Grupul Mechel, la un pas de insolvenţă din cauza datoriilor de 8,7 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După retragerea din România, ruşii de la Mechel au probleme şi la ei acasă

Acţiunile grupului siderurgic şi minier Mechel, controlat de oligarhul Igor Ziuzin, s-au prăbuşit cu 30% pe bursă, după ce Alexei Ulyukayev, ministrul Economiei, a afirmat că nu vede altă alternativă decât insolvenţa, transmite Bloomberg.

Grupul rus a căutat timp de nouă luni, fără succes, să-şi refinanţeze datoriile.

Mechel este cel mai mare producător rus de cocs. Titlurile conglomeratului au scăzut cu 60% în acest an, după ce preţurile pentru cocs, folosit la realizarea oţelului, au scăzut şi au afectat compania.

Vorbind cu reporterii la un forum desfăşurat în data de 20 septembrie, Alexei Ulyukayev, a spus că „dacă societatea este falită, atunci ar trebui să recunoaştem asta din punct de vedere legal“, şi că „nu vede altă cale“.

Gigantul are datorii de 8,7 miliarde de dolari, pe care trebuie să le returneze în următorii şapte ani. Analiştii estimează o pierdere de 591 de milioane de dolari în 2014. Mechel are peste 70.000 de angajaţi la nivel mondial.

Băncile ruse deţin circa două treimi din datoriile Mechel. Andrey Kostin, directorul executiv al VTB Group, cea de-a doua bancă din Rusia, a spus că este în favoarea convertirii datoriilor în acţiuni. Sau, dacă managementul este împotrivă, să intre sub protecţia insolvenţei.

Cum şi-au luat ruşii tălpăşiţa din România

Grupul rus Mechel s-a retras din România anul trecut, după ce a vândut cele cinci combinate siderurgice către firma Invest Nikarom, controlată de către doi cetăţeni ruţi. Mechel deţinea combinatele din Târgovişte, Câmpia Turzii, Brăila, Oţelul Roşu şi Buzău. Ulterior, noul proprietar le-a introdus în insolvenţă, dar are planuri pentru a continua activitatea economică.

Sancţiuni împotriva Rusiei

Pe lângă problemele specifice ale Mechel, Rusia se confruntă şi cu ieşiri de capital, din cauza sancţiunilor impuse de către SUA şi Uniunea Europeană, ca urmare a anexării Crimeei şi a implicării în războiul din estul Ucrainei.

Ieşirile nete de capital cu ajuns la 75,5 miliarde de dolari în primele şase luni, faţă de 59,7 miliarde din anul trecut în acelaşi interval. Banca centrală se aşteaptă la alte 20 de miliarde de dolari să iasă în a doua jumătate a anului şi 90 de miliarde anul viitor.

Există două propuneri de a evita insolvenţa, afirma în data de 30 iunie Andrei Belousov, consilier economic la Kremlin. Ambele implică schimbarea proprietarului. Un plan prevede accesarea unui ajutor de la banca de dezvoltare a statului – Vneshconombank- şi altul ar presupune preluarea controlului de către creditori prin convertirea datoriilor.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/mechel-1" target="_blank">View the story "mechel" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant