Analiştii estimează deprecierea leului până aproape de 4,8, în următoarele şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii financiari anticipează o depreciere a leului pentru orizontul de şase luni, până la o valoare apropiată de 4,8 lei/euro, potrivit unui sondaj realizat de CFA România.

În luna octombrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 6,9 puncte până la valoarea de 54,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 6,1 puncte).

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7992, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8597.  

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2020/noiembrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,60%.

Sunt de remarcat anticipatiile privind majorarea primei de risc a României (peste 66% dintre participanţii la sondaj anticipează majorarea preţului CDS pentru România). De asemenea, peste 63% dintre participanţii la sondaj consideră că proprietăţile imobiliare din principalele oraşe sunt supraevaluate.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipatiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului