Samsung lucrează deja la Galaxy S5 mini şi taie mai puţin din dotări decât în 2013
0Samsung Galaxy S5 abia are o lună de când a fost scos la lumină şi primele zvonuri despre versiunea mini deja apar. Ce se ştie până acum?
Samsung Galaxy S5 e în prima linie cu dotările tehnice, dar S5 mini va fi cu doi paşi în spate. SamMobile, în exclusivitate, informează că versiunea mini va fi gata de lansare undeva în această vară, înainte de toamna în care Apple îşi lansează, de regulă, telefoanele. Ce dotări are? În primul rând, un ecran S-AMOLED de 4,5 inci la rezoluţie 720p HD. Mai bine decât cel qHD de pe S4 mini şi în linie cu cele mai bune telefoane din 2012.
Apoi, Galaxy S5 mini va rula Android 4.4 KitKat cu aceleaşi noutăţi şi interfaţă de pe „fratele“ mai mare Galaxy S5. E foarte probabil să fie folosit un procesor Qualcomm Snapdragon 800 cu patru nuclee, o memorie RAM de 1,5GB, la fel ca vechiul mini, şi o cameră principală de 8 megapixeli cu una frontală de 2 megapixeli.
Nu vor lipsi portul infraroşu pentru a-ţi transforma telefonul în telecomandă, rezistenţa la apă şi praf prin certificare IP67, dar e posibil să nu fie integrate scannerul de amprente şi cel de monitorizare a ritmului cardiac. Bateria va fi de 2.100 mAh, iar stocarea se va face intern în 16GB, probabil cu suport pentru card microSD. Mai rămân de aflat data de lansare şi preţul pentru Samsung Galaxy S5 mini.
Află mai multe despre Galaxy S5:
O săptămână cu Samsung Galaxy S5 - A treia zi: senzori, funcţii şi Gear Fit
O săptămână cu Samsung Galaxy S5 - A doua zi: sistem de operare, interfaţa şi ecranul
O săptămână cu Samsung Galaxy S5 - Prima zi: dotări, design şi construcţie
VIDEO FOTO Samsung Galaxy S5 - inovaţia a luat o pauză sau e prea discretă?