Concedieri masive la Credit Suisse: Câți angajați își vor pierde locurile de muncă

0
Publicat:

Zeci de mii de locuri de muncă de la UBS/Credit Suisse ar putea fi eliminate în toată lumea, susţine presa elvețiană, transmit AFP şi Reuters.

30% din locurile de muncă de la UBS/Credit Suisse ar putea fi eliminate, Foto: Shutterstock

Citând un senior manager de la UBS, săptămânalul SonntagsZeitung a relatat că instituţia financiară creată prin preluarea băncii elveţiene Credit Suisse de către rivala UBS ar putea elimina între 20% şi 30% din locurile de muncă totale, adică între 25.000 şi 36.000 de posturi în întreaga lume.

Câți angajați urmau să fie concediați inițial

Sursa citată menționează că este vorba de un număr mult mai mare decât avea în vedere Credit Suisse în planul său de restructurare dezvăluit înainte ca autorităţile elveţiene să preseze UBS să preia Credit Suisse în regim de urgenţă, pentru a evita ca aceasta din urmă să dea faliment, precizează Agerpres.

În planul său de restructurare, Credit Suisse prognoza că va elimina 9.000 de posturi până în 2025.

În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian,

Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian.

Însă această tranzacţie, care a fost concepută de asemenea pentru a ajuta la asigurarea stabilităţii financiare globale, a dat naştere şi la îngrijorări cu privire la mărimea noii bănci care ar urma să aibă active de aproximativ 1.600 de miliarde de dolari şi peste 120.000 de angajaţi la nivel mondial.

Înainte de preluare UBS avea puţin peste 72.000 de angajaţi faţă de peste 50.000 de angajaţi la Credit Suisse.

Concedieri masive în Elveția

Potrivit săptămânalului SonntagsZeitung, banca rezultată în urma fuziunii ar putea elimina aproximativ 11.000 de locuri de muncă numai în Elveţia. Publicaţia nu precizează care este perioade în care ar urma să se efectueze aceste restructurări şi nici activităţile care vor fi cele mai afectate în rândul celor două entităţi.

Cu toate acestea, sâmbătă viitorul director general de la UBS, Sergio Ermotti a ţinut să răspundă îngrijorărilor referitoare la mărimea instituţiei create după preluarea Credit Suisse de către UBS.

Chiar şi prin punerea laolaltă a UBS şi Credit Suisse nu vom fi în fruntea clasamentului băncilor internaţionale în funcţie de mărime. Problema unei mărimi excesive nu există", a spus Sergio Ermotti într-un interviu pentru cotidianul financiar italian Il Sole 24 Ore.

Potrivit lui Sergio Ermotti, pe piaţa internă, nou grup bancar va avea o cotă de piaţă comparabilă cu cea a băncilor cantonale sau a Raiffeisen Group, adăugând că singurul segment din Elveţia unde UBS/Credit Suisse va avea o poziţie proeminentă este cea a împrumuturilor către multinaţionale, însă şi pe acest segment se va confrunta cu competiţia internaţională.

Ermotti şi-a exprimat de asemenea încrederea că modelul de businesss al noii entităţi ar trebui să fie similar cu cel actual al UBS, citând rolul central al activităţilor de administrare a averilor şi limitarea riscurilor asociate cu activităţile de investment banking.

Acţionarii Credit Suisse, care nu vor primi decât 76 de centime pentru fiecare acţiune pe care o deţin la Credit Suisse, urmează să se reunească marţi la Zurich pentru Adunarea generală a băncii. Ulterior, acţionarii UBS se vor reuni şi ei, tot la Zurich.

Fuziunea UBS/Credit Suisse se va face fără aprobarea acţionarilor, autorităţile eliminând obligaţia de a-i consulta pe acţionari în numele interesului superior al stabilităţii pieţei financiare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie