O ediție a filmelor intense

Am ales să merg la proiecția de la etajul 3, la Bazin, cu vreo jumătate de oră înainte de cea cu covor roșu și goană după invitații. Am vrut să iau pulsul presei de specialitate. S-a aplaudat la final și s-a reacționat cu un râs sănătos la scenele cu prezența autorităților române, tratate cu mult haz, și interpretate de Adrian Titieni și Alin Panc.

Regăseam umorul tăios și fin totodată din Occident, cu care Cristian Mungiu fusese selecționat, în 2002, în Quinzaine des Réalisateurs, devenită de Cinéastes, la sugestia minunatei Agnès Varda (al cărei nume îl poartă acum sala, fostă La Soixantième/A 60-a, din anul în care 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile lua Palme d’Or.)

Ca și După dealuri ori RMN, Fjord e un scenariu chintesență a unui fapt divers, controversat. De astă dată, este familia căreia Protecția copilului din Norvegia îi ia copiii, părinții fiind bănuiți de rele tratamente, de convingeri religioase prea stricte și unde expresia: bătaia e ruptă din Rai le poate fi fatală, la un proces extrem de minuțios construit de cineast.

Firește, Sebastian Stan fură vedeta tuturor (înghesuială mare la autografe și fotografii), chiar și a adulatei Renate Reinsve, cu care starul, de la Hollywood acum, născut la Constanța, jucase în A Different Man, care-i adusese românului un Glob de Aur.

Primele cadre sunt de o frumusețe sublimă și rece, sub amenințarea avalanșelor, care nu vor întârzia să apară, sub o formă mult mai subtilă.

Echipa filmului are un DOP, care e îndrăgostit de exterioare, de la munți înzăpeziți, la ape cu subînțelesuri de descifrat pe parcurs, la păduri misterioase: Tudor Vladimir Panduru. Și un editor (un cutter, cum îi plăcea lui David Lean, să se definească) plin de har: Mircea Olteanu.

Mi-a plăcut să-mi imaginez că a ales numele personajelor de Mihai, ca Regele nostru, și Lisbet, ca Elisabeta, două capete încoronate și sensibile, iar Gheorghiu, ca pe al Angelei, cântăreața de operă, pe care o știe întreaga planetă. M-a amuzat cum numele era stâlcit de nordici, ca și cel al regizorului, în viața reală, inclusiv de așa-zisa Inteligență Artificială. Am observat cum una dintre datele de naștere e un 27, ca a autorului. Dacă în 4, 3, 2 a șocat cu cadrul pe fetusul de după avort, acum e ditamai cadavrul, în prim-plan, la morgă, la început și spre final.

Și, înainte de generic, după 2 ore și 20 și ceva de minute, un neașteptat, dar insinuat: "Te iubesc", între cele două adolescente, aparținând unor lumi atât de diferite.

Așteptăm, cu sufletul la gură (vorba lui Jean-Luc Godard), verdictul de sâmbătă.

Ziua a început cu Garence (nume preluat din Les Enfants du Paradis, peliculă cult, din 1945), o pledoarie convingătoare, anti-alcool, care poate ucide cariere, dar și la propriu, cu Adèle Exarchopoulos, în regia lui Jeanne Henry.

A continuat cu A treia noapte a realizatorului și actorului Daniel Auteuil (alături de care a jucat cândva și Medeea Marinescu). Un alt moment, tot la Lyon, ca Moulin, în timpul Franței ocupate, în încercarea de a salva, precum în Lista lui Schindler, de astă dată, peste o sută de copii evrei, cu sprijinul unei organizații umanitare, reprezentate de un personaj atașant, interpretat de Antoine Reinartz (pe care l-am recunoscut, pe loc, că îl întruchipase pe profesorul de istorie, decapitat de un extremist).

Necunoscuta lui Arthur Harari (care a fost coscenarist al partenerei sale Justine Triet, la mult-premiata Anatomie d’une chute) mi-a lăsat un gust amar. Ideea fantezistă și sinistră, însoțită de ceva orgasme extrem de sonore, de schimb de trupuri, între Léa Seydoux, Niels Schneider (iubitul actual al lui Efira), ori Lilith Grasmug, firește că duce cu gândul la adorabila comedie a lui Vincente Minnelli: Adio Charlie (jucată și la Teatrul Nottara, cu Liliana Tomescu în rolul principal), unde un mare fustangiu e pedepsit de soartă să se trezească femeie. Aici Radu Jude nu ratează un cameo, ca în propriul Dracula, unde s-a auto-distribuit. Are o fiică pe care o tratează, într-o franceză aproximativă, cu citate din Marc Antoniu, dar firește că nu lipsește o înjurătură neaoșă, de trimitere la origini, și o cafteală pe care i-o aplică unui tip fragil. Doar unde dă mama crește. Acum și unde dă tata.

Și, într-o secțiune paralelă special explozivă, un fel de pastișă de polițist. Pe scurt: un om al legii, corsican, mereu cu capsa pusă și nefericit în dragoste, o psy eficientă, dar cu ceva probleme, și un șef corupt, care organizează vânători private, de mistreți giganți, pentru miliardari. Sună cunoscut? Simplă coincidență.

De la fața locului, corespondent pasionat de cea de-a 7-a Artă, Irina-Margareta Nistor