție, prezentată autorităților încă de la începutul acestui an, este mărirea organigramei atât la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări, cât și la nivelul Ministerului Afacerilor Externe. Personalul care procesează documentele noastre este insuficient. Noi lucrăm în continuare cu aceleași persoane cu care colaboram și înainte de creșterea contingentului muncitorilor străini la 100.000. În plus, este necesară simplificarea documentației stufoase atât la IGI, cât și la ambasade. Documentele încărcate pe portalul instituțiilor trebuie depuse și în format fizic, iar acest lucru trebuie să înceteze. Este suficient să facem totul digital.”, a completat Elena Panțiru.

ANAF a încercat să ajute

Cu toate că ANAF a încercat să vină în întâmpinarea agențiilor de plasare și recrutare a personalului străin în România cu o serie de măsuri cum ar fi posibilitatea realizării de NIF-uri (numere de identificare fiscală), în loc de CNP-uri, procedurile sunt complicate și de cele mai multe ori evitate de către agențiile de recrutare și angajatorii români. În cazul de față, după obținerea CNP-ului, se face o declarație rectificativă de înlocuire a NIF-ului cu CNP, ceea ce din nou se traduce prin două proceduri cu o singură finalitate. Mai mult decât atât, codul numeric personal trebuie transmis către ANAF imediat după obținere.

În plus, NIF-urile sunt aplicabile muncitorilor care vin în România pentru maxim 6 luni, în condițiile în care marea majoritate a forței de muncă străine vine pe contracte de minim 2 ani de zile.

În completare, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă propune și identificarea unui sistem de către Inspectoratul General de Imigrări, prin care în momentul încărcării actelor cetățeanului străin pe portal, să poată fi generat automat un CNP pentru acesta.

Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă a fost înființat în 2020 cu scopul de a susține, promova și reprezenta interesele profesionale, economice și sociale ale antreprenorilor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro