O companie din Italia cu program flexibil are mare succes în rândul angajaților: „Fiecare angajat își face tura în funcție de nevoile sale”

0
Publicat:

„Flexibilitate” pare a fi cuvântul cheie pentru fericirea angajaților. O demonstrează o companie din Italia, unde fiecare angajat vine și pleacă după bunul său plac, iar treaba merge strună. Atâta timp cât își fac norma de lucru prevăzută în contract, toată lumea e mulțumită.

Modelul unei companii din Italia FOTO Arhiva

„Model Stampi” este o companie din Treviso, care ar putea servi multora drept model. Productivitatea vine tocmai din lipsa unui program fix. Fiecare angajat își face tura în funcție de nevoile sale, iar orele de muncă sunt structurate în jurul a două valori: flexibilitate și încredere.

Compania unde nu există program fix

Proprietarul companiei spune că toată lumea are cheile de la birou. Cel care ajunge primul deschide ușa, iar ultimul care pleacă o închide. Nu există timp liber, nu există ore suplimentare.

Este adevărat: reconcilierea orarelor și a nevoilor furnizorilor, clienților și lucrătorilor este o provocare. Pentru companie, toate acestea reprezintă un cost suplimentar. Cu toate acestea, am constatat că, datorită serenității de lucru și a faptului că lucrăm mai puține ore, producem mai mult. Sună ciudat, dar este adevărat. Avem o cifră de afaceri foarte bună, spune proprietarul, Franco Cuzziol, citat de Știri Diaspora.

Antreprenorul și-a adus mărturia la întâlnirea „There is something to do”, muzică, dans și martori din lumea muncii, care a avut loc pe 1 mai în parohia Carbonera, promovată de Pastorala socială și a muncii din Treviso și de Fundația Opera Monte Grappa. În acest an au colaborat Acli din Treviso și Veneția, asociațiile Famiglie 2000, 'Musicalmente Orchestra' și Centrul de dans MoviMenti din Fontane di Villorba.

Cuzziol este însă de părere că lucrurile merg atât de bine pentru compania sa și datorită faptului că este una mică, de aproximativ 20 de angajați. Treaba începe de la ora 7 dimineața și se termină la 17:30. În acest interval, angajații pot sosi la birou când vor, cu condiția să își respecte sarcinile de lucru.

Toată lumea este conștientă de termenele care trebuie respectate și de încrederea reciprocă dintre colegi. Colaborarea dintre colegi este fundamentală. Dacă există o livrare care trebuie onorată, să spunem că sunt cinci persoane în departament și una dintre ele trebuie să lipsească din cauza unei obligații, ceilalți patru știu că nu se pot abate de la termenul limită, iar cel care lipsește știe și el acest lucru. Obiectivul este unul singur pentru toată lumea și poate fi atins și dacă se lucrează de la 7 dimineața până la ora 16:00, nu doar de la 8:00 la 17:00, a declarat proprietarul.

La fel ca în toate companiile, cerile de concediu se fac cu câteva zile înainte, însă în cazul în care apare o urgență, concediul se acordă oricum, tocmai pentru că toată lumea se simte oricum responsabilă.

Franco Cuzziol spune că abordarea sa îi face pe angajați mai senini, iar munca este mai productivă.

Prefer ca angajații mei să petreacă timp de calitate cu familia și cu pasiunile lor”, a conchis el.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”