Poate cea mai mare pierdere a Facebook în UE este un lucru bun pentru tine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Justiţia din UE a decis că Facebook nu protejează datele utilizatorilor suficient de bine şi, astfel, un austriac câştigă poate cel mai important proces contra reţelei sociale.

Curtea Europeană de Justiţie i-a dat câştig de cauză austriacului Max Schrems. El este utilizator de Facebook din 2008 şi student la Drept şi a reuşit să câştige într-un proces care prevede că reţeaua socială nu are voie să trimită datele sale în Statele Unite ale Americii. Iniţial, plângerea i-a fost respinsă de autoritatea irlandeză, fiind invocată o decizie din 26 iulie 2000, când s-a apreciat că SUA oferă un nivel adecvat de protecţie a datelor cu caracter personal. În Dublin, Irlanda, Facebook şi Google au sedii, singurele pe teritoriul Europei. 

Acum, CEJ a invalidat, marţi, 6 octombrie 2015, cadrul juridic care acoperă transferul de date personale din UE către SUA. Reţeaua socială, pe de altă parte, a apreciat drept imperativ ca Uniunea Europeană şi SUA să găsească o soluţie pentru a garanta metode fiabile de transferuri legale de date. Principalul argument cu care Max Schrems a câştigat a fost dezvăluirea făcută de Edward Snowden cu privire la spionajul practicat de SUA şi Marea Britanie. 

Folosind informaţiile pe care Snowden le-a oferit jurnaliştilor pentru a fi publicate online, Schrems a arătat că practicile şi cadrul legislativ din SUA nu asigură o protecţie suficient de bună a datelor transferate către această ţară împotriva supravegherii de către autorităţile publice. Yves Bot,, avocatul general al CEJ, a estimat că un stat membru al Uniunii Europene poate suspenda transferul de date ale utilizatorilor de Facebook către servere din SUA, apreciind că supravegherea exercitată de serviciile de informaţii este masivă şi fără ţintă, scrie Agerpres.

În concluziile publicate pe 23 septembrie, avocatul general al CEJ a apreciat că deşi o ţară terţă dispune de un nivel de protecţie a datelor personale adecvat, autorităţile naţionale de control pot interveni şi suspenda transferul de date, dacă ele consideră necesar acest lucru. În primăvara acestui an, autorităţile de protecţie a datelor din Franţa, Belgia, Germania, Olanda şi Spania au pornit o anchetă asupra politicii de confidenţialitate a reţelei sociale. A fost vizată mai ales creşterea transferului de date între mai multe aplicaţii, cum ar fi Instagram sau WhatsApp.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite