Scrisoare deschisă adresată tovarășului Vladimir Vladimirovici Putin (cu bonus: dedicație muzicală)

Țineți minte: regimurile autoritare se pot prăbuși sub bombe, dar înainte de toate se prăbușesc sub propriul ridicol.

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ TOVARĂȘULUI VLADIMIR VLADIMIROVICI PUTIN

(cu bonus: dedicație muzicală)

Observ că, de mai mult timp, simțiți o nevoie arzătoare de a oferi Europei lecții de etică, civilizație și istorie. Este un exercițiu interesant, să nu-i spun suprarealist: un fost ofițer KGB explicând Occidentului ce este libertatea, liderul unui regim care incriminează până și cântecul de stradă (voi reveni imediat asupra acestui detaliu), vorbind despre „decadența” altora.

Ne spuneți, cu voce gravă, că în Occident nu mai există civilizație, ci doar o degradare continuă. Este o afirmație care nu mai cere indignare, ci un zâmbet calm, acel zâmbet cu care îl asculți pe cineva care nu a ieșit niciodată din propria curte/bătătură, dar îți explică geografia oceanelor.

Permiteți-mi, mai departe, câteva note pentru uzul celor care (aidoma dvs.) confundă racheta cu argumentul și frica cu civilizația.

Tovarășe Putin, sunteți liderul absolut al unei țări în care o tânără, Diana Loghinova, a fost reținută și condamnată pentru că a cântat pe stradă, la Sankt Petersburg, versuri critice la adresa fabulosului dumneavoastră regim. Într-adevăr, noțiunea de „civilizație” capătă în Federația Rusă o definiție aparte: reducerea forțată la tăcere.

Tovarășe Putin, sunteți liderul absolut al unei țări în care Garry Kasparov — legendă a șahului și simbol global al inteligenței și competiției libere — este inclus pe lista „teroriștilor și extremiștilor”. Problema nu este Occidentul „decadent”, tovarășe Putin, ci frica dumneavoastră maladivă de minți libere și luminate.

Iar cazul Alexei Navalnîi rămâne exemplul perfect nu doar al distanței dintre Drept și simulacrul său, în varianta rusească. El reflectă ceva și mai profund: Navalnîi, după procese simulate, închis și supus unui regim de tip gulag, a continuat să inspire o teamă atât de mare, încât dictatura nu s-a simțit în siguranță decât prin eliminarea sa fizică.

Este remarcabil cum, în fabulosul dumneavoastră regim, un vers șoptit pe o bancă, un afiș ținut de un adolescent sau un articol ironic provoacă mai multă panică decât o divizie de tancuri. Țineți minte: regimurile autoritare se pot prăbuși sub bombe, dar înainte de toate se prăbușesc sub propriul ridicol.

Ne amintiți, cu o regularitate aproape ritualică, că rachetele dumneavoastră pot atinge marile capitale europene în câteva minute — Parisul, ni se spune, în aproximativ 20. Este o obsesie care se explică singură: distrugerea ridicată la rang de argument.

Permiteți-mi să vă reamintesc că Parisul, Orașul Luminii, a fost cedat de mai multe ori în istorie pentru a fi salvat — și a fost salvat inclusiv pentru că a fost ulterior recucerit. Moscova, în 1812, a fost incendiată de propriii apărători: un oraș din lemn sacrificat fără ezitare.

Nu este o comparație militară, tovarășe Putin, ci una civilizațională. Unde orașul este memorie vie, cultură și identitate, el este protejat. Unde este redus la decor, el poate arde.

Civilizația occidentală nu este perfectă, dar este cumulativă: drept, știință, artă, universitate, libertăți și mecanisme legale și democratice de autocorecție.

În schimb, o mare parte a populației Federației Ruse nu a părăsit niciodată granițele țării — nu din virtute patriotică, ci din izolare și sărăcie. Cum poți disprețui o lume pe care nu ai cunoscut-o niciodată?

Nu „Occidentul decadent” este cauza mafiei ruse, a corupției endemice din aparatul de stat sau a alcoolismului social notoriu din rândul populației ruse, ci propriul eșec de modernizare și de asumare a valorilor unei lumi libere și democratice.

Vă înțeleg, tovarășe Putin. Înțeleg de ce urâți democrația: pentru că într-o democrație Vladimir Putin nu ar putea exista. Dar democrația nu vă urăște ca ființă umană, ci ea detestă ceea ce Vladimir Putin reprezintă: un criminal de război, un tiran al libertății, al păcii și al umanității.

Permiteți-mi, ca jurist, o ultimă observație. Oricine poate încălca legile lumii acesteia — inclusiv tratatele și convențiile internaționale privind drepturile omului. Statisticile Curții Europene a Drepturilor Omului o confirmă fără patetism: istoric, Federația Rusă se află pe locul al doilea, după Turcia, în privința condamnărilor.

Dar dincolo de dreptul pozitiv, interpretabil, tergiversabil și adesea batjocorit, există o lege care nu admite excepții, amânări sau propagandă: legea eternă a Dreptului Natural, potrivit căreia nicio forță lumească nu poate opri moartea fizică.

Ne amintim, tovarășe Putin, discuțiile dumneavoastră cu tovarășul Xi Jinping despre nemurire, schimbări de organe și prelungirea vieții. Știam deja obsesia dictatorilor/tiranilor pentru nemurire, dublată de frica lor ridicolă, de-a dreptul patologică, în fața morții. Puterea absolută nu elimină această teamă, ci o exacerbează. Nu mai este mult, iar îngerul morții — Secerătorul — va veni inevitabil și la dumneavoastră. Istoria sugerează finaluri puțin variate pentru asemenea destine: o moarte de tip Troțki, una de tip Stalin sau simple variațiuni pe aceleași teme. Funcțiile se încheie, miturile se destramă, iar biologia rămâne singura autoritate care nu negociază.

Vă mai transmit ceva. O mare parte a populației Federației Ruse vă urăște visceral, dar îi este teamă să o spună și să o manifeste. Când, inevitabil, moartea va veni să vă ia, să știți că, într-o țară europeană în care am dus o viață mai împlinită, mai liberă și mai plină de sens decât majoritatea covârșitoare a rușilor vor trăi vreodată, voi deschide din dulapul meu Biedermeier o sticlă de coniac franțuzesc, mă voi așeza într-un fotoliu Chesterfield și voi contempla, liniștit, o lume infinit mai bună fără dumneavoastră.

La final, vă dedic piesa din linkul (https://suno.com/song/66497bb2-33b8-4583-86b9-4985b7f3ca62), intitulată „You Can Cage a Voice, but Not the Sound”, în care mi-am permis, cu acordul dumneavoastră, o licență poetică și artistică mai amplă decât în această scrisoare. Sunt revelatoare, în acest sens, următoarele versuri:

Vladimir — you better fear the Ripper,

Not the tanks, not the sniper trigger,

But that verse whispered out in the street,

That shatters your regime like a blast on repeat.

You're scared of girls with rhymes on their lips,

Of a song in the park and a truth that rips.

You shit yourself when you see a sign

— Words cut deeper than any front line.