Facturile la gaze după 1 aprilie. Bogdan Ivan dă asigurări că prețurile nu vor crește, în timp ce companiile vin cu oferte mai mici decât plafonul
0Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că românii nu vor plăti mai mult pentru gazele naturale după 1 aprilie, chiar dacă actualul mecanism de plafonare expiră la 31 martie.
Oficialul dă asigurări că Executivul pregătește un nou sistem de protecție pentru populație, în timp ce furnizorii de energie avertizează că piața liberă ar putea aduce tarife chiar mai mici decât cele reglementate în prezent.
În prezent, clienții casnici beneficiază de un tarif plafonat la 0,31 lei/KWh, măsură valabilă până la finalul lunii martie. Incertitudinea privind perioada de după această dată îi determină pe consumatori să aștepte clarificări din partea autorităților.
„Nu o să crească prețul pentru consumatorii casnici pentru că plafonăm de la producător, pe tot lanțul. Avem tarif reglementat pentru ca să nu ajungem la un preț mai mare la gazele naturale pentru oamenii de acasă”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
De asemenea, ministrul Energiei a mai anunțat că autoritățile intenționează să acorde un sprijin financiar consumatorilor cu venituri foarte mici pentru plata facturilor la gaze în perioada 1 octombrie-31 martie 2027. Măsura ar urma să vizeze sezonul rece, când consumul este semnificativ mai ridicat.
Reprezentanții companiilor din energie au o altă perspectivă. Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie, susține că liberalizarea ar putea genera competiție și tarife mai avantajoase pentru clienți.
„Noi întotdeauna susținem o piață liberă. O piață liberă asigură un preț cât mai corect și un serviciu cât mai bun. În momentul de față, pentru perioada de după 1 aprilie, dacă ne uităm pe comparatorul ANRE, există 7 oferte sub plafonul de 0,31”, a explicat Laurențiu Urluescu, potrivit Tvrinfo.
Potrivit ofertelor afișate pentru București, prețurile pregătite pentru perioada următoare sunt cuprinse între 0,30 și 0,38 lei/KWh.
Analista în energie Ana Otilia Nuțu atrage atenția asupra implicațiilor financiare ale unei noi intervenții a statului. Potrivit acesteia, unii furnizori au achiziționat deja gaze anticipând o liberalizare la 1 aprilie.
„Cine a cumpărat gaz așteptându-se că piața se va liberaliza l-a cumpărat deja la prețul pe care îl aștepta în eventualitatea unei piețe liberalizate. Dacă acest preț este mai mare decât prețul la care cumpărau în vremea în care piața era reglementată, atunci o să vină bugetul statului să compenseze sau cum?”, a subliniat analista, pentru sursa citată.
.