Cel mai important experiment al NASA ne-ar putea învăţa cum să trăim pe Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul „Marţianul“ te-a făcut să visezi la Marte şi NASA îţi spune cum ai putea trăi acolo.
Filmul „Marţianul“ te-a făcut să visezi la Marte şi NASA îţi spune cum ai putea trăi acolo.

NASA a finalizat recent un experiment derulat pe parcursul unui an. Acesta e important pentru coloniile pe care omenirea le-ar vrea construite pe Marte.

În urmă cu un an, şase voluntari au început un experiment fascinant. În Hawaii, într-un decor care ar putea fi un teritoriu de pe Marte, au încercat să reproducă un anumit standard de trai pe care l-ar avea de îndurat primii exploratori ai planetei. Proiectul a fost fondat de NASA şi a fost denumit HI-SEAS (Hawaii Space Exploration Analog and Simulation).

În acest an, au fost testate efectele izolării în condiţii marţiene. Cum primii colonişti nu vor fi oameni obişnuiţi, ci din specialişti, agenţia a ales o echipă compusă dintr-un om de ştiinţă, un astrobiolog, un fizician, un pilot, un arhitect şi un jurnalist. Acum, în august 2016, NASA şi această echipă finalizează cel mai lung experiment de tipul acesta, nefiind singurul. 

Locul în care s-a desfăşurat a fost vulcanul Mauna Loa din Hawaii. Participanţii au putut comunica cu lumea experioară doar prin mail, iar transmisiunile aveau întârziere de 20 de minute, pentru a replica dificultatea întâmpinată în comunicaţiile radio între Pământ şi Marte. Rezervele de mâncare erau refăcute la fiecare patru luni, iar cele de apă la fiecare două, dar ambele erau limitate, cum ar fi şi în afara Pământului.

Specialişti NASA vor începe procesul de analiză şi comparare a datelor adunate în timpul celor trei simulări HI-SEAS. Dincolo de probleme în alimentaţie şi comunicaţii, cele mai grave sunt de natură psihologică. Cât de mult poate un om sta izolat? Cum ar fi pentru primii colonişti să fie atât de departe şi atât de izolaţi de Pământ? Tocmai de aceea, pentru a răspunde unor astfel de întrebări, vor mai exista două astfel de proiecte în 2017. NASA plănuieşte să trimită echipaj uman pe Marte în 2030.

Videoclipul de mai sus este un trailer al documentarului „Red Heaven“, creat de doi producători independenţi care îl vor lansa în 2018. În acesta va fi prezentat experimentul. 

Cât de uşor sau de greu ar fi traiul pe Marte

Planeta Marte nu-i cel mai ospitalier loc în care să trimiţi oameni. De fapt, spaţiul extraterestru nu e. Astfel, trebuie creată o zonă specială pentru primii exploratori. Chiar dacă Elon Musk crede că planeta ar putea fi mai primitoare, dacă ar fi bombardată cu arme nucleare, NASA, specialiştii şi alte agenţii plănuiesc o „cucerire“ ceva mai lipsită de arme. 

Teoria lui Musk a pornit însă de la o necesitate: apa. Până acum, oamenii au căutat apă peste tot în sistemul solar şi speră că acesta este elementul care să le faciliteze accesul la fonduri necesare cercetării. Spre exemplu, satelitul planetei Saturn ar avea un ocean sub scoarţă, dar este departe şi ar trebuit compensată cumva lipsei energiei solare. Cea mai mare piedică este însă distanţă. De asemenea, satelitul Europa al Jupiter ar putea fi compus din gheaţă, dar distanţa e iar o problemă.

Apoi, trebuie „rezolvată“ distanţa. Până la Marte, cu actuala tehnologie, omul tot are nevoie de cel puţin un an şi jumătate ca să ajungă, în caz că totul merge bine. Odată cu fiecare transport trebuie să care: combustibil, oameni, hrană pentru oameni, seminţe pentru viitoarele planete, componente pentru solarul de pe Marte, mai mult combustibil, echipament de comunicare cu Pământul, apă şi multe alte elemente minore. Asta înseamnă tone şi tone de încărcătură. Călătoria înapoi durează tot atât sau chiar mai mult.

Explorarea, colonizarea şi dezvoltarea planetei Marte într-o a doua Terra e dificilă, costisitoare şi necesară tocmai pentru că Pământul, prin prezenţa oamenilor, ar deveni în următoarele secole mai neprimitor. Stephen Hawking a fost cel mai vehement. 

În 2011, cel mai respectat fizician al momentului a spus că trebuie să fugim de pe Pământ. Oriunde, dar să fugim. „Populaţia noastră şi folosirea resurselor finite ale planetei Pământ cresc exponenţial, odată cu abilităţile noastre tehnice de a modifica mediul pentru lucruri bune şi rele. Dar codul nostru genetic păstrează în continuare instinctele egoiste şi agresive care au fost un avantaj, în trecut, pentru supravieţuirea noastră. Va fi destul de dificil să evităm dezastrul în următoarea sută de ani, fără a lua în considerare următoare mie de ani sau următorul milion de ani", a spus acesta.

Deocamdată, există acest experiment al NASA. Vor derula şi alţii altele similare. Au trecut aproape cinci decenii de când omul a ajuns pe Lună şi următorul pas ar fi o planetă. Este însă un pas foarte mare şi, dat fiind că nu e încă o situaţie de criză, fondurile nu ar veni atât de repede. Totuşi, s-ar putea ca actuala generaţie născută în ultimii 10 ani, să trăiască în vremuri în care Marte va avea colonii şi poate chiar programe turistice.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite