FOTO A fost descoperită o poză rară cu explozia de la Hiroshima privită de la sol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O imagine cu explozia bombei atomice surprinsă de la distanţă. FOTO Wikipedia
O imagine cu explozia bombei atomice surprinsă de la distanţă. FOTO Wikipedia

Bomba atomică a fost una dintre cele mai mari invenţii ale secolului 20, datorită cercetărilor în domeniul cunoaşterii atomului. Asta nu o face însă şi bună, iar japonezii pot confirma că, după atacurile de la Hiroshima şi Nagasaki, ar fi preferat să nu existe. Acele explozii nu au fost privite doar din aer, ci a fost realizată şi o poză de la nivelul mării.

Pe 6 august 1945, bomba cunoscută sub denumirea de „Little Boy“ a fost lansată deasupra oraşului Hiroshima. Cele mai multe fotografii care au circulat cu acest moment au fost surprinse de la distanţă, dar există si o poză realizată la mai puţin de jumătate de oră după explozie, notează „The Atlantic“. Distanţa de la care a fost imortalizat momentul a fost estimată la 10 kilometri.

image

O copie după această imagine a apărut într-o carte japoneză în 1988, dar originalul a fost crezut pierdut. Se crede că mai sunt doar alte două poze originale care au surprins acel moment, explozia primei bombe atomice lansată asupra unui oraş. Potrivit ziarului japonez „Asahi Shimbun“, poza realizată din avion după ce bombardamentul s-a încheiat este singura care prezintă explozia cu precizie.

Pe spatele pozei descoperită recent autorul a notat că a fost făcută la aproximativ două minute după exploziei. Totuşi, în cartea din '88 este poziţionată temporal cam la 20 sau 30 de minute de la momentul respectiv. 

Rebecca Rosen a căutat răspunsul corect la Institutul American de Fizică, unde a discutat cu specialistul Alex Wellerstein. Acesta a comparat imaginea cu cele realizate de americani pe parcursul testelor. El plasează „naşterea“ fotografiei la aproximativ 2 până la 5 minute după explozie, excluzând intervalul de jumătate de oră. „Sunt fotografii realizate la 10 minute după şi acelea arată o altă formă a norului“, a mai spus acesta.

Fotografie realizată din avionul Enola Gay, cel care a lansat bomba 

image

Efectele unei arme nucleare

Explozia nucleară are efecte imediate şi întârziate. Unda de şoc, radiaţia termică, radiaţia ionizantă promptă produc distrugeri mari în câteva secunde sau minute de la detonare. Efectele întârziate precum căderile radioactive acţionează pe perioade mari de timp, de la ore la ani. Unda de şoc produce modificarea bruscă a presiunii aerului şi vânturi puternice.

Construcţiile mari sunt distruse de modificarea presiunii aerului în timp ce vânturile puternice distrug vegetaţia şi omoară oamenii. Dacă explozia are loc la suprafaţa sau în apropierea solului se produce un crater din care materialul este ridicat în atmosferă, de unde revine sub forma de depuneri radioactive. Circa 35% din energia exploziei este sub forma de radiaţie luminoasă şi termică (căldură). Radiaţia luminoasă produce orbirea prin arderea retinei. Radiaţia termică produce arsuri fiinţelor vii şi incendierea materialelor combustibile.

Istoria armei nucleare începe cu scrisoarea trimisă de Albert Einstein la 2 august 1939 preşedintelui Franklin D. Roosevelt. La scurt timp guvernul SUA a lansat proiectul de realizare a armei nucleare cunoscut sub numele de „Proiectul Manhattan“. SUA şi Japonia au intrat în conflictul după ce Imperiul nipon a atacat Pearl Harbor, în decembrie 1941. 

Al Doilea Război Mondial s-a finalizat cu lansarea celor două bombe atomice asupra Japoniei, după ce în Europa se încheiase cu sinuciderea lui Hitler.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite