Guvernul amână privatizarea Oltchim, care trebuia să înceapă marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Privatizarea Oltchim este una dintre condiţiile din acordul cu FMI. FOTO Mediafax

Guvernul a decis să amâne cu câteva zile privatizarea Oltchim. Marţi trebuia să aibă loc licitaţia pentru vânzarea combinatului, iar termenul pentru depunerea ofertelor de către companiile interesate era astăzi.

Companiile interesate de preluarea Oltchim pot depune oferte în acest sens până joi. Termenul iniţial era luni, la ora 12.30, moment în care se putea afla şi lista celor interesaţi de preluarea societăţii de stat.

Deschiderea plicurilor va avea loc vineri, 21 septembrie, când Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OSPSPI) va analiza ofertele.

Înainte de acest anunţ, companiile care reprezintă Gazprom au cerut amânarea cu două săptămâni a termenului limită pentru depunerea ofertelor de privatizare la Oltchim. Ruşii pentru a analiza impactul litigiilor apărute în ultimele zile privind combinatul chimic, a declarat şeful OPSPI, Remus Vulpescu, transmite Mediafax.

Combinatul Oltchim se află pe lista de privatizări a statului încă din 2010, fiind una dintre condiţiile stipulate în acordul încheiat cu FMI în 2009. După mai multe amânări, procesul a fost demarat, iar marţi va avea loc licitaţia pentru vânzarea pachetului de acţiuni.

Oltchim are datorii de 135 de milioane de euro către AVAS şi de 130 de milioane de euro către Electrica, pe care statul a vrut să le transforme în acţiuni.

Comisia Europeană şi-a dat acceptul pentru conversia creanţei, însă Guvernul a stabilit că Oltchim va fi vândută înainte de acest pas.

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători