Război în Ucraina. Putin „ante portas”?

Când e vorba de bani, statele funcționează precum băncile: pun condiții, cer dobânzi, impun comisioane, au nevoie de gaj, nu dau nimic pe gratis iar cuvântul empatie nu există în vocabularul interbancar.

Știu, cu toții ne entuziasmăm când punem mâna pe un împrumut care ne ajută să trecem puntea unei situații dificile, să facem o investiție, să rezistăm, pur și simplu.

Puțini citim ceea ce scrie cu literă mică,  undeva mai jos în pagina contractuală, iar când o facem și descoperim că nu e chiar lapte în râul din raiul financiar, mergem înainte cu speranța că, și dacă se va adeveri că plata tributului sub formă de dobândă nu a fost cea mai bună decizie, tot vom găsi o soluție.

Cam așa se întâmplă și atunci când statele – cele care sunt distribuite în roluri principale - interpretează aria donatorului, sau pe cea a filantropului, iar cele care nu prind decât câteva replici din întreaga partitură, pe cea a debitorului.

Mi se va răspunde, știu, că sună cinic, nu se întâmplă astfel în viața de toate zilele, de aceea s-au inventat cuvinte precum compasiune, sprijin, susținere, asistență, reazem, altele asemenea.

Sau că un astfel de mesaj e unul defetist, că trebuie să fim optimiști, altfel facem jocul Moscovei, ceea ce se vehiculează în ultima perioadă, cum că Rusia ar fi preluat inițiativa militară în Ucraina, nu e o concluzie ireversibilă, totul se poate schimba dacă avem încredere în ceea ce poate face armata ucraineană și în ceea ce putem noi, adică partenerii Kievului, pentru aceasta.

Cel puțin asta ne solicită, printre alții, Institutul pentru Studiul Războiului, platforma analitică unde se dă ora exactă în materie de priorități de securitate trans-atlantice.

***

După introducerea asta, care e doar o invitație la citirea textului din subsol, ca să spun așa, să ne întoarcem la recentul vot al Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, cel care a aprobat, printre altele, un ajutor pentru Ucraina în valoare de 61 de miliarde de dolari.

Este un vot deosebit de semnificativ pentru actuala etapă a conflictului din Ucraina, el demonstrând că autoritățile de la Kiev pot, încă (”as long as it takes” / ”atât timp cât este nevoie” e așa de interpretabil...), să se bazeze pe sprijinul occidental.

Financiar, în primul rând, dar și militar, chiar dacă acesta din urmă are niște limitări determinate de statura nucleară a inamicului.

Iar încheierea fericită a epopeii acestei călătorii legislative de câteva luni a deputaților americani către votul final nu a fost prea departe de o adevărată eliberare către mult așteptatul happy-end în care multă lume și-a pus atâtea speranțe.

Observatorii acestui raliu al amânărilor și speranțelor nu s-au sfiit să-l declare erou pe președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Mike Johnson, cel care a luat taurul de coarne (era să scriu ”elefantul de trompă”, întrucât elefantul este simbolul Partidului Republican) și a supus la vot, până la urmă, proiectele de lege care permit sprijinul financiar al Ucrainei, Israelului și Taiwanului.

Un coleg de platformă l-a și asemănat pe Mike Johnson cu premierul britanic Winston Churchill, uitând, probabil, că această comparație s-a mai făcut, chiar destul de recent, iar locul e deja ocupat de președintele care nu fumează trabuc dar poartă tricouri.

Sigur, nimic nu a fost întâmplător,  agenda votului a fost astfel setată ca să permită și să încurajeze un vot cât mai favorabil inițiatorilor proiectelor de lege respective.

Așa cum se întâmplă, de exemplu, și prin alte părți cu deciziile privind comasarea alegerilor.

Numai că...

***

... și acum să citim ce scrie cu literă mai subțire, uneori chiar și printre rânduri, în toată conjunctura creată de aprobarea ajutorului pentru Ucraina & Co.

În primul rând, e de remarcat că suma care ajunge în Ucraina sub formă de sprijin financiar direct sau indirect, prin achiziționare de echipamente și muniție sau asistență financiară pentru cheltuieli guvernamentale, este doar, de fapt, undeva la ceva mai mult de o treime din total.

Restul rămâne în SUA pentru recompletarea stocurilor de echipamente militare, pentru producerea de noi arme sau echipamente, sau este folosit de SUA pentru operațiile Pentagonului în regiune.

Sigur, în final, rămâne o sumă foarte mare, de trei – patru ori bugetul militar al României, de exemplu. Războiul din Ucraina a demonstrat, însă, că este un tocător aprig nu numai de vieți, dar și de fonduri, muniție și tehnică militară de toate categoriile.

Arsenalele combatanților, dar și ale partenerilor lor, din ambele azimuturi ale liniei de front, s-au golit cu viteza luminii, tancuri, transportoare și nave de luptă de sute de miliarde de dolari ruginind în prezent pe marginea drumurilor înecate de rasputiță din câmpiile Donbasului sau pe fundul Mării Negre.

Sigur, e o sumă foarte mare, dar echipamentele care pot fi achiziționate vor fi produse de-abia într-un interval de unu – doi ani, industriile de apărare nu se mișcă la fel ca alte domenii economice.

Sigur e o sumă foarte mare, dar e de fapt un credit (candidatul Trump a condiționat sprijinul republicanilor de introducerea acestui statut pentru sumele acordate Ucrainei) care poate fi, sau nu, șters de președintele SUA, 50% spre sfârșitul acestui an, restul după 1 ianuarie 2026.

Sunt bani, dar nu prea sunt muniții și armamente de cumpărat.

Europa, dar și SUA, clamează cu toate ocaziile amenințarea rusă, dar trecerea industriei pe picior de război pentru a răspunde acestei amenințări este în urma celei a adversarului, una vorbim și alta fumăm în materie de decizii clare în acest domeniu.

O altă problemă este timpul.

Fără suficientă forță luptătoare, Ucraina nu se poate lansa într-o altă ofensivă în acest an.

În schimb Rusia este suspectată că ar putea începe una nu mai de parte decât peste câteva săptămâni, o spune chiar șeful serviciului militar de informații al Ucrainei, generalul Budanov: ”Nu va fi Armaghedon, așa cum afirmă mulți... Nu vom vorbi pe larg despre asta acum, dar va urma o perioadă dificilă. La mijlocul lunii mai, începutul lunii iunie”.

Nu va fi Armaghedon, dar ce va fi va veni, continuă generalul, peste trei – patru săptămâni.

Același calendar îl prognozează și președintele Zelenski, nu știm care dintre cei doi e sursa primară.

Nu e chiar mâine, dar nici prea departe.

Până atunci nici banii de la Washington nu apucă să vină, nici încorporările ucrainene în baza noii legi a mobilizării, recent votată, nu produc efecte, nici sistemele Patriot de la țările europene posesoare de aceste echipamente nu iau calea Kievului, cămașa națională e mai aproape decât vâşivanka de la Nipru.

Calculul este că Ucraina are nevoie de cel puțin un an ca să poată strânge forțe pentru o nouă ofensivă proprie.

În timp ce ofensiva rusă e în fața porții.

Cu banii aprobați – de Camera Reprezentanților, urmează Senatul (deja s-a întâmplat, noaptea trecută), semnătura prezidențială... – se pot cumpăra echipamentele necesare, dar ele trebuie să ajungă în Ucraina, ceea ce mai durează.

Pentru cele care mai ajung la destinație, că nu-și închipuie cineva că transportul va fi fără pierderi, va fi nevoie de oameni antrenați, iar antrenamentul va dura și el săptămâni sau luni de zile.

În interviul pentru BBC, Budanov spune despre forțele ruse că ”(militarii care au participat”, n.n.) la prima fază a invaziei la scară largă în 2022 au fost adevărați profesioniști, cu experiență de luptă. Aproape niciunul nu a mai rămas. Rusia luptă acum doar cu forțele mobilizate".

Numai că această afirmație este la fel de valabilă și pentru forțele ucrainene, unii chiar ar spune că mai ales pentru forțele ucrainene.

Și mai sunt și alte lucruri detaliate cu literă mică, cine e interesat poate să se aplece asupra subsolului paginii.

***

Simțind că e nevoie de un nou impuls teoretic pentru a-i mobiliza pe cei care sprijină Ucraina, Institutul pentru Studiul Războiului a produs recent un studiu, ”Denying Russia’s Only Strategy for Success” / ”Blocarea singurei strategii de succes a Rusiei”, în care afirmă că războiul poate fi câștigat de către Kiev dacă Occidentul își mobilizează resursele pentru a lupta cu percepția că rezultatul conflictului este deja un fapt determinat.

Cu alte cuvinte, dacă Ucraina și partenerii ei cred în victorie, o pot obține, totul e o problemă de voință.

Și de contracarare a narațiunii Kremlinului care a izbutit să sădească - prin propagandă, dezinformare etc. -  germenii îndoielii în victoria taberei pro-ucrainene.

Dar chiar și reputatul think tank american strecoară, la debutul studiului, un precaut ”dacă”: ”Russia cannot defeat Ukraine or the West – and will likely lose - if the West mobilizes its resources to resist the Kremlin” / ”Rusia nu poate învinge Ucraina sau Occidentul – și probabil va pierde – dacă Occidentul își mobilizează resursele pentru a rezista Kremlinului”.

Recentul vot în Camera Reprezentanților ar putea să contribuie la această mobilizare și, în consecință, și la schimbarea de percepție.

Dacă va fi urmat de decizii similare, în Senat, în Biroul Oval, în alte săli și birouri, pentru că, vorba unui istoric latin pe nume Titus Livius, ”Putin, pardon, Hannibal ante portas!”.