Mediul de securitate după Ucraina. „Lecțiile învățate” din istorie și cum ne pregătim

Unul dintre motivele pentru care istoria este atât de importantă este că ea reprezintă de fapt accesul la o uriașă colecție de „lecții învățate” pentru oricine vrea să o deschidă și să o înțeleagă. Iar atunci când vorbim despre relații internaționale, despre apărarea unei națiuni, despre securitatea propriei națiuni, despre geopolitica aferentă propriului spațiu, despre pregătirea pentru provocări viitoare și pentru simpla supraviețuire a propriei societăți, istoria este esențială.

Unii actori din spațiul internațional au viziuni globale, alții au viziuni imperiale, iar alții, ca noi, trebuie să avem viziuni de apărare regionale. Dacă scoatem istoria, lucrurile sunt simple - nu vom mai avea astfel de viziuni, de proiecții proprii asupra propriei existențe. Va trebui să contăm pe alții și pentru viziune și pentru împlinirea viziunilor respective, iar dacă viziunile sau proiecțiile de apărare și securitate nu vor mai fi ale noastre, atunci ele cel mai probabil nu vor mai fi pentru apărarea și securitatea noastră. De aici, riscurile și pericolele aferente pentru întreaga societate românească.

Lecțiile învățate - Lessons learned

Lecțiile învățate sau „lessons learned” în limba engleză sunt unele dintre cele mai importante și mai urmărite elemente în analiza de securitate, de apărare, de relații internaționale, dar nu numai, ci și în mediul civil. Ele sunt esențiale și pentru NATO, care le dedică în mod special conferințe, un portal, dar și un centru extrem de important, Joint Analysis and Lessons Learned Centre. De exemplu, iată o definiție a NATO în ceea ce privește „Procesul de Învățare a Lecțiilor în NATO. Procesul de Învățare a Lecțiilor în NATO reprezintă procesul formal al NATO pentru identificarea lecțiilor potențiale și asigurarea, prin analiza cauzelor și a acțiunilor corective posibile, că acestea sunt învățate într-un mod care permite Alianței să se transforme pentru a răspunde mai bine nevoilor aliaților.” Cu alte cuvinte, „lecțiile învățate” sunt despre cum să studiezi istoricul a ceva ce tu sau alții ați făcut, astfel încât să te pregătești pentru viitor. Cum vom face noi aceasta ca societate dacă încetăm să mai studiem istoricul și istoria? Oricât de apetisantă li s-ar părea unor ideologii ștergerea identităților naționale sau a istoriei naționale, într-o regiune ca a noastră, într-un context global de securitate ca cel de astăzi, aceasta ar fi o iresponsabilitate imposibil de scuzat, care ar aduce prejudicii semnificative de securitate întregii noastre societăți și pe termen mediu și pe termen lung.

„Lecțiile învățate” sunt esențiale și pentru SUA, care are și ea un centru dedicat pentru lecțiile învățate, Center for Army Lessons Learned, dar ele sunt esențiale și pentru orice alt actor responsabil și profesionist din mediul internațional. Articole relativ recente ale unor foști sau actuali oficiali americani de rang înalt în domeniul planificării strategice atrăgeau atenția că SUA trebuie să acorde chiar o mai mare atenție „lecțiilor învățate” din istorie atunci când ia mari decizii strategice astăzi.

Am dat aceste exemple de mai sus pentru că este important să înțelegem că „lecțiile învățate” din istorie sunt în mare parte la fel de valabile și astăzi. Natura umană în esența ei nu se schimbă, ci doar, în funcție de epocă și de context, unele trăsături dobândesc temporar o mai mare greutate față de altele. Singurul lucru care se schimbă într-adevăr sunt uneltele, noile tehnologii și anvergura impactului lor, dar ceea ce a scris Sun Tzu acum câteva mii de ani este la fel de valabil și astăzi. Dacă noi nu am mai învăța ceea ce a scris Sun Tzu și ceea ce s-a mai întâmplat în ultimele mii de ani, ar însemna să o luăm de la zero, să nu beneficiem de nimic din experiența anterioară. Cine ar avea interes să nu mai beneficiem de nimic din experiența anterioară? Evident, adversarii noștri. Extrapolând, la fel este și cu studiul istoriei - singurii care nu vor ca noi să mai beneficiem de „lecțiile învățate” din trecut sunt adversarii noștri. Toți marii actori de pe scena internațională sunt conștienți de acest aspect și acordă un interes deosebit „lecțiilor învățate” și istoriei.

Ce va urma războiului din Ucraina

Revenind, istoria este foarte folositoare pentru că ne va arăta ce se va întâmpla cu oamenii după ce războiul din Ucraina se va termina, indiferent de modul cum se va termina. Evident, aceasta este doar una dintre lecțiile ce se pot învăța din războiul din Ucraina, dar o problemă care ne va afecta la nivel internațional și la care puțină lume se gândește astăzi este ce se va întâmpla cu numărul uriaș de militari ruși și ucraineni de pe frontul de luptă și din spatele frontului. Pentru că, după ce războiul se va termina, în orice fel se va termina, o mare parte dintre cei mobilizați acum vor fi eliberați din serviciu. Numărul lor mai mare sau mai mic va depinde de trăinicia viitoarei încetări a focului și a păcii din Ucraina.

După unele estimări din 2024, Ucraina avea angajați în acest război în forțele de apărare și de securitate peste 1 milion de oameni, iar Rusia avea angajați direct în acest război, într-un fel sau altul, probabil mult mai mult decât atât. Desigur că nu toți acești oameni sunt pe front, dar nici războiul în mod efectiv nu înseamnă doar tranșee și asalturi, ci înseamnă și logistica din spate, cercetare, planificare, analiză, intelligence, strategie etc. În afară de aceștia, fiecare parte are probabil undeva peste 500.000 de răniți și de soldați uciși în război.

Unii dintre cei care acum sunt pe front sau mobilizați în diverse forme, după ce războiul se va termina, se vor întoarce desigur la casele lor și la meseriile lor, la viața lor de dinainte, pentru că astfel de cifre de soldați nu pot fi susținute la nesfârșit. Dar alții, într-un număr semnificativ, vor căuta să facă și în continuare ce au învățat în război, mai ales că vor exista terțe persoane sau entități la nivel internaționl care vor dori să profite de pe urma acestei experiențe a lor și vor fi gata să plătească semnificativ pentru ea. Iar în acest moment, la modul în care s-a luptat în Ucraina, militarii ruși și ucraineni au cea mai bună experiență practică din întreaga lume în folosirea noilor tehnologii și tactici de luptă. Nimeni, în acest moment, în lume nu este mai pregătit practic pentru războiul actual decât ucrainenii și rușii care luptă în Ucraina.

Acest lucru va face ca ei să fie la mare căutare pentru statele din întreaga lume. Fie ele în Africa, America Latină, Asia sau Europa. Și națiunile occidentale vor căuta 'consilieri' ucraineni (lucru pe care ar face bine să îl facă și România, care ar trebui să profite inclusiv de pe urma experienței propriilor luptători din Africa, de exemplu, demonizați în mod ciudat chiar de „societatea civilă” pe care acești luptători ar fi, în caz de nevoie, cei mai bine calificați să o apere). Dar această căutare a lor nu va fi mereu doar pentru 'consiliere'. De exemplu, dacă acum 3 ani toată lumea vorbea despre faimoșii mercenari ruși Wagner, care la început nu numărau mai mult de câteva mii de oameni cu experiență (înainte să își crească numărul prin recrutări masive de personal fără exeperiență), să ne imaginăm ce vor face răspândiți în mediul internațional probabil câteva sute de mii de 'wagnerioți' ruși și ucraineni cu mult mai multă experiență decât mercenarii Wagner din 2022, care activau cu deosebit succes în Africa și Orientul Mijlociu.

Fără îndoială, lumea de după Războiul din Ucraina va fi o lume mult mai periculoasă, mult mai turbulentă, cel puțin în Africa și Asia. Dar surprizele neplăcute pot apărea și în alte zone. Expertiza militarilor din războiul din Ucraina îi va face să fie la mare căutare și pentru dictatori și pentru rivalități regionale și pentru interese de lovituri de stat din partea unor diferite entități statale sau nu, din lumea arabă, din Rusia, din China, din lumea occidentală sau, de ce nu, din Ucraina. Ceea ce va face lumea mult mai periculoasă decât este acum. Probabil cel mai mult va fi destabilizată Africa (chiar mai mult decât acum!), cu consecințe umanitare și raportate la migrație greu de anticipat. Este posibil să vedem o resuscitare și a conflictului din Libia. Orientul Mijlociu este mereu o opțiune pentru creșterea instabilității.

Lecțiile învățate din istoria îndepărtată

De ce am spus că istoria este o colecție uriașă de „lecții învățate”? Pentru că același lucru s-a întâmplat de nenumărate ori pe parcursul istoriei, militarii cu experiență în ultimele tactici și tehnici militare au fost foarte căutați ca mercenari, după ce propriile lor războaie s-au încheiat. Unul dintre cele mai faimoase exemple este cel al Gărzii Varengiene a împăraților bizantini (precedată cu cel puțin un secol de alți mercenari vikingi), care au profitat de experiența de luptă a vikingilor pentru a-i angaja pentru propriile lor conflicte. La fel se va întâmpla cu această expertiză a militarilor din războiul din Ucraina. Cine știe, printr-o întorsătură ironică de situație, este foarte probabil ca mercenari din nord să fie din nou angajați pe malul Bosforului, de data aceasta de sultanul de la Constantinopol, în loc de împărații bizantini de demult.

Diferite populații care au acumulat o experiență militară semnificativă au fost mereu la mare căutare și folosite ca mercenari și ca modele de antrenament și de învățare pentru propriile armate - sciții au fost folosiți de Imperiul Persan, Filip al II-lea a folosit mercenari pentru a-și antrena și construi propria armată de macedoneni, ulterior macedonenii au fost folosiți ca mercenari de către greci și de către alții, cumanii, albanezii, chiar aromânii și românii erau căutați pentru experiența lor militară, tătarii, cerchezii (mai ales după genocidul comis împotriva lor de către Imperiul Țarist) au fost folosiți de Imperiul Otoman pentru experiența lor militară, plus mulți alții, iar toate acestea doar în partea noastră de lume. Un exemplu mai recent este reprezentat de goana sovieticilor și a SUA după oamenii de știință naziști și tehnologia militară germană de la sfârșitul Celui De-Al Doilea Război Mondial. Atunci au fost la mare căutare tehnologia și cercetarea militară, acum va fi la mare căutare experiența practică militară, modul de folosire a noilor tehnologii pe câmpul de luptă.

Lecțiile învățate din istoria mai recentă – războaiele din fosta Iugoslavie și din Cecenia

Cecenia

Imediat după cel de-al Doilea Război din Cecenia, în anul 2000, un analist militar a subliniat modul în care războiul din Cecenia stimulase exporturile de armament ale Rusiei. Ne așteptăm să vedem o creștere a exporturilor de armament rusesc și ucrainean și după încheierea războiului din Ucraina, indiferent de modul în care acesta se va sfârși. O creștere semnificativă a exporturilor de armament va însemna, fără îndoială, o creștere semnificativă a volatilității la nivel global. Același analist militar remarca în anul 2000, în urma victoriei Rusiei în Cecenia, că „O astfel de renaștere economică și militară a rușilor ar putea grăbi considerabil apariția unei ordini mondiale cu adevărat multipolare sau policentrice, în locul celei unipolare existente. La nivel operațional și tactic, există multe lecții utile de învățat din campania militară cecenă.” Nu putem să nu observăm cât de actuale par aceste cuvinte astăzi și cât de mult seamănă cu ceea ce se întâmplă în prezent, cu ceea ce ne preocupă astăzi.

De asemenea, războiul din Cecenia a fost o sursă constantă de combatanți pentru alte conflicte externe; de exemplu, cecenii ar fi luptat alături de talibani în Afganistan împotriva aliaților Statelor Unite. De asemenea, ceceni ar fi luptat împotriva forțelor guvernamentale în Siria, contribuind la instabilitatea de durată și la războiul civil. Războaiele din Cecenia continuă chiar și astăzi să reprezinte o sursă de terorism, iar unii ceceni ar fi avut chiar legături cu al-Qaeda.

Aceste exemple foarte scurte arată exact ce înțelegem prin „lecții învățate” în legătură cu consecințele și exporturile de armament și combatanți care urmează după încheierea războaielor. Ele arată cât de mult au contribuit și încă mai contribuie micile războaie locale din Cecenia la instabilitatea globală și la preocupările legate de securitate. Acest lucru ne face să ne întrebăm ce va aduce sfârșitul războiului din Ucraina, atât la nivel regional, cât și global, războiul din Ucraina fiind de o cu totul altă anvergură decât cele din Cecenia.

Fosta Iugoslavie

Așa cum a spus explicit un analist într-un articol din 2020: „Au trecut aproape 20 de ani de la încheierea războaielor iugoslave, iar Balcanii se află acum într-o pace relativă. Pentru Europa Occidentală, însă, umbra războaielor din Iugoslavia continuă să bântuie ca o amenințare serioasă la adresa securității.” Iar autorul continuă, arătând cum, de exemplu, puștile Zastava M70 și muniția iugoslavă folosite în 12 crime comise în Franța în 2015 de către combatanți al-Qaeda au fost achiziționate din Bosnia. În noiembrie 2015, o pușcă iugoslavă, un AK47 provenit din Albania comunistă și o altă armă din Bulgaria au fost folosite de islamiști într-un alt atac, la Teatrul Bataclan. Autorul concluzionează că „Sarcina de a urmări eficient și a opri fluxul de arme ilegale din fosta Iugoslavie este aproape imposibilă.”

Totuși, acesta este doar un aspect rezultat în urma războiului din Iugoslavia. A existat și un proces de radicalizare a combatanților musulmani din Bosnia, luptători străini musulmani care au venit să participe la războiul din Bosnia și care mai târziu și-au răspândit experiența la nivel mondial, foști combatanți care s-au alăturat sau au creat rețele de trafic de persoane și droguri — toate acestea, alături de traficul de arme menționat anterior, reprezintă amenințări directe la adresa securității care au făcut ca întreaga Europă să fie mai puțin sigură în urma războiului din Iugoslavia.

Și acest lucru s-a întâmplat din nou peste tot unde au avut loc războaie devastatoare. Nu avem niciun motiv să credem că nu se va întâmpla din nou după încheierea războiului din Ucraina. Există deja numeroase relatări despre arme sau fonduri americane destinate Ucrainei care au ajuns să fie „fără urmă” sau au folosite în acțiuni ilicite, ori vândute pe piața neagră. De exemplu, la începutul anului 2024, Pentagonul a spus că nu se putea da socoteală pentru arme în valoare de 1 miliard de dolari trimise de SUA în Ucraina, ele nu aveau trasabilitate, adică nu exista o evidență clară a lor. Un documentar difuzat de CBS în 2022 cita o declarație conform căreia „doar aproximativ 30% din ajutor ajungea pe liniile frontului în Ucraina”; declarația a fost parțial retrasă ulterior, dar a reușit totuși să semene îndoieli cu privire la ceea ce se întâmplă cu echipamentele militare produse în SUA. Mai ales în urma celor întâmplate cu echipamentul militar american în Afganistan.

La sfârșitul anului 2024, Inițiativa Globală Împotriva Crimei Organizate Transnaționale (Global Initiative Against Transnational Organized Crime - GI-TOC) a subliniat fără menajamente că „Dovezi recente arată semne timpurii că traficul organizat de arme este în creștere în Ucraina.” Așa cum este de așteptat într-o zonă de război — exact ceea ce afirmăm în această analiză — și nu avem niciun motiv să suspectăm că traficul ilicit de arme nu are un impact cel puțin asemănător și asupra armatei ruse.

Așadar, din păcate, predicția noastră este că oamenii trecuți prin războiul din Ucraina și experiența lor militară vor alimenta noi războaie, mai aproape sau mai departe de noi, dar cel mai probabil nu în regiunea noastră. Vom întâlni sub diferite forme 'consilieri' sau mercenari ruși și ucraineni în multe state ale lumii, începând din America Latină până în Asia, din Africa până în Europa și Australia. Va depinde doar de responsabilitatea unor lideri modul cum va fi folosită această experiență militară a lor.

Concluzii

Dar ideea principală este că România trebuie să se pregătească intens pentru provocările de securitate pe care le vor aduce anii următori - o lume mult mai conflictuală, mult mai turbulentă, probabil mai multe războaie, provocări tot mai dramatice generate de schimbările climatice, de migrația masivă, divizarea internă iresponsabilă a societăților noastre, provocări generate de folosirea ne-etică și agresivă a noilor tehnologii (în special Inteligența Artificială, care, la nivel global, sub nicio formă nu va putea fi reglementată așa cum dorește UE să o facă la nivel local. Iar orice reglementare excesivă, în contextul în care adversarii noștri nu o fac, reprezintă o pierdere a competitivității și o vulnerabilitate, așa cum spunea și vice-președintele SUA acum câteva zile), mai adăugăm și tendințele expansioniste ale unor actori regionali (Rusia, Turcia etc.) și altele. Acestea sunt doar câteva dintre cele pe care le putem anticipa într-o oarecare măsură. Lor li se vor adăuga în mod cert altele care nu pot fi anticipate acum.

Ce putem face ca să ne pregătim pentru provocările viitoare? Lucrurile sunt relativ simple, pe de o parte trebuie să ne pregătim pe dimensiunea tehnologică a înzestrării armatei, pe latura de cercetare și de inovare, iar pe dimensiunea societală trebuie să lucrăm pe vindecarea unor fracturi interne, nu pe polarizarea societății, trebuie să lucrăm pe coeziunea societății, care nu pot fi făcute fără o comunicare și o educație adecvată care să abordeze responsabil temele de identitate națională (care au fost în mod ideologic neglijate de câteva decade încoace, lucru ce ne-a slăbit, ne-a vulnerabilizat semnificativ). Bineînțeles, acestea nu pot fi făcute fără o preocupare adecvată pentru dezvoltarea economică. Noi am încercat să abordăm aceste două dimensiuni principale, militară și societală, în analizele noastre, dimensiunea militară am abordat-o anul trecut într-un articol numit Necesitatea unui model integrat de „război smart”, publicat în Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I” (disponibil aici), unde am expus câteva linii referitoare la modul în care se va schimba războiul actual și modul în care România ar trebui să se pregătească pentru provocările viitoare de securitate. Din păcate, achizițiile, acțiunile și narațiunile decidenților politici din România de atunci încoace nu au arătat că s-ar fi conștientiat ceva în această direcție, pe când evoluțiile internaționale ne dau dreptate și ne arată că într-adevăr acelea sunt direcțiile în care ne îndreptăm. Pe dimensiunea societală, tot în urma „lecțiilor învățate” din istorie și a analizei unor evoluții actuale, cu mult înainte de recentele evenimente interne care au tulburat societatea românească, noi am încercat să atragem atenția asupra evoluțiilor și narațiunilor iresponsabile ce ne vor diviza și vulnerabiliza societatea dacă nu sunt abordate în mod adecvat (o analiză mai recentă disponibilă aici sau o analiză încă de acum 3 ani disponibilă aici). Din păcate, deși aceste predicții ale noastre s-au adeverit, nici aici nu am văzut vreo măsură responsabilă menită să vindece fractura ce se lărgea în societatea românească sau, cel puțin să nu o adâncească și mai mult, ceea ce a dus la recentele evoluții interne ce ne dăunează nouă tuturor.

Accesul la istorie și analiza ei adecvată sunt o garanție a faptului că vom putea avea în continuare o viziune proprie asupra prezentului și viitorului nostru. Dacă renunțăm la istorie, renunțăm și la privilegiul de a avea o viziune proprie asupra viitorului nostru și a modului în care îl vom duce la îndeplinire și îl vom apăra. Iar atunci vom fi victimele viziunilor altora. Din păcate, regiunea noastră nu duce și nu a dus niciodată lipsă de viziuni expansioniste și imperialiste. Am fost în mod istoric între 3 imperii, cel Rus, cel Austro-Ungar și cel Otoman, suntem și astăzi între aceleași 3 viziuni expansioniste. Revenim din nou la alegerea noastră - renunțăm la istorie sau învățăm ceva din ea pentru a ne proteja societatea acum și pe viitor. Indiferent de opțiunile ideologice sau politice ale fiecăruia, trebuie totuși să ne amintim de faptul că în fișa postului tuturor celor care sunt angajați ai României, începând de la politicienii din funcții publice, scrie că ei trebuie să acționeze în interesul societății românești, nu al vreunui alt tip de societate iluzorie.

Modul în care se va încheia războiul din Ucraina nu depinde de România, nu depinde de noi. Dar modul în care ne pregătim pentru provocările viitoare de securitate depinde de noi. Făcând un recurs la istorie din nou, exact același lucru l-am fi spus și acum aproape un secol, exact același lucru ar fi fost extrem de important de făcut și ne-ar fi ajutat foarte mult dacă liderii politici ai României l-ar fi făcut și atunci, în anii de dinaintea începerii Celui De-Al Doilea Război Mondial – dacă ne-am fi pregătit în mod adecvat cu ceea ce depindea de noi pentru provocările care vor veni și care nu vor mai depinde de noi. În loc să ne scufundăm în crize interne interminabile și cu mize personale sau politice penibil de mici față de provocările care au urmat, care ne-au prins nepregătiți și care ne-au făcut atât de mult rău ca națiune și ca societate. Este adevărat, nimeni nu știa atunci că va urma încă un război mondial. Dar nu strica să te pregătești în mod adecvat atunci când era limpede că situația de securitate se degradează.

La fel și astăzi, nu știm ce va urma. Dar trebuie să ne pregătim în mod adecvat pentru orice fel de criză ar urma. Iar orice astfel de pregătire realistă începe cu consolidarea alianțelor și parteneriatelor pe care le avem cu NATO și cu Statele Unite, iar nu cu dinamitarea relațiilor cu acestea pe baza considerentelelor ideologice ale unei fracțiuni din societatea noastră, care pare uneori dispusă să riște securitatea unei întregi societăți pentru a dobândi putere politică și pentru a implementa politici puternic ideologizate. Un proverb foarte pragmatic și realist ne aduce aminte mereu să nu dăm pasărea din mână pe cea de pe gard, valabil mai ales atunci când vorbim despre securitate.

Matei Blănaru este expert LARICS și doctorand al Universității din București.