Autostrada Transilvania: secțiunea Chiribiș-Biharia are un nou constructor

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, joi, că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru construcția subsecțiunii Chiribiș-Biharia a Autostrăzii Transilvania.

Secțiunea Chiribiș-Biharia face parte din Autostrada Transilvaniei, Foto: Facebook Cristian Pistol

Potrivit acestuia, după semnarea contractului, Asocierea de constructori români va avea la dispoziție 785,21 milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări) pentru construcția celor 28,55 km ai acestui proiect.

Procedura pentru semnarea contractului (finanțat din fonduri europene nerambursabile) va putea fi demarată peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.”, precizează oficialul din Transporturi.

La rândul său, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că Asocierea de constructori și proiectanți români PRECON TRANSILVANIA SRL– CITADINA 98 SA a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea secțiunii de autostradă Chiribiș-Biharia, parte din AutostradaTransilvania.

Acesta a menționat că, de la momentul semnării contractului, Asocierea va avea la dispoziție 24 de luni ( din care 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de executie a lucrărilor) pentru finalizarea celor 28,55 de km ai acestei secțiuni de autostradă.

Realizarea tronsonului de 28,55 km din Autostrada Transilvania a fost adjudecată în 2020, în urma unei licitaţii încheiate în 2018, de o asociere formată din Trameco, Drumuri Bihor, Drum Asfalt (din grupul Selina), Vahostav (Slovacia) și East Water Drillings (București), pentru suma de 326 milioane lei plus TVA, adică aproximativ 11,5 milioane lei/kilometru.

Potrivit contractului, subsecţiunea Biharia Chiribiş ar fi trebuit terminată în august 2022, însă constructorii au oprit lucrările în aprilie 2022, proprietarul grupului Selina, Beniamin Rus, cerând atunci suplimentarea contractului cu circa 130 de milioane de lei, pe motiv că expertiza tehnică realizată indica necesitatea unor lucrări neprevăzute în documentația de licitație.

La începutul acestui an, directorul CNAIR anunța și relansarea licitației pentru secţiunea Suplacu de Barcău - Chiribiş (26,35 km) a Autostrăzii Transilvania. Lucrările la acest lot au fost abandonate după rezilerea contractului Bechtel, în anul 2013.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model