Exclusiv Ce ar însemna pentru democrație eliminarea lui Georgescu din cursa către Cotroceni, în numele securității României INTERVIU
0Scandalul alegerilor prezidențiale și ideea anulării candidaturii lui Călin Georgescu ridică o întrebare esențială: ar trebui să primeze, democrația sau asigurarea cu orice preț a securității țării, încălcând poate anumite principii democratice? Într-un interviu pentru „Adevărul”, politologul Alexandru Volacu, de la Universitatea București, are un răspuns la această întrebare apăsătoare.
„Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“, spunea Ioan Rațiu, omul căruia România îi datorează atât de mult, rostind ceea ce ar trebui să rămână pentru totdeauna o adevărată definiție a democrației. Arc peste timp, România se află în fața unor alegeri cruciale de care ar putea să depindă viitorul țării.
Practic, pe 8 decembrie, în turul 2 al prezidențialelor, românii își vor vota nu doar președintele, ci și viitorul și vor alege dacă România va rămâne fidelă aliaților sau va întoarce o pagină de istorie și va alege tabăra Rusiei.
În fața unei mobilizări tot mai mari împotriva câștigătorului primului tur de scrutin, Călin Georgescu, se pune problema dacă și în ce măsură acesta poate fi declarat indezirabil.
Numeroase voci cer anularea și reluarea alegerilor din turul 1, în timp ce alții, deloc puțini, susțin că aceasta ar fi cea mai proastă decizie și ar însemna o grea lovitură dată democrației. Pe acest fond apare o altă întrebare, deocamdată mai mult șoptită pe la colțuri: cine și în ce mod ar trebui să vegheze ca în România să nu ajungă la putere într-o bună zi un Adolf Hitler, care să acționeze împotriva intereselor țării, știut fiind că liderul nazist a fost ales cât se poate de democratic în Germania interbelică. Iar indiferent de răspuns, și de aici rezultă o altă întrebare, poate și mai puțin rostită: cine ar trebui, de fapt, să fie în măsură să decidă care sunt interesele reale ale României și cum pot fi acestea apărate, fără a încălca principiile democrației.
Sunt doar câteva dintre întrebările care parcă bântuie o țară înaintea scrutinelor din 1 decembrie și 8 decembrie. „Adevărul” a căutat răspunsurile la această întrebare într-un interviu cu Alexandru Volacu, conferențiar la Universitatea București, ale cărui teme de cercetare se concentrează pe subiecte precum teoria politică, votul, democrația și justiția. Volacu, care are studii și la Oxford și Barcelona, este printre experții încearcă în paralel să contribuie la îmbunătățirea înțelegerii publice a problemelor politice și etice din România și e autorul volumelor „Limitele electoratului. Cine ar trebui să poată vota într-o democrație?”, „Alegeri morale. Teme actuale de etică aplicată” și „ Avem datoria de a vota?”
Adevărul: România se află la o răscruce de drumuri, după ce un candidat acuzat că e pro-rus a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. În același timp, așa cum știm, candidatura Dianei Șoșoacă, acuzată și ea că ar fi o susținătoare a Moscovei, a fost blocată, dar se pare că nimeni nu s-a preocupat de Călin Georgescu. Dincolo de faptul că pare că în cazul celor doi s-a judecat cu o dublă unitate de măsură, întrebarea care se impune este dacă nu ar trebui ca din start să existe niște criterii mai dure pentru fiecare candidat, niște verificări suplimentare, înainte de a primi undă verde pentru a-și depune candidatura?
Alexandru Volacu: În primul rând, probabil că în mod ideal am putea să ne gândim la anumite politici, prin care candidați care sunt în mod vădit împotriva democrației să nu poată să candideze în alegeri. Pe de altă parte, în practică, e foarte dificil să ai o astfel de politică care să fie implementată într-o manieră care să nu fie arbitrară.
De altfel, am văzut, chiar în cazul României de anul acesta, motivarea Curții Constituționale cu privire la Diana Șoșoacă, în motivare apare că înregistrarea acestei candidaturi încalcă unele condiţii de eligibilitate. Iar acolo apare, mai departe ideea că ar pune în pericol valorile democrației, a statului de drept, dar și respectarea Constituţiei, toate corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO. Dar sigur că mulți au spus lucrul acesta încă de atunci, că dacă faci apel la un argument de tipul ăsta, în cazul Dianei Șoșoacă, Călin Georgescu, care sigur nu era cunoscut publicului, dar era cunoscut pentru persoane care sunt foarte interesate de politică. Și se știa de declarațiile lui despre anumiți lideri legionari și despre Mareșalul Antonescu și așa mai departe. Iar atunci e destul de bizar să o excluzi pe Diana Șoșoacă, dar să nu faci același lucru și cu Călin Georgescu. Din ambele cazuri însă se pune sigur problema asta, dacă nu cumva, e de fapt o excludere arbitrară până la urmă.
Pentru că până la urmă poate fi folosit și cred că a fost folosit în cazul acesta, organismul care ar trebui să facă aceste excluderi. Poate fi folosit ca o armă politică. Și atunci suntem cumva în situația asta în care încercăm să găsim un echilibru. Poate că ar trebui să fie excluși candidați cu perspectivă de genul acesta, dar în același timp e foarte greu în practică să o faci. Și atunci e posibil mai degrabă să vrem să susținem că ar trebui să fie lăsați să candideze și ulterior, sigur în jocul democratic, cetățenii să respingă persoane cu viziuni de tipul acesta.
Cine ar trebui să vegheze la respectarea democrației
În cazul Dianei Șoșoacă, judecătorii CCR au precizat că „Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, a căror configurare rezultă din viziunea democratică a Constituției”. Iar de acum vor există suspiciuni privind modul în care se judecă astfel de cazuri, aproape identice, ceea ce duce la cine ar trebui pe viitor să ia deciziile în astfel de cazuri fără a putea fi suspectat de abuz?
Exact, e o întrebare care nu are cum să nu fie pusă, cine ar avea legitimitate să o facă. Pentru că, da, inclusiv Curtea Constiuțională, într-o anumită măsură, pare politizată și atunci trebuie să ne gândim, poate că există soluții, dar trebuie să ne gândim ce fel de instituție ar putea exista care să nu răspundă și la comenzi politice. Și atunci e dificil să vedem dacă putem să avem un astfel de sistem. Și răspunsul nu e simplu de dat în acest moment, pe fondul acestor controverse, pentru că e greu de văzut cine ar putea fi complet neutru și echidistant după acest episod.
Democrație vs. securitate - care e mai importantă
Ne amintim că pe perioada pandemiei, România a activat articolul din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care permite derogări de la aplicarea acesteia în condiţiile stării de urgenţă. Acest lucru arată că e posibil ca democrația să fie trecută în plan secund dacă se consideră că interesele statului o cer, în cazul în care se pune problema securității naționale. Întrebarea e când și în ce condiții ar trebui să fie permis acest lucru și dacă nu există riscul ca cineva să exploateze pe viitor faptul că această cutie a Pandorei a fost deja deschisă?
În primul rând nu cred că cele două ar trebui puse în contrast. Protejarea democrației este o problemă de siguranță națională, dar de aici nu decurge că ar trebui să mutăm deciziile cu privire la ce ar trebui făcut în această privință din sfera publică în sfera unor instituții opace și, în România, lipsite de orice fel de control politic, cum ar fi serviciile secrete. Tendința din ultimii ani la noi a fost exact aceasta, cum se spune în lumea academică, de „securitizare” a anumitor sectoare de activitate (de exemplu educația, sănătatea, protecția socială), adică de includere a lor printre interesele naționale de securitate deși nu au ce să caute acolo, pentru a legitima pătrunderea serviciilor în aceste sectoare.
Dincolo de acest aspect, contrastul este periculos pentru că poate fi folosit întocmai în scopul de a submina democrația. Starea de urgență decretată în România a fost justificată în contextul crizei de sănătate publică pe care o cunoaștem foarte bine, însă ea a fost activă pe o perioadă relativ scurtă și nu a avut efecte anti-democratice. Dacă ne uităm la situația din Ungaria însă vom vedea un peisaj foarte diferit. Într-un regim care era oricum într-un proces avansat de degradare democratică, pandemia COVID-19 a fost folosită ca instrument pentru decretarea unei stări de urgență din care Ungaria nu a ieșit nici până astăzi, la aproape 5 ani de la începerea ei. Sigur, în 2022 când pandemia nu mai reprezenta un pretext plauzibil, motivația stării de urgență a fost mutată la războiul din Ucraina, dar ea va continua cel puțin până în mai 2025. Această stare de urgență permanentizată, în care statul e condus în mod efectiv prin decrete guvernamentale, iar legislativul are mai mult rol decorativ este o practică clasică și distinctă a regimurilor autocrate.
Există, totuși, și excepții, cazuri extreme.
Bineînțeles că pot fi anumite cazuri extreme, cum ar fi implicarea țării într-un război pe propriul său teritoriu, în care anumite măsuri temporare precum amânarea alegerilor pot fi luate în mod legitim. Dar, în primul rând, chiar și în aceste condiții avem exemple istorice de state care au organizat alegeri în mijlocul unor astfel de conflicte, cum ar fi SUA în 1864 în timp ce Războiul Civil era în plină desfășurare. Iar în al doilea rând, motivul pentru care o amânare de alegeri ar putea fi justificată într-un astfel de context e legată nu doar de impactul asupra deciziilor politice care ar trebui să fie luate rapid în conflict, ci și de faptul că principiul alegerilor „libere și corecte” care legitimează guvernarea e probabil să nu poată fi respectat. Dar acestea sunt cazuri extreme, nu unele cu care ne confruntăm în acest moment.
Ar trebui scoase în afara legii anumite partide?
Au apărut și voci care susțin că anumite partide ar trebui scoase în afara legii. Și atunci iar ajungem la acest conflict de idei, cine e în măsură să ia asemenea decizii și dacă astfel de idei, indiferent cine le-ar vehicula, nu contrazic ideea de democrație?
Nu știu aici dacă ar exista neapărat riscul acesta, eu aș fi în acest caz mai degrabă optimist. În primul rând, știu că un sistem electoral proporțional, cum e cel din România, tinde să genereze o pluralitate de partide. În mod obișnuit, tipic, vor fi oricum mai mult de 3-4. UDMR, dacă nu se întâmplă ceva ca dramatic, va rămâne un partid parlamentar. Și în rest, există o ofertă electorală destul de amplă și cred că va fi și una reprezentată în parlament.
Deci nu cred că există aici neapărat un risc sau aș spune că nu există nu risc major. Unde s-ar putea însă să existe cu adevărat un risc, și e pentru mine personal cel mai îngrijorător în momentul actual, este ce se va întâmpla în urma alegerilor parlamentare. Aici va fi o miză imensă, aici se vor decide foarte multe.
Ce ar însemna un scor mare obținut de extremiști
Și aici ajungem la riscul de a avea poate nu o majoritate a așa-numitei extreme-dreapta, cât un procentaj foarte mare, poate peste 30-35%... Care ar fi riscurile, dacă acest lucru se va întâmpla?
Este posibil dacă partidele de extremă-dreapta, care nu se înțeleg neapărat în totalitate, dar dacă ar lua undeva spre 40% pe zona asta, atunci, chiar dacă ar câștiga Elena Lasconi președinția, va fi nevoie de un fel de coaliție extrem de largă, care să includă toate partidele pro-europene, pro-democratice.
Și atunci o guvernare care are ca opoziție doar partide de extremă-dreapta, sau mă rog, în apropierea extremei drepte, s-ar putea să fie foarte problematică. Pentru că atunci frustrările pe care cetățenii inevitabil le vor avea vis-a-vis de guvernare, pentru că întotdeauna se întâmplă lucrul ăsta, chiar dacă e guvernare bună, chiar dacă e proastă, se vor canaliza către această opoziție. Și atunci e posibil că, dacă aceste partide, din nou, iau un procent foarte mare, 35-40%, alegerile următoare să fie mult mai dificile. Pentru că, din nou, s-ar putea să fie văzute ca singura alternativă la guvernare, iar la următoarele alegeri să obțină o majoritate zdrobitoare.
Ce ar mai putea face românii în cazul în care totuși s-ar ajunge ca o alianță AUR-POT-SOS să obțină o cotă importantă?
Aici m-aș gândi la întărirea presei, întărirea independenței presei, întărirea societății civile. Și trebuie să ne gândim cum poate fi construită o justiție cât mai independentă, dacă se poate să contracareze abuzurile, în măsura și în cazul în care vor fi... Și, sigur, susținerea partidelor, susținerea în alegeri și în afara perioadei de alegeri, a partidelor parlamentare care ar urma să facă opoziție într-un astfel de caz.
Cât de solidă e Constituția României
Pentru că avem alegeri parlamentare pe 1 decembrie, despre care se discută puțin spre deloc, dacă e să luăm în calcul scenariul în care AUR, POT și SOS ajung la guvernare, în ce măsură i-ar putea opri Constituția României să schimbe orientarea țării și să trecem cu arme și bagaje în tabăra Rusiei?
În mare măsură nu ar putea, pentru că ar trebui să schimbe Constituția. Iar șansele să obțină o supramajoritate sunt nule, cred, sau aproape nule. Dar să zicem că nimic nu e imposibil, da? În acel moment, ne-ar rămâne câteva arme. O presă vigilentă, o societate civilă, proteste față de diversele acțiuni.care ar dăuna intereselor naționale care, din nou, cel mai probabil, pentru că asta e teama majoră pe care mulți au cu privire nu doar la Călin Georgescu, dar și a Aur, și, cu siguranță, și a Partii 2, Diana și Șoacă, nu neapărat că vor guverna și că vor lua, de exemplu, anumite măsuri economice și așa mai departe.
Și atunci, alternativa e să, sigur că nu e o lege pe care putem să o dăm, adică nu e o soluție simplă aici. E mai degrabă o chestiune de mobilizare, de atenție permanentă, de mobilizare. Și sigur că un astfel de guvern, în mod normal, dacă reușim să, în ipoteza în care, improbabil, dar să zicem că ar ajunge ca ei să guverneze, soluția ar fi să ținem aceste instituții în viață, instituții din societate civilă și presă și așa mai departe. În timp, inevitabil guvernarea lor, presupunând că va fi, se va eroda.
Și ce ar urma din acel moment?
Partidele, la un moment dat, ar intra în conflicte, știind și cine sunt membrii lor. Dar mai mult decât atât, cel mai probabil, pe fondul nemulțumirii față de guvernarea lor s-ar ajunge la o respingere fie și parțială, adică și-ar pierde mult din susținerea de care se bucură azi. Pentru că în cazul partidelor astea de extremă-dreapta, foarte mult din atractivitatea lor se datorează faptului că sunt în opoziție constant. Iar atunci când intră la guvernare, de multe ori tind să se erodeze. Un exemplu foarte bun e Liga Nord, partid din Italia, care a intrat la guvernare ca un partid junior și s-a prăbușit la aproape jumătate din procentele inițiale. Pentru că, din nou, e inevitabil. Oamenii percep guvernul, percep clasa politică, mai degrabă negativ. Și atunci există o eroziune când intri la guvernare.
Ce riscăm
Așadar, nu vorbim de un risc atât de mare de a deraia de la calea pe care a ales-o România după Revoluție?
Vedem că, în cazul AUR, nici nu se vorbește deloc despre RoExit. Ei nu au un discurs explicit anti-Uniunea Europeană, ci mai degrabă anti-Bruxelles, Comisia Europeană și așa mai departe. Deci e un pic mai nuanțat, nu au zis niciodată că vor să ieșim din UE și din NATO. Și mai e ceva: românii sunt în general printre cei mai pro-europeni. Și atunci nu există o presiune socială, cum a fost în cazul Marei Britanii, pentru ieșirea României din Uniunea Europeană. Cred că inclusiv unii din votanții lui Călin Georgescu, mulți dintre ei nu ar agrea ieșirea României din Uniunea Europeană, doar că nu știu, nu au auzit ideile lui Georgescu. Așa că, dacă mă întrebați, nu cred că este plauzibil ca România să iasă din Uniunea Europeană sau din NATO. Dar asta nu înseamnă că nu pot să apară alte probleme, vedem și cum vor vota românii și ce vor alege ei.
Ajungem aici la titlul uneia dintre cărțile scrise de dumneavoastră, despre limitele electoratului. Cine ar trebui să poată vota într-o democrație?
În cartea mea adopt o poziție, dar sigur că e discutabilă, există o întreagă literatură academică. Dar, da, în carte, cel puțin susțin o poziție destul de specifică cu privire la cine ar trebui să poată vota. Titlul e cumva așa ușor înșelător. De regulă, după alegeri, sunt exprimate unele opinii cu privire la cine ar trebui să poată vota și, de multe ori, sunt mai degrabă nefavorabile. Adică, cumva, merg mai degrabă în direcția excluderii mai multor categorii de cetățeni.
Dar, pledoaria, dacă vreți, într-un sens, e mai degrabă pentru un electorat și mai incluziv, un electorat care se includă, așa cum e în alte state, în unele state, să includă, spre exemplu, rezidenți permanenți, chiar dacă nu au cetățenie, după o anumită perioadă de reședință în România, pentru că și lor li se aplică aceleași legi. Dar și altor categorii, spre exemplu, persoanelor care sunt, au condamnări penale, cumva în ciuda unor discuții din spațiul public din ultimii ani, nu atât de mult din ultimii 2-3 ani, mai degrabă înainte de pandemie, campania „Fără penali” și așa mai departe. Dar și, spre exemplu, nu mă pronunț până la urmă total împotrivă, sau cumva nu susțin că e clar că ar trebui să facem lucrul ăsta, dar ar trebui cel puțin să luăm în considerare, să avem în vedere poate și scăderea vârstei de vot la 16 ani, similar cu cazul a Austriei. Asta e o tendință care există la nivel, inclusiv la nivel european, de scăderea vârstei de vot.
Dar, în cele din urmă, aici cred că sunt multe lucruri de lat în considerare și ar trebui, cel puțin merită discutat în dezbaterea publică, pentru că nu se face acum acest lucru.
Cine ar trebui să poată să voteze
În ce state europene s-au luat decizii de acest gen?
În Uniunea Europeană există practica acesta, există singură legislație europeană care obligă toate statele să dea drept de vot la alegerile locale și europarlamentare pentru rezidenți care nu sunt cetățenii statului respectiv, dar o cetățenie europeană. Deci, din punctul ăsta de vedere, avem inclusiv în cazul nostru, da, există o anumită limită acest drept de vot, nu și la alegere naționale, însă nu la parlamentare și la alegerile prezidențiale. În alte state, însă, există practica asta.
O discuție mai amplă despre politici cu privire la vârsta minimă de vot în diferite state (pp. 27-28 din carte) și despre politicile de includere electorala a imigranților (pp. 139-141 din carte). Acolo discut și cazul Irlandei ca cel mai „deschi”, caz din Europa, dar daca vreți un exemplu și mai bun în acest sens e Noua Zeelandă, care acordă drept de vot și în alegerile naționale (vedeți aici: https://vote.nz/enrolling/get-ready-to-enrol/are-you-eligible-to-enrol-and-vote/).
Mai sunt și unele state care au acorduri bilaterale cu alte state, de exemplu Brazilia și Portugalia, în care cetățenii din una dintre ele, care sunt rezidenți în altă parte, pot vota acolo. Deci există și chestiuni de genul ăsta.
Avem însă și exemple de țări unde au fost interziși anumiți lideri, eu mă gândesc poate la liderii catalani din Spania, dar cu siguranță mai sunt și alte cazuri. Aveți exemple în acest sens?
Vorbim de interdicția unor competitori politici, aici aș menționa Golden Dawn din Grecia. De asemenea, în Germania avem discuții frecvente despre interzicea AfD.
Cum poate fi prevenită o dictatură
Pornind de la discuția mai largă despre o posibilă victorie a lui Călin Georgescu în turul 2, dar mergând și mai departe, România are, prin Constituție, principiul împărțirii puterii în stat. E suficient pentru a preveni pe viitor posibile derapaje, astfel încât să nu avem peste 20-30, poate 50 de ani o dictatură?
E o întrebare deschisă aici. Până să fim confruntați cu așa ceva, și să sperăm că nu vom fi confruntați, nu cred că știm neapărat cu adevărat cât de rezistente sunt mecanismele acestea. În primul rând avem o parte pozitivă, cred, care e legată de faptul că avem o Constituție destul de robustă și dificil de schimbat. Fără, sigur, o super majoritate plus acordul cetățenilor. Lucrul ăsta va fi dificil de făcut. Există și o Curte Constituțională care, sigur că, poate fi înțesată de simpatizanți politici ai unor partide, dar lucrul ăsta poate fi făcut doar în timp, nu instantaneu. Și atunci e posibil să exercite anumite pârghii de checks and balances, cel puțin în prima perioadă a unei astfel de regim. După aceea, sigur că ar conta foarte mult ce se întâmplă în timp, pentru că în perioada contemporană vedem aproape peste tot fenomenul acesta de erodarea democrației, cel puțin îl vedem în diferite state.
Diverse organizații au remarcat deterioarea democrației aproape pretitutindeni, din SUA și până în Europa. Care ar fi cel mai potrivit exemplu de stat democratic cu probleme, de la care poate ne-am putea contamina?
Poate cel mai clar exemplu e Ungaria, unde se pleacă de o democrație funcțională, destul de apreciată și destul de bine cotată în clasamente internaționale cu privire la democrație. Iar în prezent ajunge într-o situație, spre exemplu, în ultimul raport de la Institutul V-DEM, care e poate cel mai cunoscut în literatura de specialitate, dar poate și în spațiu public, într-o anumită măsură, Ungaria apare în ultimul raport în categoria autocrațiilor electorale. E vorba de o categorie care mai are printre altele Rusia, Belarus și Turcia și state de genul ăsta. E singurul stat din Uniunea Europeană care e înclus în această categorie.
Cum ar putea deveni România Ungaria 2
Și care ar fi mecanismul prin care, fără o lovitură de stat sau alte acțiuni fățișe, se poate ajunge la o asemenea erodare a democrației, într-un stat democrat?
Aș spune că se pleacă de la un sistem democratic funcțional, un anumit partid, anumiți actori politici ajung la putere și nu e o lovitură de stat, cum ne imaginăm, da, în sensul clasic, care transformă regimul într-un autocratic. E vorba de o erodare de lungă durată și destul de subtilă a democrației, care acționează prin anumite mecanisme. Alegeri există în continuare, cum există și în Ungaria, mai mult există clar și un pluralism politic – vedem clar că există în Ungaria, iar partidele de opoziție nu sunt interzise. În același timp, însă, atacul vine, se concentrează împotriva instituțiilor și împotriva mediilor care ar putea să îi tragă la răspundere pe guvernanți. Presa liberă e printre primele atacate, apoi universitățile, societatea civilă și independența justiției. Cam astea sunt principalele ținte.
Sigur că în România nu avem, cel puțin deocamdată, un Viktor Orban, dar putem trasa o paralelă între liderul maghiar și Călin Georgescu, sau poate între modul de operare al celor doi?
Ideea e destul de simplă și, de fapt, poate într-un sens paralel cu ce s-a întâmplat în campania de aici, cum am ratat toți problema cu Călin Georgescu, în anumite măsuri, nu în totalitate, să nu explic în totalitate situația. Într-o anumită măsură, sigur că urmăritorii lui de pe TikTok, de pe WhatsApp și așa mai departe, care intrau pe linkuri erau expuși doar la un anumit tip de informație. Informația aia din clipurile de 10-15 secunde, 20 de secunde cu Călin Georgescu pe cal, Călin Georgescu în lac, Călin Georgescu susținând interesul național și așa mai departe, și atunci ei nu sunt deloc expuși la informația alternativă, care de-abia acum apare, inclusiv la televizor, pentru că până acum Georgescu nu a fost un actor politic major. Și acum apare și partea negativă, să spunem, iar ceea ce caută să facă guvernele de tipul Orbán și de tipul celor care vor să erodeze democrația, și ne putem imagina, cred destul de rezonabil, că asta s-ar întâmpla într-o guvernare de extremă dreaptă și în România, este să înlăture acești factori, aceste elemente, societatea civilă, presă și așa mai departe, care ar scoate la suprafață diverse probleme, declarații, acțiuni, corupție și așa mai departe, făcute de actorii respectivi, astfel încât atunci când se apropie alegerile, tu ai doar o imagine cu privire la aspectele pozitive ale candidatului în cauză.
Și atunci asta e marea îngrijorare. Și aici nu putem să știm ce se va întâmpla, pentru că nu știm în ce măsură aceste atacuri ar funcționa, în măsura în care ar fi încercate.
Cine are dreptate
Pe de altă parte, pentru o discuție echilibrată, avem și vocile simpatizanților lui Georgescu, deloc puțini, care susțin că acesta e ținta unor atacuri nefondate și aduc în discuție inclusiv demonstrațiile din orașe precum București, Cluj sau Iași. Iar unii dintre ei consideră că e o formă de presiune și că, aceste proteste ar fi nefondate și împotriva spiritului democratic, în condițiile în care ar contesta milioanele de voturi obținute democratic de Georgescu. Au cumva dreptate acești oameni, fie și parțial?
E și acesta cumva un subiect destul de dificil, unde se poate discuta mult pro și contra. Personal, sigur că nici nu am fost în stradă și nu cred că e într-un sens justificat să ieși, să protestezi față de... Mai ales că momentan nici măcar nu e ales candidatul. Ar fi mult mai plauzibil să faci anumite proteste în cazul în care ar câștiga alegerile, chiar și înainte de să vină președinte ca un fel de, mă rog, prevenție, ceva de general, ca un fel de atenționare. Dar în momentul actual, fiind abia turul întâi, nefiind practic ales, sigur că protestele nu au foarte clar o justificare. Asta nu înseamnă că, până la urmă, nu sunt legitime. Ei sunt tineri, dar ați văzut că probabil sunt studenți care sunt speriați, probabil se tem de o posibilă victorie a lui Georgescu și ce-ar însemna lucrul acesta. Practic o rupere a parcursului european, democratic și așa mai departe, o apropiere de Rusia, care, sigur, ar avea consecințe devastatoare din multe puncte de vedere, inclusiv economic și așa mai departe. Și atunci, sigur că ei reacționează din această teamă și, până la urmă, nu cred că e nimic în neregulă cu a face și proteste de genul ăsta. După cum s-a văzut, nici nu sunt pe o scară foarte largă. Sunt câteva mii de protestantari. Personal nu cred că aș avea ceva negativ de spus.
În ce măsură s-ar schimba lucrurile dacă, în cazul în care Georgescu va câștiga alegerile, am avea proteste față de acest succes?
Depinde de natura protestului. Sigur, un protest pașnic, care vrea să atenționeze cu privire la posibilele atacuri împotriva democrației care ar putea să fie, cred că ar fi un protest legitim. Nu însă și un protest violent sau care să răstoarne rezultatele alegerilor democratice. Dar nu cred că s-ar pune problema. Până la urmă, nici demonstrațiile din 2017 împotriva Ordonanței 13 n-au fost în mod fundamental împotriva alegerilor și a rezultatelor, nici măcar împotriva guvernului a coaliției parlamentare formate atunci. Protestele erau pur și simplu față de acest subiect, Ordonanța 13 și, sigur, împotriva guvernului în măsura în care guvernul susținea Ordonanța. Dar nu împotriva unei voințe electorale exprimate anterior.
Se încarcă comentariile...
