Tom kha gai, supa thailandeză care alungă iarna

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supa tom kha gai, un preparat clasic thailandez foto www.farfuridi.ro

Tom kha gai. Da, cam aşa sună, de obicei, mâncărurile din Asia, trei silabe din care nu înţelegi nimic. Asta pentru mâncarea asiatică trebuie trăită, nu înţeleasă. Dar, ca să fim lămuriţi, tom kha gai este o supă picantă şi aromată cu pui şi lapte de cocos, una dintre minunăţiile bucătăriei thailandeze.

Îmi spunea cineva că mai întâi trebuie să faci o excursie de vreo două zile prin diverse magazine ca să-ţi aduni ingredientele pentru tom kha gai, abia apoi te apuci de gătit. S-ar putea să aibă dreptate. Dar şi câte zeci de supe puteţi face după aia. Pentru că s-ar putea să creeze dependenţă.

Supa mea tom kha gai a respectat regulile şi condimentele de bază din bucătăria thailandeză, dar, recunosc, am şi improvizat un pic.

Pentru început, într-un litru şi jumătate de supă de pui am pus la fiert/infuzat, nişte ghimbir (o bucată de 3-4 cm), un ardei iute verde şi o tulpină de lemongrass tocată. Ar fi trebuit să am galangal, adică ghimbirul thailandez, dar n-am avut. Aşa că am folosit ghimbir normal.

După zece minute, am adăugat un piept de pui dezosat, tăiat cuburi, apoi două linguriţe de pastă fermentată de creveţi, deşi acest produs nu e folosit în reţeta originală de tom kha gai. Nu-i „deraiază“, însă, foarte mult gustul, mie îmi place, aşa că am folosit-o.

Citiţi continuarea pe Farfuridi.ro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Ce este strategia prospectivă. Diana Stafie: „Un Waze pentru companii. Viitorul nu este nici predeterminat, nici liniar“
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tot ce trebuie să știi pentru a salva o pagină de Facebook sau Instagram atacată de hackeri. Primele ore sunt esențiale | INTERVIU
Ruxandra Ion, „doamna de fier“ a serialelor românești: „Când oamenii îți mănâncă sufletul, omori personajul, e simplu“ | INTERVIU
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate