Presa minte? Mai gândiţi-vă!

Anunţată printr-un comunicat oficial drept tranzacţia anului în România, vânzarea magazinului F64 s-a dovedit a fi farsa anului. O strategie de marketing pusă la cale pentru anunţarea unei campanii de Crăciun. Pe moment, a stârnit un interes imens. Pentru viitorul companiei ar putea fi o mişcare foarte proastă, cel puţin în ceea ce priveşte credibilitatea.

La sfârşitul săptămânii trecute, colegul meu, Vlad Andriescu, editorul secţiunii Tech, anunţa în şedinţa de sumar că magazinul de echipamente foto-video F64 va fi vândut unui investitor străin. Anunţul m-a făcut atentă fie şi numai pentru că am un aparat de fotografiat semiprofesionist achiziţionat de la acest magazin.

Faptul că totul nu a fost decât o farsă, că investitorul străin e Moş Crăciun şi că această „ştire“ e doar o strategie de marketing, m-a deziluzionat total, atât în calitate de client al magazinului, cât şi ca jurnalist. Asta şi pentru că m-am aflat într-o situaţie similară.

În urmă cu câţiva ani, trupa Cassa Loco anunţa cu surle şi trâmbiţe înfiinţarea unui sindicat care urma să susţină drepturile artiştilor. Pe lângă tot soiul de promisiuni şi amendamente, vorbeau chiar şi despre construirea unui cartier de locuinţe sociale pentru artiştii foarte săraci.

Transmise direct de casa de discuri a trupei (Cat Music), sub formă de comunicate oficiale (atenţie, nu pe surse, care trebuie verificate), informaţiile au fost preluate, la vremea respectivă, de presa scrisă şi de televiziuni. Ce iniţiativă laudabilă, comenta lumea. Ce mare ţeapă, aveam să aflăm cu toţii, la o conferinţă de presă.

Toată tevatura fusese creată pentru a anunţa lansarea unui album al formaţiei. Nu mai reţin declaraţia exactă, dar, în faţa unor jurnalişti revoltaţi, argumentul unuia dintre cei trei membri ai trupei  a fost: „Oricum presa a mai scris minciuni“.

Cu aceeaşi concluzie-argument a venit, senin, şi fondatorul F64, Marian Alecsiu. „Ştim, a fost cu intenţie făcută toată povestea. (...) Sigur, a fost o glumă, dar noi obişnuim să facem lucrurile mai altfel“, a declarat el astăzi, la Adevărul Live.

Poate pentru cei care recurg la astfel de scamatorii de marketing o ştire falsă în peisajul media atât de colorat de titluri înşelătoare, branduite cu „Vezi aici“, „Incredibil“, „Şocant“ şi „N-o să vină să crezi“ nu înseamnă mare lucru. Poate chiar e ceva firesc.

Pentru jurnaliştii al căror firesc înseamnă ore pe teren, la conferinţe şi interviuri, sau nopţi în redacţie, să semnezi o astfel de „ştire“ înseamnă o un motiv de frustrare şi un semn de întrebare cu privire la viitorul acestei meserii.

Argumentul „presa a mai scris minciuni“ e generalizator şi ieftin. O parte a presei ar fi onest să spuneţi, domnilor. „Adevărul absolut e o «marfă» foarte rară şi foarte periculoasă în jurnalismul profesionist“, spunea Hunter S. Thompson. Însă unii dintre noi mai „vând“ şi aşa ceva.

Şi, apropo de efectele pe termen lung, mai ştie cineva ce a făcut trupa Cassa Loco în ultimii cinci ani?