Palatul Parlamentului iese de sub administrarea RA-APPS. Guvernul cere valorificarea spațiilor excedentare

0
Publicat:

Palatul Parlamentului iese de sub administrarea RA-APPS, potrivit pachetului 2 de măsuri de austeritate pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, explicația fiind că este nevoie de „valorificarea spațiilor excedentare”.

Palatul Parlamentului iese de sub administrarea RA-APPS. Foto Pixabay

Cel de-al doilea pachet de măsuri de austeritate prevede o mai bună colectare a veniturilor la buget și scăderea presiunii asupra bugetelor autorităților locale, inclusiv prin transmiterea în administrarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a unei părți din imobilul „Palatul Parlamentului”, cu următoarele obiective:

• Valorificarea eficientă a spațiilor excedentare aflate în prezent în administrarea RA-APPS, care nu deservesc direct activitățile acesteia.

• Asigurarea infrastructurii necesare pentru activitățile MDLPA, în special pentru desfășurarea activității, care implică echipe administrative numeroase și spații funcționale adecvate.

În prezent, imobilul „Palatul Parlamentului”, situat în municipiul București, str. Izvor nr. 2-4, sector 5, face parte din domeniul public al statului și se află în prezent în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.

O parte din acest imobil nu este utilizată la întreaga capacitate, se arată în nota de fundamentare a actului normativ, iar spațiile respective nu răspund în prezent unor nevoi administrative directe ale RA-APPS, fiind destinate unor activități de suport mai degrabă decât unor atribuții curente ale regiei.

Alte măsuri

Proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative reducerea substanțială a cheltuielilor publice prin reducerea numărului de bugetari:

◦ 6.060 de posturi de consilieri personali, ceea ce va aduce o economie de 193,92 milioane lei pe ultimele 4 luni din 2025 și 581,76 milioane lei economie anuală.

◦ Reducerea cu 20% a posturilor din instituțiile prefectului.

Extinderea executării silite asupra:

◦ indemnizațiilor asistenților personali;

◦ venitului minim de incluziune (VMI) – începând cu 2026.

• Interconectarea sistemelor fiscale (PatrimVen, DGPCIV).

• Publicarea listelor cu debitorii persoane fizice și juridice → presiune publică pentru conformare.

• Autoritățile locale primesc atribuții decizionale asupra jocurilor de noroc → control adaptat comunității.

• Posibilitatea de a introduce taxe locale suplimentare pentru aceste activități.

• Drept de aviz exclusiv asupra organigramei bibliotecilor publice.

• Înființarea Fondului de Regenerare Locală (până la 5% din veniturile locale).

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!