Apple iPhone 5s are două lucruri de care ar trebui să-ţi pese: procesorul pe 64 de biţi şi cititor de amprente. Primul este un pas înainte, fără a pune accent pe nuclee şi frecvenţă, dual-core e taman bun. Touch ID se poate să fie cea mai utilă inovaţie, dar există un risc mare şi se numeşte NSA. Va avea acces? Eu cred că da. Apple spune că nu va stoca în iCloud sau în altă parte online, doar în telefon. Dacă vrei s-o vezi utilă, nu te gândi la securitate şi nu veni cu teorii ale conspiraţiei.

iPhone 5c e despre profitul Apple: se vinde aproape de iPhone 5, dar se produce mai repede şi mai ieftin. Mai mult, e nebunia lui Ive, se completează cu iOS 7 şi aduce o explozie de culoare telefoanelor Apple. Va fi un hit, cu siguranţă, cu marketing puternic în spate şi cu intrare în China prin cel mai mare operator.

Apple vrea profit, asta e clar, dar nu se milogeşte pentru el. iPhone 5s, el contează, el e mai bun, este un status symbol, e auriu, e gri, e atent finisat. Nu-l iei atât ca alternativă la Android sau Windows Phone 8, cât îl iei pentru că ştii ce oferă Apple şi-i accepţi toate limitările. Este un „S“, în definitiv, va mai trage de timp un an de zile până la un dispozitiv regândit care să merite numele iPhone 6.

Treptat-treptat, Apple schiţează peisajul tehnologiei viitorului: contează scopul ei, nu cât de multe dotări are, cât de revoluţionară e. În principiu, Touch ID e o idee foarte bună, scanezi amprenta şi te-ai autentificat. Procesorul pe 64 biţi iar e important, anunţă pregătirile pentru sisteme de operare uniforme, aduse pe toate dispozitivele, de la PC la smartphone.

Despre acest cititor de amprente

În altă ordine de idei, Samsung anunţă procesorul cu opt nuclee, reale de această dată. Şi anunţa unul pe 64 biţi pentru anul viitor. Să-i mai pună 4GB de memorie RAM şi gata PC-ul de buzunar.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Află mai multe despre cele două telefoane Apple: 

Lansare iPhone 5S şi iPhone 5C - Apple şi telefoanele sale: unul se vrea „de buget“ şi iPhone 5S este pentru performanţă

FOTO Lansare iPhone 5s - Apple a prezentat cel mai performant smartphone făcut vreodată

FOTO VIDEO Lansare iPhone 5C - telefonul mai ieftin de la Apple nu este atât de ieftin pe cât se aştepta