FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economică a României în acest an

0
Publicat:

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indicat în luna octombrie a anului trecut, arată cel mai recent raport "World Economic Outlook" (WEO).

FMI a revizuit în scădere estimările privind avansul economiei româneşti în acest an

Potrivit raportului, FMI şi-a redus la jumătate estimările privind creșterea economica a României în 2026, până la 1,4%, de la 2,8% cât prognoza în primăvară.

Instituţia financiară internaţională este mai pesimistă şi când vine vorba de progresele României în diminuarea deficitului de cont curent, care în conformitate cu cele mai noi estimări se va reduce doar până la 8% din PIB în acest an, faţă de o scădere până la 7,6% din PIB prognozată în primăvară. În schimb, FMI este mai optimist cu privire la situaţia de anul viitor, când deficitul de cont curent al României ar urma să se reducă până la 6,6% din PIB, o performanţă semnificativ mai bună decât un deficit de 7,4% din PIB prognozat în luna aprilie.

FMI a revizuit în mod semnificativ şi prognozele privind evoluţia preţurilor de consum în România, care ar urma să înregistreze o medie anuală de 7,3% în 2025 şi una de 6,7% în 2026. Comparativ, în luna aprilie, Fondul miza în cazul României pe o creştere medie anuală a preţurilor de 4,6% în 2025, respectiv 3,1% în 2026.

În privinţa ratei şomajului în România, FMI indică faptul că aceasta va creşte până la 5,9% în 2025, de la 5,4% în 2024, pentru a se reduce uşor la 5,8% în 2026. Comparativ, în aprilie miza pe o stabilizare a ratei a şomajului la 5,4% în 2025 şi o scădere până la 5,2% în 2026.

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor de toamnă ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM), care se desfăşoară săptămâna aceasta la Washington.

În cazul României, noile previziuni sunt identice cu cele incluse în raportul prezentat în luna septembrie, la finalul vizitei la Bucureşti a misiunii Fondului.

FMI se aşteaptă ca economia să crească gradual, la un nivel moderat, pe fondul consolidării fiscale. PIB-ul României ar urma să înregistreze o expansiune de 1% în 2025 şi de 1,4% în 2026, accelerarea investiţiilor finanţate prin programul "NextGenerationEU" compensând parţial moderarea consumului privat, provocat de inflaţia temporar ridicată şi efectele consolidării fiscale. Inflaţia ar urma să rămână la un nivel ridicat în următoarele 12 luni, înainte de a scădea sub marja de toleranţă a BNR, până la finalul lui 2026", se arată în raportul prezentat la finalul vizitei misiunii în România.

Totuşi, chiar şi după revizuire, FMI este mai optimist decât Banca Mondială când vine vorba de evoluţia economiei româneşti. Cele mai recente analize economice pentru Europa şi Asia Centrală publicate săptămâna trecută de Banca Mondială arată că economia românească va înregistra un avans de doar 0,4% în acest an şi unul de 1,3% anul viitor.

La Bucureşti, ultimele estimări ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză indică o creştere a PIB de 0,6% în acest an şi de 1,2% în 2026.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!