Venea o dronă spre Siret

Drona rusă călătoare fără viză în cartierul Mazepa din Galați a produs o intensă dezbatere internă și internațională. Nu a fost prima care a trecut granița, dar prima care a produs victime. În procesul dezbaterii care a urmat s-a invocat totul, de la strategie la trădare, de la pace la război. 

În vremuri din astea tulburi, orice ai spune de bine, de rău, documentat sau nu, argumentat sau mai puțin, întotdeauna se găsește cineva, pe persoană fizică sau ascuns după perdea, care să facă o fereastră rotundă și zdrențuită în turul pantalonilor tuturor celor care exprimă o opinie, instituțională sau doar cetățenească, personală.

Nu scapă nimeni, de la președinte în jos, clasă politică, guvernanți, opoziție, nici armata, cea mai credibilă instituție dar care doarme în papuci, nu-i așa?

Toți ceilalți sunt de vină, soluțiile sunt evidente, dar ei, toți cei de dinainte pomeniți, au orbul găinilor și ar face bine să se aplece la ceea ce se scrie, competent și argumentat, pe Facebook, Twitter, Telegram, la ceea ce se afirmă cu atât aplomb prin studiourile de televiziune.

Clausewitz strategul era doar un mic poznaș față de izvorul de înțelepciune ce emană din aceste comentarii.

Se poate, dar nu se vrea, asta e, oamenii se răcoresc, se enervează, se contrazic, de multe ori se înjură, a fost sau n-a fost..., după care se duc să bea o bere și să se plângă de prețul benzinei.

Scânteia ultimelor dezbateri online a fost aprinsă de apariția dronei cu numărul x (de la trei către cinci duzini este totalul obiectelor inamice zburătoare fără pilot și pătrunse fără autorizație în spațiul aerian românesc în cei peste patru ani de război ruso – ucrainean) care, spre deosebire de celelalte anterioare, care s-au rătăcit majoritar prin stufărișurile Deltei, s-a dus drept la țintă (adică în linie dreaptă, nu interpretați prematur) către un bloc din cartierul Mazepa (nume de hatman ucrainean, contemporan cu Petru cel Mare al rușilor, știa drona ce face!) din Galați.

O recapitulare a discuțiilor și controverselor iscate de apariția dronei ruse pe cerul Galaților:

-      dacă a fost rusă sau ucraineană, s-a demonstrat, cu participare prezidențială (mostre, fotografii, litere chirilice cu denumirea în clar / Герань 2 etc.), că e primul caz, dar și în fața dovezilor sunt mulți care refuză să le accepte, fiecare tabără analitică e încredințată că adversarul manipulează și minte de stinge;

-      dacă incidentul a fost întâmplător (tot președintele a declarat că direcția dronei a fost schimbată / deviată, urmare a unei acțiuni cinetice) sau parte a unei operații, a unui plan, a unei strategii...;

-      de ce o dronă mărișoară (câteva sute de kilograme în total, încărcătura câteva zeci de kilograme de exploziv) a produs pagube atât de reduse (sigur, sunt două persoane rănite ușor în incendiul izbucnit după impact, se spune în media dar, de exemplu, la explozia ”civilă” din blocul din Rahova, București provocată de o acumulare de gaze, au fost 3 morți și 15 răniți), tot președintele afirmând că nici măcar apartamentul cu pricina nu e în întregime afectat;

-      de ce acum? Întrebarea e în continuarea celei privind existența sau nu a unei intenții din partea Rusiei, poate chiar și a Ucrainei, căci se știe, nimic nu e întâmplător pe lumea asta, cineva vrea să ne atragă în conflict, pe noi, pe NATO, trebuie privit dincolo de evidențe, ele pot înșela, are cine să ne explice ce și cum;

-      incidentul de la Galați vine la puțin timp după spectaculosul episod în care un avion F-16 românesc a doborât o dronă (ucraineană, se pare) pe cerul Estoniei. Situații diferite, drone diferite, rezultate diferite, chiar și confidențialitatea participanților a fost tratată diferit. Într-un caz, medalii oferite piloților, numele acestora expuse în clar, în celălalt, vizită prezidențială la spital, confidențialitate privind cele două persoane rănite, într-un caz drona a fost monitorizată de dincolo de graniță, în celălalt, a fost pierdută de pe radar până a făcut buuum, în primul caz terenul a permis atacarea și doborârea dronei, în al doilea primordială a fost protejarea populației, deși drona s-a oprit, până la urmă, pe un bloc de locuințe. Și analiza se poate complica și mai mult...;

-      a fost răspunsul oferit de autorități conform cu gravitatea incidentului? Poate da, poate nu, e un evantai de aprecieri în funcție de tabăra politică și de poziționarea față de conflictul din Ucraina. Președintele s-a comportat ca un inginer, oferind explicații tehnice ale incidentului, doamna ministru interimar de externe a adoptat tonul vehement al suratelor de la conducerea Comisiei Europene, ministerul apărării, aflat de ambele părți ale fileului, a încercat să împace toate taberele, apelând și la ”greaua moștenire” sau la aspectele umanitare pentru a explica  de ce era să ajungă drona rusă până la Siret. Iar consulului general rus de la Constanța, proximitatea biroului său față de Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu i-a fost fatală. La acest din urmă punct, probabil necesar și în logica gestionarii unor astfel de situații, va urma și răspunsul rus, în aceeași logică. Cineva pățit ar putea spune chiar că ”nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”, de aceea diplomatul român de la Moscova sau Sankt Petersburg are geamantanul făcut încă de la începerea misiunii;

-      a fost acest incident ocazia pentru a discuta din nou ce s-a făcut în ultimii 30 de ani pentru dotarea armatei și industria de apărare? Desigur, dar dacă discuția are loc tot în termeni de schimb de acuzații, rezultatul e previzibil. Nici măcar evoluțiile tehnologice produse de conflictul din Ucraina nu pot schimba dependențele deja solidificate între cei care produc decizie politică și cei care furnizează contra cost, și ce cost!, echipamentele militare. O dronă rătăcită pe acoperișul unui bloc, chiar supra dimensionată ca efect mediatic, nu va schimba această stare de lucruri. Iar cu un război ar fi mai bine să nu întâlnim, deocamdată nu avem garderoba potrivită.

Mă opresc aici, subiectul dronei de la Galați, deși intens discutat în media interne și internaționale, este marginal în arhitectura războiului din Ucraina, acolo unde, în fiecare noapte, sute de drone și rachete se salută din zbor de ambele părți, continuându-și zborul semi-silențios și executându-și misiunile fără remușcări umanitare.

Peste câteva zile, chiar și la noi, va fi un alt subiect la ordinea zilei, discutat cu aceeași implicare angajantă, poate tot despre război, acum când a devenit mai clar că există unul la granițele noastre, sau poate despre războiul nostru din  interior, unul care se poartă fără drone, dar care se duce cu aceeași intensitate ca discuția despre inamicul extern, produce și el victime, împarte și el societatea în tabere profund adverse, care nu acceptă niciun argument care vine de la ”ceilalți”.

Întorcându-ne la războiul din vecini, cel adevărat și sângeros, pentru o cronică de început de iunie 2026 se pot consemna câteva evoluții:

a.     privind negocierile de pace și finalul războiului, în general. Se discută puțin spre deloc. Toată lumea e pregătită să lupte, Rusia și-a intensificat atacurile asupra Kievului după masacrul de la Colegiul Pedagogic din Starobilsk, Lugansk, în timp ce Ucraina încearcă să realizeze cu dronele ceea ce nu a reușit cu tancurile în ofensiva eșuată din vara anului 2023: blocarea coridorului terestru care leagă Donbasul de Crimeea. Angela Merkel declară că războiul se va termina în 10 ani dar nu spune și când începe / a început numărătoarea. Kremlinul afirmă că ”spiritul de la Anchorage” e deja amintire, iar secretarul de stat Marco Rubio face aluzii privind retragerea SUA din procesul de negociere. Prin Europa, mai ales prin centrul ei, se vorbește mai mult despre războiul potențial, așa că parcă e mai bună o punte de la cel actual din Ucraina la următorul, previzibil, tot cu Rusia, firește, de ce să fim nevoiți să aprindem focul încă o dată? Cei doi președinți, Volodimir și Vladimir, declară și ei că ar fi șanse de încetare a luptelor mai spre toamnă, spre sfârșitul acestui an, dar cine-i crede?;

b.     privind relațiile Kievului cu vecinii. Cu Belarus, timp de câțiva ani au rămas în marja aprecierii că Minskul este ceea ce Kievul refuză să fie, un satelit al Kremlinului. Reci spre înghețate, ucrainenii nu au uitat pe unde un intrat trupele ruse spre Kiev în februarie 2022. În ultima perioadă aceste relații au ajuns, însă, la etapa amenințărilor directe, ucrainenii anunțând deja că au o listă cu 500 de potențiale ținte pe teritoriul vecin, președintele Lukașenko replicând sec că la ei numărătoarea s-a oprit la o singură țintă ucraineană. Multă retorică, probabil la atât se va rezuma escaladarea recentă, un nou front de 1000 de kilometri nu face bine nici uneia din părți. Cu Rusia e clar, e un război în curs și e o istorie care se rescrie în două variante. Cum în cazul Kievului, accentul cade pe afirmarea propriei identități naționale, autoritățile ucrainene extrag din propria istorie trecută acele personalități pentru care soarele a răsărit din orice direcție, mai puțin din cea a Moscovei. Multe dintre ele sunt produsul a două intervale istorice:

1. primii ani de după revoluția bolșevică din 1917 și

2. perioada celui de-al doilea război mondial, extinsă, pentru zonele apusene ale Ucrainei, câțiva ani post conflict.

Datorită și contextului istoric al acelor ani - în care în Estul Europei, toată lumea s-a războit cu toată lumea, victimele cele mai numeroase fiind populațiile civile nevinovate -,  multe dintre aceste personalități au biografii controversate, nu doar pentru ruși, dar chiar și pentru cel mai solid susținător al Ucrainei, Polonia.

Deciziile Kievului de a revalorifica unele din aceste personalități istorice (cel mai recent exemplu: Andrei Melnik - fostul lider al Armatei Insurgente Ucrainene / UPA / și al Organizației Naționaliștilor Ucraineni / OUN) au produs consternare la Varșovia, acolo unde președintele Karol Nawrocki a amenințat chiar cu retragerea celui mai înalt ordin polonez, Ordinul Vulturului Alb, oferit omologului său ucrainean, președintele Volodimir Zelenski. O reuniune a acestui ordin va avea loc pe 7 iunie, deci vom afla curând dacă subiectul relațiilor bilaterale va da sau nu în foc...

c.     ...iar pe front, continuă paritatea pierderilor din comunicatele oficiale. Realitatea din teren poate fi, însă, doar ghicită, asta dacă nu acceptăm să credem ce ni se spune de una sau de alta dintre tabere. Și să nu cercetăm. Cum în materie de drone, se înregistrează, de asemenea, un echilibru, balanța este, în final, înclinată către talerul pe care se află mai multă artilerie, mai multă aviație, mai multe bombe, desigur și mai multă resursă umană. În proces, nu rămâne piatră pe piatră din localitățile nefericite de pe linia frontului, iar această linie va trece în curând de principalele puncte întărite ucrainene unde se poartă în prezent luptele: Kupiansk, Konstantinovka, Orehov, urmând ca rușii să se concentreze ulterior, probabil după iulie - august, pe aglomerarea urbană Sloviansk – Kramatorsk și pe conectarea diferitelor segmente ale zonei de securitate ocupate în interiorul Ucrainei pe granița de nord – est a acesteia. E doar o proiecție logică bazată pe modul în care a evoluat până în prezent situația din zona cea mai intensă a conflictului. Evaluare care nu se suprapune cu ceea ce speră mulți dintre cei care cred că apartenența la clubul democrațiilor te apără de gloanțele și rachetele oamenilor răi. Din păcate, la război a contat / contează aproape întotdeauna numărul de soldați și de proiectile, nu greutatea și înălțimea principiilor și valorilor.

***

Dar începusem să vă povestesc despre sezonul în care migrează dronele ruse către limanurile din nordul Dunării.

Și cum una din ele s-a despărțit de stolul compact și a încercat să ajungă singură – singurică până la Siret.

Lung prilej de vorbe și de ipoteze...