VIDEO Cum arată astronautul care a petrecut aproape un an în spaţiu. Ce efecte a avut expunerea prelungită la gravitaţie zero asupra corpului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
scott kelly

Astronautul NASA Scott Kelly a petrecut aproape un an pe Staţia Spaţială Internaţională (340 de zile), timp în care a fost un fel de cobai uman pentru oamenii de ştiinţă care au studiat efectele pe care expunerea prelungită la un mediu de gravitaţie zero le are asupra organismului uman.

Cei de la PBS, televiziunea care a realizat documentarul ”Beyond a Year in Space” a pus la dispoziţia The Verge un clip video exclusiv cu astronautul Scott Kelly care se străduieşte să înveţe din nou să meargă. Video-ul poate fi văzut AICI. După 340 de zile în spaţiu, bărbatul nu se poate ţine pe propriile picioare, din cauza expunerii prelungite la un mediu în care gravitaţia lipseşte cu desăvârşire.

Imediat după aterizarea sa în stepa din Kazahstan, Scott Kelly este cărat cu ajutorul unei tărgi de către personalul NASA. La şase ore după ce a luat contact cu solul, astronautul se chinuie să facă câţiva paşi, însă picioarele sale par că sunt făcute din jeleu. După 22 de ore, Kelly începe să dea semne bune de recuperare, însă mersul său este în continuare unul clătinat.

Aceste efecte asupra corpului uman se datorează faptului că, în condiţii de gravitaţie zero, creierul nostru nu mai ştie care este direcţia ”în sus” sau care e cea ”în jos”. Senzorii din interiorul urechii, cei care se ocupă cu echilibrul, sunt daţi peste cap din acest motiv. Chiar şi la două luni după aterizare, Scott Kelly spune că încă îl mai dor picioarele. Tot acest experiment a fost realizat pentru ca cercetătorii NASA să înţeleagă mai bine efectele nocive pe care lipsa gravitaţiei le are asupra corpului uman. 

Știință



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite