Black Friday la materiale de construcții - cea mai mare păcăleală a lunii. Explicațiile unui antreprenor din domeniu

0
Publicat:

În luna noiembrie, cei mai mulţi retaileri organizează promoţii de Black Friday cu reduceri de preț care depășesc uneori 50%. Unul dintre antreprenori avertizează însă că astfel de reduceri la jumătate de preț sunt înșelătoare când este vorba de materiale de construcții.

Prețul materialelor de construcții nu poate fi redus la jumătate, cum promit unii comercianți

În fiecare an, în noiembrie, vedem aceleași reclame stridente, bannere cu „–70% la tot” și promisiuni spectaculoase. În domeniul materialelor de construcții, Black Friday este o iluzie, explică specialiștii de la Depozit Virtual. De exemplu, cărămida, fierul beton, profilele metalice, acoperișurile, panourile sandwich, instalațiile sau pavajul fac parte din categoria materialelor grele, unde profitabilitatea reală se joacă în câțiva euro pe tonă. Astfel, reducerile anunțate sunt imposibil de pus în practică.

„Spre deosebire de electronice sau fashion, unde adaosurile comerciale pot fi ajustate temporar, în construcții vorbim despre marje de 3–7%, dictate de costul materiilor prime și de transport. Nu ai cum să reduci un preț cu 50% fără să-l fi umflat înainte sau fără să vinzi în pierdere”, explică Cosmin Raileanu, fondatorul Depozit Virtual.

De ce nu pot exista reduceri reale la materiale de bază

Adaosul mediu la fier beton este între 3 și 7%, iar transportul poate însemna încă 10–15% din costul final. La panouri sandwich, prețul depinde direct de cursul metalului și de energia electrică.

„Când vezi reduceri de 40–50% la materiale de bază, e clar că cineva a crescut prețul înainte. Nu există magie în cifre, doar manipulare în ambalaj”, afirmă Cosmin Raileanu.

Inducerea în eroare prin marketing – oamenii nu știu ce cumpără

O altă problemă gravă a pieței este lipsa de educație tehnică a cumpărătorilor. Mulți nu știu să interpreteze diferențele între calitățile materialelor – grosimi, densități, acoperiri sau coeficienți termici. Așa apar reclamele „cu jumătate de preț” care, în realitate, ascund compromisuri serioase: materiale mai subțiri, izolații slabe, produse care nu respectă standardele tehnice.

„Ofertele spectaculoase profită de necunoașterea clientului. De fapt, omul plătește mai mult pe termen lung, prin reparații, pierderi de eficiență și calitate scăzută”, explică Răileanu.

Unde se pot face reduceri reale

Există totuși zone unde Black Friday are sens – la produsele de finisaj și amenajare, unde designul, stocurile vechi sau seriile scoase din producție pot fi lichidate. Acolo există o anumită flexibilitate de preț. Însă nu la materialele de bază, care țin o casă în picioare. În aceste cazuri, reducerile spectaculoase sunt fie trucuri de marketing, fie pierderi mascate.

Industria construcțiilor are nevoie de transparență și de educație. Clienții trebuie să înțeleagă diferența dintre o reducere reală și o strategie de marketing, dintre calitate certificată și produs economic.

„Într-o piață unde fiecare metru de fier sau cărămidă contează, cel mai mare câștig este încrederea. Asta ar trebui să fie noua monedă de schimb în construcții”, adaugă Răileanu.

Potrivit acestuia, Black Friday este o invenție bună pentru retailul de impuls, dar construcțiile nu sunt despre impuls. Sunt despre planificare, logică și încredere.

„Mesajul meu pentru antreprenori, constructori și dezvoltatori este simplu: construiți cu cap, cumpărați inteligent, concluzionează Cosmin Răileanu.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul