Hackerii lansează clone ale aplicaţiilor WhatsApp, Telegram şi Signal pentru distribuire de malware

0
Publicat:

Clonele WhatsApp, Telegram şi Signal rămân în continuare un vehicul popular pentru distribuirea de programe malware, avertizează specialiştii Eset, într-un articol publicat recent pe blogul din România al companiei.

Hackerii lansează clone ale aplicaţiilor WhatsApp, Telegram şi Signal pentru distribuire de malware

"Aplicaţiile mobile au devenit o parte integrantă a vieţii noastre de zi cu zi, acestea revoluţionând modul în care comunicăm, lucrăm şi ne distrăm. Serviciile de mesagerie se numără printre cele mai populare aplicaţii, atât pe iOS, cât şi pe Android. Organizaţia non-profit americană Signal numără aproximativ 40 de milioane de utilizatori, iar Telegram, un alt serviciu de mesagerie open-source, are 700 de milioane de utilizatori. Între timp, WhatsApp, deţinut de Meta, este liderul mondial incontestabil, cu un număr estimat de două miliarde de utilizatori activi lunar. Dar popularitatea lor a atras şi atenţia actorilor de ameninţări, dornici să găsească o modalitate de a introduce pe ascuns programe malware pe dispozitivul dvs. Acest lucru v-ar putea costa scump şi chiar ar putea să vă afecteze compania angajatoare. Dezvoltatorii rău intenţionaţi de cod au devenit destul de pricepuţi în a păcăli utilizatorii să le descarce produsele", susţine Phil Muncaster, expert Eset.

Specialistul atenţionează asupra faptului că hackerii lansează aplicaţii maliţioase concepute pentru a le imita pe cele legitime, după care le distribuie prin intermediul mesajelor de phishing, prin e-mail, prin SMS, pe reţelele de socializare sau prin aplicaţii de mesagerie în sine, "conducând victima pe o pagină web folosită pentru phishing şi convingând-o să instaleze ceea ce aceasta crede a fi o aplicaţie oficială".

În plus, infractorii cibernetici direcţionează utilizatorii către aplicaţii false cu aspect legitim, care pot ocoli ocazional procedurile stricte de verificare din magazinul de aplicaţii Google Play. "Platforma iOS de la Apple are un ecosistem mult mai închis şi este mult mai puţin probabil ca aplicaţiile rău intenţionate să ajungă acolo", menţionează sursa citată.

Analiştii Eset au descoperit o campanie falsă de actualizări derulată în 2021 care s-a răspândit pe WhatsApp, Signal şi alte aplicaţii de mesagerie prin intermediul unor mesaje de phishing care pretindeau că destinatarul poate obţine o nouă temă de culoare pentru WhatsApp. În realitate, acesta era un malware troian care răspândea automat un link maliţios, prin mesajele primite în WhatsApp şi în alte aplicaţii de mesagerie.

De asemenea, alte zeci de site-uri web copiau WhatsApp şi Telegram şi promovau aplicaţii de mesagerie maliţioase cunoscute sub numele de "clippers"(aplicaţii concepute pentru a sustrage informaţiile sau modifica conţinutul clipboard-ului dispozitivului). În acest fel, victimele erau mai întâi ademenite de anunţurile Google care duceau la canale YouTube frauduloase, care apoi le redirecţionau către site-urile web copiate. Odată instalate, aplicaţiile interceptau mesajele de chat ale victimelor în încercarea de a sustrage informaţii sensibile şi fonduri în criptomonede.

Conform articolului de specialitate, un alt incident i-a avut în prim-plan pe hackerii aliaţi cu China, ce au ascuns un malware de spionaj cibernetic, botezat Android BadBazaar, în interiorul unor aplicaţii Signal şi Telegram cu aspect legitim. Ambele tipuri de aplicaţii au reuşit să treacă de verificarea oficială şi să ajungă în Google Play şi Samsung Galaxy Store, înainte ca aceştia să se sesizeze.

Pe acest fond al ameninţărilor cibernetice asupra aplicaţiilor de mesagerie, reprezentanţii Eset recomandă mai multe măsuri ce pot fi puse în aplicare pentru a reduce şansele de a instala o aplicaţie maliţioasă pe propriul dispozitiv.

Astfel, printre acestea se află: trebuie accesate întotdeauna magazinele oficiale de aplicaţii Android, actualizarea sistemului de operare şi software-ul dispozitivului la cea mai recentă versiune, neaccesarea linkurilor sau documentelor ataşate în mesaje nesolicitate primite pe reţelele de socializare sau în e-mailuri, precauţie înainte de a acorda unei aplicaţii permisiuni care nu par să aibă legătură cu funcţionalitatea acesteia, folosirea unei soluţii de securitate de la un furnizor de încredere, posibilitatea de a utiliza autentificarea biometrică în locul folosirii unor simple parole.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend