Ce poți face dacă angajatorul nu ți-a plătit drepturile pentru pensie. Care sunt pârghiile legale
0Casele de pensii din toată țara sunt luate cu asalt de românii care consideră că îndeplinesc condițiile de pensionare, fie pentru a se asigura că au atins stagiul complet de cotizare, fie pentru a se interesa ce pârghii legale au la îndemână pentru completarea stagiilor, în cazul în care angajatorii le-au reținut contribuțiile, dar nu le-au virat către stat.
Pentru a se putea pensiona, românii trebuie să îndeplinească, pe de o parte cerința de vârstă, iar pe de alta pe cea privind stagiul de contributivitate.
În cazul bărbaților care vor să se pensioneze la limită de vârstă, aceștia trebuie să fi împlinit deja 65 de ani și să aibă un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, pentru femei limita de vârstă fiind de în prezent de 62 de ani și 5 luni, iar stagiul complet de cotizare de 33 de ani și 2 luni.
În cazul pensionării anticipate, vârsta solicitantului trebuie să fie cu maximum 5 ani mai mică decât limita de vârstă pentru pensionare, iar stagiul de cotizare să fi depășit cei 35 de ani, putând obține pensie anticipată fără penalizare doar dacă stagiul de cotizare, care include și perioadele necontributive, este de 40 de ani.
Doar că, atunci când ajung la casele de pensii mulți dintre români află că, deși știau că li s-au reținut contribuțiile de către angajatori înainte de 2018, acestea nu au fost și virate către bugetul de stat, motiv pentru care le lipsesc ani buni de vechime.
Cum a fost posibilă reținerea și neplata contribuțiilor
Întrebată cum a fost posibil ca angajatorii să rețină contribuțiile salariaților fără să le plătească statului, Cristina Georgeta Vintilă - expert în HR, a declarat pentru „Adevărul” că până la reforma fiscală din 2018, contribuțiile sociale obligatorii (CAS și CASS) erau datorate de salariat, dar reținute și virate de angajator, în baza articolelor 78 și 80 din vechiul Cod fiscal.
„Practic, angajatorul era intermediar: oprea sumele din salariile brute și trebuia să le vireze statului până la data de 25 a lunii următoare. În lipsa unui sistem digital de urmărire, verificarea reală a virării contribuțiilor era dificilă. Declarațiile se depuneau pe suport fizic, iar instituțiile nu aveau baze de date interconectate. Astfel, unele firme rețineau contribuțiile, dar nu le mai achitau către buget, acumulând datorii care se descopereau uneori abia la controale ulterioare sau la momentul pensionării angajaților. Situația a fost agravată de faptul că, înainte de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, reținerea și neplata contribuțiilor nu erau încadrate clar ca faptă penală. Ulterior, art. 6 al legii a stabilit explicit că reținerea și nevirarea contribuțiilor în termen de 60 de zile constituie infracțiune, pedepsită cu închisoare”, a declarat experta în HR pentru „Adevărul”.
Potrivit acesteia, începând cu 2018, odată cu trecerea contribuțiilor „pe angajat” (prin OUG 79/2017) și cu introducerea Declarației 112 electronice, statul a putut urmări mai exact atât declarațiile, cât și plățile. Sistemele actuale — SAF-T, e-Factura, e-Transport, e-TVA — au creat o trasabilitate digitală completă, reducând aproape total posibilitatea reținerii fără plată.
„Astăzi, orice neconcordanță între D112 și plățile efective se semnalează automat prin interconectarea ANAF cu Trezoreria, iar salariații își pot verifica stagiile de cotizare în timp real prin contul online CNPP. În concluzie, ceea ce odinioară era greu de urmărit din cauza birocrației și lipsei digitalizării a devenit acum un proces automatizat, controlat și aproape imposibil de eludat. Evoluția legislativă a transformat obligația morală a angajatorului într-una verificabilă tehnologic, oferind protecție reală salariatului”, a declarat expertul în HR.
Ce spune legea
Conform Articolului 110 (3) din Codul de procedură fiscală, dreptul de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Chiar dacă nu este vorba de o faptă penală, legislația fiscală poate prevedea termene mai lungi pentru recuperarea datoriilor fiscale, inclusiv a contribuțiilor sociale.
Aplicabilitatea în cazul contribuțiilor sociale: Articolul 175 (4) din Codul de procedură fiscală menționează că dispozițiile privind prescripția sunt aplicabile și în cazul contribuțiilor sociale.
Ce puteți face
Specialiștii în legislație contactați de „Adevărul” au explicat, pe scurt, care sunt pașii de urmat pentru refacerea vechimii, în cazul în care descoperiți că vă lipsesc perioade de contributivitate, pentru care știți că vi s-au reținut sumele.
Astfel, dacă aveți contracte de muncă pe care doriți să le folosiți pentru a dovedi vechimea la CNPP, dar suspectați că angajatorul nu a achitat contribuțiile aferente:
- depuneți contractele de muncă și celelalte documente doveditoare la CNPP: Acestea vor fi analizate pentru stabilirea stagiului de cotizare.
- erificați situația contribuțiilor: Puteți solicita un extras de cont de la CNPP sau puteți verifica în contul dumneavoastră online (dacă este disponibil) dacă perioadele respective sunt recunoscute și dacă s-au calculat punctajele lunare corespunzătoare.
- sesizați direct ITM: Dacă aveți dovezi clare (contracte de muncă, state de plată, dar lipsesc înregistrările sau contribuțiile la CNPP), cea mai eficientă cale pentru a semnala nereguli legate de respectarea legislației muncii și a contribuțiilor sociale este să depuneți o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă de pe raza unde angajatorul își are sediul social sau unde ați prestat activitatea. ITM-ul are atribuții de control și poate dispune măsuri de remediere și sancționare a angajatorului.
- acțiune în instanță: În situații complexe, unde angajatorul refuză să își îndeplinească obligațiile sau unde există neclarități, este posibil să fie necesară o acțiune în instanța de judecată pentru constatarea raportului de muncă și obligarea angajatorului la plata contribuțiilor sociale restante.
În concluzie, contractele de muncă sunt documente probatorii esențiale pe care le puteți prezenta la CNPP pentru a vă dovedi vechimea. Totuși, pentru a sesiza direct ITM-ul cu privire la neplata contribuțiilor de către angajator, este recomandat să depuneți o sesizare direct la ITM, deoarece CNPP nu are competența de a face această sesizare în mod direct.
Foarte indicat este să păstrați întotdeauna copii ale tuturor documentelor de muncă și solicitați adeverințe care să ateste perioadele lucrate și contribuțiile achitate.