BRD şi-a mărit profitul net cu 85,3% anul trecut, până la 1,415 miliarde lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BRD-Groupe Société Générale, a treia bancă din România după valoarea activelor, a înregistrat anul trecut un profit net de 1,415 miliarde lei (310 milioane euro), în creştere cu 85,3% faţă de anul anterior, pe baza veniturilor solide din activitatea de bază şi a costului de risc pozitiv, potrivit datelor publicate joi de bancă.

Venitul net bancar a ajuns la 2,786 miliarde lei, în creştere cu +4,9% faţă de anul trecut, excluzând elementele nerecurente, pe fondul unei creşteri foarte robuste a veniturilor nete din dobânzi.

Astfe, veniturile nete din dobânzi au înregistrat o creştere foarte robustă de +8,4% faţă de anul anterior, generată în principal de evoluţia solidă a volumelor, creşterea ratelor de dobândă având, de asemenea, o contribuţie pozitivă în ultimul trimestru al anului.

”Veniturile nete din comisioane (-1,2% faţă de anul precedent) au fost influenţate în mod nefavorabil de presiunea asupra comisioanelor aferente operaţiunilor bancare, dar au beneficiat de venituri mai mari din activităţi de administrare a activelor şi pe pieţe de capital”, se arată în comunicat.

Cheltuielile operaţionale au ajuns la 1,473 miliarde lei, +4,1% faţă de anul anterior, ca urmare a costurilor mai ridicate cu forţa de muncă şi a avansului investiţiilor pe segmentul IT, în proiectele de transformare a modelului de afaceri la nivelul băncii.

”Grupul BRD a continuat să îşi îmbunătăţească performanţa operaţională, rezultatul operaţional brut crescând cu +5,9% faţă de anul trecut, după ajustarea cu elementele nerecurente. Indicatorul cost/venit din activitatea de bază, la nivel de grup, a ajuns la 52,0% faţă de 52,4% în 2016”, se arată în comunicat.

Totodată, numărul de clienţi activi a crescut cu 41.000 faţă de anul trecut, dintre care persoanele fizice cu 38.000 şi micile companii cu 3.000. Gradul de echipare a clienţilor persoane fizice (număr mediu de produse pe client activ) a continuat să crească până la 4,16 de la 4,07 la finalul lui 2016.

”Calitatea portofoliului de credite s-a îmbunătăţit în continuare, rata creditelor neperformante fiind redusă la 6,6% la finalul lui 2017 faţă de 10,5% la finalul lui 2016, în timp ce gradul de acoperire s-a menţinut solid la 74,2%, comparativ cu 76,6% la finalul lui 2016 (toţi indicatorii conform metodologiei ABE). Costul net al riscului a înregistrat o eliberare netă de provizion de 360 milioane lei datorită unor recuperări pe portofoliul de clienţi non retail, recunoaşterii unor despăgubiri din asigurări şi câştigului din vânzarea de portofolii de credite neperformante”, se arată în comunicat.

Stocul de contracte de internet şi mobile banking pentru clienţi persoane fizice a ajuns la aproape 1,4 milioane, +21% faţă de anul anterior, iar numărul abonaţilor MyBRD Mobile a crescut cu +45%.

BRD, a treia bancă de pe piaţă după active, este controlată de grupul francez Société Générale, care deţine circa 60,2% din capital. BRD este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 8,474 miliarde lei (1,84 miliarde euro), la ultimul preţ de închidere.

În 2016, BRD a pierdut locul al doilea în sistemul bancar românesc după valoarea activelor, fiind depăşită de Banca Transilvania. BRD a ocupat poziţia a doua a podiumului pieţei bancare aproape două decenii, din 1999, după prăbuşirea Bancorex.

Principalii competitori ai BRD în România sunt BCR, Banca Transilvania, Raiffeisen, Unicredit şi ING.

Mai multe pentru tine:
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
UE vrea să oprească spionii ruși la graniță. Eficiența, pusă sub semnul întrebării: „Dronele și războiului hibrid nu au nevoie de vize”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cum au devenit șpaga și turnătoria un mod de viață la români. Vremurile în care au prins rădăcini „școala vieții” și „băieții deștepți”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40