Grindeanu: Am semnat astăzi protocolul de colaborare pentru construcţia metroului de la Cluj-Napoca şi Floreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că a semnat protocolul de colaborare pentru construcţia metroului dintre Cluj-Napoca şi Floreşti, valoarea totală estimată a proiectului fiind de două miliarde de euro. El a precizat că lucrările de bază pentru primele 9 din cele 19 staţii trebuie finalizate până în 2026.

„Am semnat astăzi protocolul de colaborare pentru construcţia metroului de la Cluj-Napoca şi Floreşti. Traseul va avea 21 de km, cu 19 staţii. Din estimările preliminare va transporta până la 164.000 de călători pe zi în anul 2030. Ministerul Transporturilor va finanţa prin PNRR acest proiect! Valoarea totală estimată: 2 miliarde de euro", a afirmat, miercuri, într-o postare pe Facebook, Sorin Grindeanu.

El a menţionat că Primăriile Cluj-Napoca şi Floreşti se vor ocupa de licitaţia pentru proiectarea şi execuţia acestui proiect, dar şi de implementarea contractului.

Potrivit lui Grindeanu, lucrările de bază pentru primele 9 staţii trebuie încheiate până în anul 2026.

Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Judeţean Cluj a avizat favorabil Planul Urbanistic Zonal al viitorului Metrou de la Cluj.

"Este un proiect de o importanţă strategică pentru comunitatea clujeană şi pentru întreg judeţul, motiv pentru care am acţionat cu maximă celeritate, astfel încât acesta să avanseze în cel mai rapid mod posibil", a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi al Comisiei de Urbanism.

În cadrul şedinţei comisia a decis, cu unanimitate de voturi, să dea un aviz de principiu favorabil.

"Avizul final urmează a fi redactat în cel mai scurt timp posibil, imediat după adoptarea Hotărârii de Guvern referitoare la exproprieri şi după includerea în documentaţie a recomandărilor formulate de specialiştii din cadrul comisiei", au precizat reprezentanţii CJ Cluj.

Guvernul a adoptat, în 28 decembrie, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Tren metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”.

Astfel, se are în vedere construcţia unei linii de metrou uşor cu o lungime 21,03 km, cu 19 staţii subterane şi un depou suprateran.

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică