Lidl inaugurează un nou magazin şi angajează urgent personal. Ce produse vor avea preţuri promoţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lidl continuă investiţiile în România prin deschiderea unui magazin nou, pe data de 19 septembrie. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea peste 30 de noi locuri de muncă.

Noua unitate din Timişoara, situată pe Bulevardul Eroilor, Nr. 38, are o suprafaţă de vânzare de peste 1.300 m² şi dispune de 114 de locuri de parcare. Orarul de funcţionare va fi de luni până sâmbătă, între 07:30 şi 22:00, iar duminică între 08:00 şi 20:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea peste 30 de noi locuri de muncă.

Procesul de execuţie a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficienţă energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezenţă şi sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalaţiile de ventilaţie. 

Deschiderea unităţii din localitatea Timişoara îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii şi acţiuni speciale. Astfel, în ziua inaugurării, pe 19 septembrie, vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele. 

Inaugurarea noului magazin din Timişoara continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, produse de calitate la cel mai bun preţ, într-o largă varietate de sortimente, prin acţiuni simple şi sustenabile. Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţea fiind produse în România. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”