INTERVIU cu românii aflaţi pe urmele poluării. Cum te ajută sistemul PollutionTrack

Dan Ştefan Tudose, Alex Olteanu şi Daniel-Octavian Rizea sunt cofondatorii PollutionTrack. Proiectul lor constă într-un sistem personal de monitorizare a calităţii aerului. Cei doi au creat un dispozitiv de dimensiunile unei brichete, dotat cu o serie de senzori care detectează nivelul de substanţe poluante din mediul înconjurător.

„Există sisteme cu senzori ficşi, mult mai mari şi mult mai precişi, dar nu oferă o imagine pertinentă pentru poziţia exactă a persoanelor. De exemplu, poluarea este diferită în centru, faţă de periferie“, a declarat Dan Ştefan Tudose, pentru ”Adevărul”. Compania a purtat, deja, discuţii cu o companie din Hong Kong şi cu National Resource Deffence Council, din SUA.

Proiectul cinci echipe care vor participa la finala Intel Business Challenge World, ce va avea loc în octombrie, în California.

„Adevărul“ a stat de vorbă cu Dan Tudose, şef de lucrări la Universitatea Politehnică din Bucureşti, şi cu Daniel Rizea, student la aceeaşi instituţie, pentru a afla mai multe despre sistemul Pollution Track. 

Cum v-a venit ideea?

Dan: Idea mi-a venit mai demult, când eram student la master. Nu exista niciun dispozitiv care să poată să-ţi măsoare poluarea în timp real şi care să-ţi măsoare poluarea atmosferică lângă tine. Există sisteme care sunt cu senzori ficşi şi sunt puşi în puncte cheie. Aceştia sunt mari şi mult mai precişi dar iţi oferă o imagine de ansamblu care nu este pertinentă la poziţia ta. Nu este aerul pe care tu îl respiri. În funcţie de modelele de vânt, în Bucureşti poţi avea diferite graduri de poluare. De exemplu, poluarea este diferită  în centru faţă de periferie.

Cum funcţionează sistemul?

Dan: Dispozitivul este dotat cu trei senzori: unul de dioxid de carbon, unul de monoxid de azot şi unul de contaminanţi interiori, cum ar fi componentele gazoase ale fumului de ţigară. Acesta comunică prin interfaţă Bluetooth cu un telefon mobil. Există o aplicaţie dezvoltată pe platforma Android. Aplicaţia permite vizualizarea în timp real a datelor de la senzori şi crearea de statistici pe o anumită perioadă de timp. Aplicaţia trimite datele unui server central, unde pot fi vizualizate pe o hartă, ca un strat adiţional pentru Google Maps.

Ce succes credeţi că ar avea în România un astfel de produs?

Daniel:  Am fost abordaţi de nişte persoane din comunitatea bicicliştilor care vor să cartografieze traseele de poluare. Ei vor să-şi facă nişte trasee verzi. Sunt oameni interesaţi.

Cum doriţi să monetizaţi proiectul vostru?

Daniel: Avem mai multe ipoteze, trebuie să le testăm. Iniţial, vom încerca să dăm drumul la device şi să strângem o comunitate. După asta vom putea încerca să încheiem parteneriate. Putem vorbi cu creatorii de aplicaţii de jogging şi să le aducem un plus la produsele lor oferind acest API. O altă variantă ar fi incorporarea produsului nostru într-un alt produs, cum ar fi Nike Fuel Band – acea brăţară de jogging. Am mai putea pune senzorii într-un oraş şi să strângem datele şi să le oferim, pe baza unei taxe, locuitorilor acelui oraş.

Care ar fi preţul şi care a fost investiţia voastră de până acum?

Dan: Prototipul costă în jur 100 de euro, dar când vom începe producţia de masă va fi mult mai ieftin. Îl vom fabrica în China, costurile vor fi mult mai reduse. Ar putea ajunge să coste în jur de 40-50 de euro. Până acum, am investit în jur de 1.000 de euro.

Care este următorul pas?

Dan: Trebuie să trecem la producerea în masă a acestor dispozitive. Următoarea iteraţie – asta este a treia – va fi mult mai mic, într-o cutie care să arate bine. La finalul verii vom înregistra proiectul şi pe Kickstarter. Există câteva platforme de crowdfuning locale dar nu credem că vom câştiga la fel de multă finanţare de pe acestea. Răspunsul, până acum, a fost destul de bun şi oamenii chiar sunt interesaţi de acest dispozitiv.

De câţi bani aţi avea nevoie în primul an?

Daniel: Am făcut o estimare şi ar fi nevoie de 300 – 400.000 de euro în primul an. Cred că ar fi suficient pentru a atrage tracţiune. Vom da, probabil, mulţi bani pe partea de design. Apoi vor mai fi costurile de dezvoltare, care vor fi mult mai mici. După ce vom începe să vindem dispozitive, vom începe să ne amortizăm acele costuri şi chiar să ajungem la break-even după un an.