Educaţia, locul în care nimeni nu dă socoteală de nimic

Ceea ce se devoalează acum în educaţie este halucinant, dar nu neaşteptat pentru cei care lucrează sau au lucrat în sistem. Frapează nivelul la care s-a ajuns, teoretizarea unui sistem corupt, diseminarea şi inducerea ideii că acesta-i „normalul” în România. („Ai putere să te lupţi cu un vânt, cu un sistem, cu o orientare?)

Învăţătoarea spăgară îi şi terorizează pe părinţi, îi jigneşte, ceea ce reprezintă un vârf, un apogeu al sistemului („eu nu ştiu dacă sunteţi săraci sau sunteţi nesimţiţi, pe bune.”)

Părinţii s-au plâns şi că învăţătoarea Blându le-a cerut să-şi înscrie copiii la cele două centre ale propriului afterschool, din nordul Capitalei şi fiindcă a fost refuzată, s-a înfuriat.

Ceea ce vedem este vârful aisbergului. Deja părinţi din alte colţuri de ţară îşi iau inima în dinţi şi reclamă ceeace trăiesc la şcoala copiilor lor. Au ajuns la limita tolerabilului şi răbdării. Cu teamă, pentru riscă ca odraslele lor să fie persecutate, să nu mai fie primite nici la serbările şcolare, cum s-a întâmplat la şcoala nr. 10 din Bucureşti.

Ştim cu toţii că viitorul copiilor este principala grijă a părinţilor, pentru care sunt dispuşi să sacrifice orice, material şi chiar moral. Doar cei care nu sunt părinţi nu înţeleg acest sentiment.

Cum s-a ajuns aici?

Din conivenţa dintre cei care fac legile şi sindicate, mai precis dintre diferiţi miniştri şi şefii de sindicat, plătiţi de profesori să-i apere, să le obţină salarii cât mai mari, indiferent de prestaţie şi rezultatele muncii.

Ştim că există licee cu ZERO sau aproape de zero procent de promovare la bacalaureat. Lucrează cu randamanet zero sau aproape de zero. A păţit cineva ceva? Nimeni n-a dat socoteală de nimic.

Mai mult, continuă să toace banii societăţii pentru ca la anul să obţină aceleaşi rezultate nule.

Iar dna Andronescu, sub îndrumarea căreia a fost croit actualul sistem de învăţământ şi restaurat după schimbările introduse de Legea Educaţiei Naţionale, îi plângea pe profesori că se simt, vai, jigniţi de camerele de luat vederi în timpul examenului de bacalaureat!

Legislaţia este deci de vină. Este aproape imposibil să sancţionezi un profesor, pentru vinovăţii, altele decât cele care intră în sfera penală şi pentru care îi sancţionează justiţia, nu sistemul de învăţământ.

Sistemul de învăţământ nu are şi nici nu doreşte să genereze anticorpii necesari, care să sancţioneze personalul didactic în faza de control, cercetare şi sancţiune administrative, înainte de a ajunge la justiţie. Această fază nu există.

Cercetarea unor fapte, nepenale, ale personalului didactic, este efectuată de către o comisie formată din colegi de cancelarie, într-un termen de 60 de zile. Care profesori din comisie ce să zică, cu gândul că le va veni şi lor rândul să fie cercetaţi? Închid ochii şi/sau recomandă sancţiunea cea mai mică, mustrarea. Raportul este supus apoi Consiliului de Administraţie, este atacabil la Consiliul de Etică al Inspectoratului, care este atacabil la Consiliul de Etică al Ministeruluii şi apoi în instanţă.

Timpul trece, profesorul rămâne la catedră şi abaterea se îngroapă în uitare şi nelucrare.

O discuţie aparte merită purtată pe contribuţiile părinţilor la fondul clasei şi al şcolii.

Dacă este iniţiativa Asociaţiei Părinţilor, care are cont şi personalitate juridică, care strânge şi cheltuie banii cu acte financiar-contabile în regulă, pentru lucrări de reparaţii sau achiziţii necesare şcolii, atunci este în regulă.

Dar nu să pună mâna cadrele didactice pe bani, nu pentru cadouri, nu în beneficiul personalului şcolii.

În majoritatea cazurilor diriginţii şi învăţătorii, educatorii strâng banii, îi folosesc pentru cadouri şi profituri personale, nu în interesul şcolii şi al elevilor. Ceea ce este profund ilegal, nu numai imoral.

Într-o ţară normală, Consiliul de Administraţie, directorii şcolii, care sunt şi angajatorii cadrelor didactice, ar trebui să poată desface contractul de muncă al angajaţilor în 24 de ore, pentru abateri pe care le apreciază ca fiind grave. Ei i-au angajat, ei îi destituie.

Fără comisii şi para comisii, fără Inspectorate şi pile pe la partidul care a numit directorul.

Cu directoarea scolii e mai simplu. Niciun director din ţară nu este numit pe baza unui concurs de competenţe. Toţi sunt numiţi politic. Pentru a putea fi manevraţi şi şantajaţi să facă jocul stăpânului politic, nu să acţioneze în interesul elevilor.

În privat, managerul îţi spune simplu: eşti concediat. Nu şi la stat, care este locul de refugiu al multora, refuzaţi de alte companii şi instituţii private. Locul în care nimeni nu dă socoteală de nimic, pentru că, nu-i aşa, statul e al tuturor şi al nimănui.

De ce nu avem un sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, credibil, bazat pe aplicaţii informatice, care să stabilească progresul şcolar al elevilor?  Pentru ca părinţii să poată fi amăgiţi cu note date funcţie de cadourile primite de educatori, învăţători, profesori.

Ca mai târziu se constată că aceste note n-au acoperire, de regulă la intrarea în piaţa muncii, nu mai contează. E prea târziu.

Singura soluţie, pentru ca blamul şi ruşinea să nu se reverse şi în capul acelor cadre didactice cinstitie şi oneste, şi asupra părinţilor care nu marşează la astfel de practici imorale şi ruşinoase, este ca toţi cei care interacţionează cu sistemele de educaţie şi formare şi află de astfel de practici, să înregistreze, să fotografieze, cu telefoanele mobile, astfel de situaţii şi să le facă publice, chiar sub protecţia anonimatului.

Presa este sensibilă la astfel de subiecte şi imediat filmuleţele se vor rostogoli în spaţiul mediatic şi pe internet.

Altă soluţie nu există.