Hidroelectrica a investit 20,8 milioane lei în reabilitarea centralei hidroelectrice Tismana Subteran

0
Publicat:

Hidroelectrica a anunțat, luni, că a semnat recepţia punerii în funcţiune a instalaţiilor aferente hidroagregatului numărul 2 (HA2) al centralei hidroelectrice Tismana Subteran.

Centrala hidroelectrică Tismana Subteran a fost reabilitată, Foto: Inquam Photos Octav Ganea

Potrivit reprezentanților companiei, lucrările fac parte dintr-un contract cu mai multe obiective, a cărui valoare totală se ridică la 20,8 milioane lei şi au fost realizate de Electromontaj – Sucursala Craiova.

Hidroelectrica a semnat alături de firma prestatoare recepţia punerii în funcţiune a instalaţiilor aferente hidroagregatului numărul 2 (HA2) al centralei hidroelectrice Tismana Subteran. Lucrările – fac parte dintr-un contract cu mai multe obiective, a cărui valoare totală se ridică la 20,8 milioane lei, şi au fost realizate de Electromontaj – Sucursala Craiova”, anunţă compania.

Etapa investiţională recepţionată a vizat instalaţiile de automatizare şi comandă HA2, instalaţiile auxiliare, instalaţiile de alimentare şi distribuţie 0,4 kV curent alternativ etc.

Prin realizarea lucrărilor de modernizare şi de reabilitare a echipamentelor vizăm implementarea unor soluţii tehnologice de ultimă generaţie. Suntem interesaţi de introducerea de automatizări acolo unde este posibil, astfel încât obiectivele noastre să poată fi operate cu intervenţie umană cât mai redusă. Considerăm că tehnologia modernă aduce un semnificativ plus valoric siguranţei în exploatare şi fiabilităţii sistemelor. Este un efort pe care Hidroelectrica îl face ca parte a angajamentului pe care şi l-a asumat de modernizare continuă a obiectivelor pe care le are în portofoliu”, a transmis Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

CHE Tismana Subteran este cea mai mare unitate hidroenergetică din cadrul Complexului hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana.

Centrala uzinează apă din lacul de acumulare Motru, ce are un volum util de 3,5 milioane m.c. prin intermediul unei conducte forţate în lungime de 8.580 m, şi din lacul Clocotiş, cu un volum util de 1,8 milioane de mc. şi cu o galerie de 11.450 de metri.

Centrala Hidroelectrică Tismana Subteran este echipată cu două hidroagregate cu turbine Francis cu ax vertical şi cameră spirală metalică cuplate cu două generatoare având o putere instalată de 53 MW fiecare.

Producţia medie anuală de energie electrică se situează la cifra de 262 GWh. Debitul turbinat este evacuat în lacul Tismana aval printr-o galerie de fugă cu o lungime de 4.405 m.

Hidroelectrica exploatează un număr de 182 de centrale hidroelectrice şi cinci staţii de pompare, având o capacitate totală instalată de producere a energiei de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcule eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Regele britanic care se purta mai bine cu amantele, decât cu soția! Pe iubite le răsfăța cu bijuterii și palate, nevasta era complet ignorată
Economiști: Vânzările de mașini electrice Tesla, afectate substanțial în SUA de politica partizană a lui Elon Musk
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”