La două luni de la ridicarea sancţiunilor, încă nu plouă cu bani în Iran, în ciuda semnării în fanfară a unor mega-contracte. „Băncile se tem de americani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei îi acuză pe americani că nu au eliminat sancţiunile decât pe hârtie, iar acum tranzacţiile şi investiţiile încheiate nu găsesc finanţare  FOTO Getty Images

La mai bine de două luni de la ridicarea sancţiunilor internaţionale asupra Iranului şi a ridicării embargoului petrolier, banii nu curg încă în ţară, în ciuda semnării unor contracte evaluate la mai bine de 50 de miliarde de dolari, scrie Reuters.

Cauza? SUA au menţinut sancţiunile legate de programul iranian de rachete balistice, astfel că băncile nu se îngrămădesc să finanţeze investiţii şi achiziţii în statul persan de teama unei amenzi precum cea de 9 miliarde de dolari primită de către BNP Paribas în 2014, potrivit sursei citate.

Speranţele iranienilor de a ieşi rapid din izolarea economică în care se află ţara se risipesc, însă, deoarece băncile europene sunt reticente în a derula tranzacţii prin sistemele lor. În SUA, băncile au interdicţie la a derula afaceri cu Iranul. Băncile europene nu au o interdicţie explicită, dar atâta timp cât vor să fie prezente pe piaţa din SUA sau să aibe subsidiare peste Ocean, nu riscă să primească astfel de sancţiuni.

Creşterea producţiei de ţiţei, blocată de lipsa banilor

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a acuzat direct SUA că împiedică implementarea acordului nuclear din ianuarie.

„Americanii nu au acţionat aşa cum au promis şi au eliminat sancţiunile doar pe hârtie“, a spus el. Khamenei s-a plâns că tranzacţiile financiare internaţionale întâmpină probleme deoarece băncilor „le este frică de americani“.

De asemenea, Iranul vrea să îşi crească producţia de petrol de la 2,8 milioane de barili pe zi la 4 milioane de barili, nivelul de dinaintea sancţiunilor. Numai că pentru a face posibil acest lucru, este nevoie de investiţii, iar preţul actual al ţiţeiului, de circa 40 de dolari pe baril, nu este favorabil investiţiilor. 

De asemenea, un credit de 7 miliarde de dolari promis de Rusia este, la rândul său, în dubiu deoarece însăşi Rusia are probleme bugetare din cauza preţului mic al petrolului.

Conturi bancare închise

Iranienii din Dubai, care sunt în mod istoric unul dintre principalii parteneri comerciali ai Teheranului, se plâng că nu pot beneficia de scrisori de garanţie din partea băncilor pentru a-şi putea finanţa afacerile din propria ţară, în timp ce alţii s-au plâns că băncile le-au închis conturile firmelor lor.

Problemele se complică şi mai mult în privinţa planurilor Iranului de a vinde mai mult ţiţei, dar şi de a-şi recupera activele îngheţate în băncile străine, în valoare de circa 100 de miliarde de dolari.

Din ianuarie până acum, Iranul a semnat înţelegeri estimate la mai mult de 50 de miliarde de dolari cu ţări precum Franţa, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Rusia sau Germania.

Finanţarea contractelor, problemă mare

Unul dintre contracte prevede cumpărarea a 118 avioane Airbus, în valoare de 27 de miliarde de dolari. Totuşi, finanţarea necesară pentru proiecte este o altă problemă. Unul dintre directorii Airbus spunea deja luna trecută la Paris că băncile au întors spatele tranzacţiei şi le cerea „să nu le fie frică“.

„Până când sancţiunile americane nu sunt ridicate, băncile europene cu operaţiuni majore în SUA, care sunt multe, sunt în continuare expuse restricţiile, cu excepţia cazului în care pot dovedi separarea completă a diviziilor lor europene şi americane“, a declarat George Booth, partener la firma de avocatură Pinsent Masons. Iar acest lucru este uşor de zis, dar greu de făcut, fiind necesară restructurarea operaţiunilor interne pentru a satisface un astfel de criteriu.

Numai băncile mici vor să participe şi pentru sume mici

Până acum, numai băncile mici sunt dornice să participe, dar tranzacţiile sunt limitate până la 50 de milioane de dolari, arată Seyed Arash Shahr Aeini, director adjunct în cadrul Fondului pentru Garanţii de Export din Iranul, o agenţie a statului.

Marile tranzacţii necesită implicarea marilor bănci, astfel că se ajunge tot la cele cu operaţiuni mari în SUA.

În ultimele săptămâni, câteva bănci iraniene au fost reconectate la SWIFT, reţeaua sistemul globală de plăţi interbancare, însă băncile internaţionale refuză cecurile de la cei cu conturi în băncile respective.

Circa 85% din comerţ se face în dolari, astfel că băncile nu vor să rişte implicarea în Iran. Chiar dacă banii nu trec prin oficial prin SUA, simplul fapt că folosesc dolari în tranzacţii înseamnă că pentru o fracţiune de secundă banii au trecut prin sistemul financiar american, astfel că orice bancă este vulnerabilă la o posibilă amendă.

Alternativa euro

Dintre tranzacţiile care funcţionează, cele în euro sunt sigure. Astfel, Iranul a reuşit să vândă ţiţei în India în moneda unică europeană. De asemenea, a transmis partenerilor comerciali care au datorii în dolari că doreşte plata în euro, potrivit unor surse din National Iranian Oil Co, compania petrolieră de stat a Iranului.

În astfel de cazuri se află de exemplu Hellenic Petroleum, care are datorii de dinainte de impunerea sancţiunilor pentru ţiţeiul iranian importat, dar care nu le poate plăti. 

Anterior, Iranul a propus finanţarea investiţiilor sau a tranzacţiilor prin petrol, însă nu toată lumea poate folosi acest troc. Spre exemplu, dacă o companie petrolieră poate fi plătită în ţiţei pentru a obţine altceva, nu acelaşi lucru se poate spune despre firmele din construcţii sau transporturi, care apoi s-ar vedea nevoite să vândă petrolul în cauză pentru a-şi recupera banii.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort