Bilă albă pentru „Bilă neagră”

0
0
Publicat:

Încă un film misterios, cu un titlu pe care nu reușești să-l înțelegi până nu-l vezi pe ecran, o adevărată capodoperă, care țese prin istoria Spaniei, din anii '30, în plin franchism, și până spre zilele noastre, cu un respect nesfârșit pentru bunici și neuitarea lor.

Cadre de o frumusețe infinită, un glas ce pare că vine din Ceruri și o ocazie de a afla mai multe despre Federico Garcia Lorca, fiind al doilea scriitor omagiat în această ediție a Festivalului de la Cannes, după Fatherland al lui Paweł Pawlikowski despre Thomas Mann. Un scenariu de astă dată scris la patru mâini, de cei doi regizori: Javier Ambrossi și Javier Calvo (co-produși de Almodóvar, care e strecurat admirativ într-o replică), îndrăgostiți de arta subtilă a povestirii în imagini, cu muzică și ilustrații sonore. O pledoarie împotriva discriminărilor sexuale, care pot duce la condamnarea la moarte.

The Birthday Party este un film polițist impecabil, care te înfiorează (l-a cumpărat pentru România Independența Film), din familia lui Neidentificat al lui Bogdan George Apetri, cu sublima Monica Bellucci, Hafsia Herzi și înspăimântătorul Benoît Magimel. Regizoare, Léa Mysius.

După o primă veste bună pentru Fjord, cu premiul François Chalais, ridicat de cei doi Tudori (Reu și Panduru), cu unicul Costa Gavras în cadru, așteptăm cu emoție Gala de diseară, la care va fi și una dintre protagonistele afișului Cannes '79: Gena Davis, aka Thelma, din pelicula cult de acum un sfert de veac a lui Ridley Scott.

De la fața locului, corespondent pasionat de cea de-a 7-a Artă, Irina-Margareta Nistor