Împrumuturi în 2015: Banca Europeană de Investiţii a semnat finanţări pentru România de 228 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Europeană de Investiţii a semnat, în 2015, împrumuturi de 228 de milioane de euro pentru ţara noastră, iar în ultimii 25 de ani a furnizat peste 10,6 miliarde de euro pentru investiţii pe termen lung, în diferite sectoare economice din România, printre care transporturi, comunicaţii, energie şi mediu.

Valoarea totală a creditelor acordate în România în ultimii cinci ani (2011–2015) se situează la 2,6 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al instituţiei financiare, citat de Mediafax.

Pe lângă creditare, BEI acordă şi asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea atragerii de fonduri europene structurale şi accesarea de investiţii suplimentare de către România. Cu sprijinul BEI au fost finalizate 230 de proiecte, beneficiind de fonduri UE de 18,5 miliarde de euro, precum şi 96 de scheme de finanţare totalizând 11,5 miliarde de euro, notează banca.

Fondul de Investiţii European, o divizie specializată a grupului BEI, pune la dispoziţia intermediarilor financiari soluţii de finanţare a riscului pentru susţinerea IMM-urilor şi companiilor cu capitalizare de nivel mediu, precum şi pentru sprijinirea inovaţiei în Europa.

În ultimii cinci ani, angajamentele Fondului în România se ridică la 264,8 milioane de euro, iar totalul mobilizat pentru IMM-uri ajunge la 663,7 milioane de euro.

Preşedintele BEI, Werner Hoyer, se află marţi în vizită în România, pentru discuţii privind susţinetrea investiţiilor cu oficiali români, printre care preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, dar şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța