Chirițoiu: Nu putem interveni în privinţa preţurilor mici practicate de companiile de asigurări

0
Publicat:

Consiliul Concurenței nu are pârghiile pentru a interveni în ceea ce priveşte preţurile mici practicate de companiile de asigurări, a transmis, preşedintele autorității, Bogdan Chiriţoiu.

Bogdan Chiriţoiu a participat la audieri în Comisia economică, Foto: Arhivă Adevărul

Acesta a fost invitat luni la audieri în Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului pentru a prezenta măsurile întreprinse cu privire la concentrarea de pe piaţa asigurărilor RCA.

Cred că a fost utilă această audiere ca să clarificăm nişte neînţelegeri. A fost o şedinţă de informare a Comisiei, în care nu am discutat niciun act normativ. În ceea ce priveşte hotărârea de Guvern de plafonare a preţurilor RCA, aceasta va fi evident emisă Guvern. Mă aştept ca în câteva luni să se transforme în iniţiativă legislativă pentru a corecta unele lucruri ce ţin de legislaţie. Printre lucrurile care trebuie corectate sunt şi unele care se referă la comportamentul companiilor. În plus, trebuie să ţinem sub control costurile, pentru a nu creşte preţul RCA-ului. În acest fel ne asigurăm că reparaţiile nu sunt foarte scumpe", a spus Chiriţoiu, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, autoritatea pentru concurenţă se uită la creşterile de preţ, pentru a vedea dacă sunt rezultatul unor înţelegeri între companii sau dacă există firme mari în piaţă care cresc preţurile pentru consumatori, şi nu dacă preţurile sunt nesustenabil de mici.

Preţurile practicate se văd în indicatorii financiari ai companiilor, în solvabilitatea lor, aceasta fiind zona de reglementare prudenţială şi ASF (Autoritatea de Surpaveghere Financiară n.r) a intervenit. Probabil că aceste companii nu aveau destui bani pentru a acoperi riscurile pe care şi le asumau şi din acest motiv ASF a luat deciziile pe care le-a luat. Menţionez, din nou, că noi nu putem interveni în privinţa preţurilor mici practicate, pentru că nu ne permite legea", a punctat preşedintele Consiliului Concurenţei.

În ceea ce priveşte faptul că aceste companii (City Insurance şi Euroins) aveau cote de piaţă foarte mari, una de 40%, alta de peste 30%, Bogdan Chiriţoiu a semnalat că nu este ceva ilegal ca o companie să fie mare.

Dacă clienţii te găsesc atractiv, clienţii vor acel produs, nu-i opreşte nimeni. Ar fi cumva nenatural să vină statul să-i spună unui consumator român: „nu te mai duce tu la compania asta la care vrei să cumperi, că eu, statul român, cred că are destui clienţi. Eu zic să te duci în altă parte". Evident că asta e absurd. N-avem cum să prevedem în Legea Concurenţei sau să utilizăm Legea Concurenţei pentru a limita cotele de piaţă ale companiilor. Dacă companiile acestea au crescut pentru că au preţuri mici şi rămân fără bani, acolo intervine ASF. Dar în rest, Legea Concurenţei, care se aplică în toate sectoarele economiei, nu numai în asigurări, nu are prevederi şi nici nu-i normal să aibă prevederi care să spună că o companie este prea mare şi eu, stat, interzic să mai ia clienţi. Deci eu sper că am clarificat aceste lucruri şi că sunt bine înţelese acum de cei care aveau nelămuriri", a precizat Chiriţoiu.

El a mai afirmat că autoritatea de concurenţă şi-a dat acordul de principiu pe proiectul de HG privind plafonarea preţului RCA, dar nu are expertiza să spună exact care ar trebui să fie preţul plafonat, dacă ar trebui să fie cel din 2022 sau altul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”