Am stat 15 ani în şcoală, în ultimii opt având acces la anumite tehnologii, mai ales la facultate. În acest ciclu de desăvârşire a educaţiei am văzut cum profesorii au integrat proiectorul în stilul lor, aducând prin acesta câteva imagini, un videoclip şi texte. Nimic mai mult decât am fi putut primi cu toţii pe mail. Sistemul a rezistat schimbării, doar s-a malformat niţel. Cu câteva luni înainte să închei socotelile cu facultatea am auzit de conceptul „bring your own device“ în educaţia nord-americană şi britanică. L-am descoperit de curând în Bucureşti.

Nu o să vezi scenariul de care voi vorbi prea curând în şcoli din România. Realitatea este că multe dintre ele încă au probleme cu asigurarea minimelor condiţii de igienă, siguranţă şi confort pentru a visa la universul în care elevii vor avea tablete şi vor interacţiona cum nici nu credeau posibil. „American International School of Bucharest“ are aproximativ 800 de elevi şi peste 150 de profesori. Zilnic, la reţeaua sa wireless sunt conectate circa 1.000 de dispozitive. Este o cantitate imensă de date şi una de care şcoala poate profita pentru a deveni „mai bună“. Poţi afla când un elev a intrat pe Facebook şi de ce. Ceva l-o fi plictisit. Vezi la ce oră e traficul mai mare, pe ce site-uri şi ce e de interes. Oportunităţile sunt, practic, nelimitate pentru a optimiza. Sunt pentru educaţie 3.0 şi mai departe.

În AISB sunt elevi din familii cu un nivel trai peste medie. Sunt elevi care au acces la noile tehnologii şi n-aveau acces la ele în şcoală. De integrare s-a ocupat Johnson Jacob, director IT, cel cu care am şi vorbit. Din anii '80 el este inginer specializat în ştiinţa computerelor.

Tehnologia nu este în contradicţie cu educaţia, ci în completare

„Eu am trei cuvinte pentru educaţie: întâi, «a educa». Eu mă numesc educator, nu profesor, deoarece asta creează un mediu de colaborare - învăţare, nu de impunere. Al doilea este «angajament», în care te conving să foloseşti tehnologia, dar dacă şi tu vrei, este un schimb reciproc. Oricât aş vrea să te învăţ ceva, nu pot fără să vrei asta“, îmi spune Jacob despre ideile pe care s-a ridicat „şcoala digitală“ de la AISB. „Ultimul cuvânt este «împuternicire», să am încredere că te vei descurca pe cont propriu, că ai înţeles cum funcţionează totul şi că vei folosi mai departe asta“, mai spune el.

Această educaţie despre care vorbeşte este domeniul care îţi schimbă comportamentul, nu doar te îndoapă cu diverse cunoştinţe. „Când înveţi ceva, faci un lucru diferit, ţi-ai schimbat, deci, comportamentul. Şi am găsit, pentru lucrarea mea de doctorat, un studiu în care se arăta că 87% din ceea ce învăţăm se întâmplă în afara şcolii propriu-zise, în afara unui curs. Tu vii la mine şi îmi spui ceva şi aşa am învăţat un lucru nou“, afirmă Jacob. Laolaltă cu această extindere a cunoştinţelor, tehnologia mai înlesneşte ceva: depărtarea de mediu şi axarea pe informaţie. O tablă pe care scrii cu creta este fixă, limitată şi, în egală măsură, limitează interacţiunea. Un computer integrat într-un televizor, la care te conectezi wireless şi dotat cu ecran tactil este opusul.

Johnson Jacob mi-a povestit o parte din aceste lucruri în timp ce folosea câteva programe destinate şcolii pe un computer cu Windows 8, cu ecran tactil şi conectat la reţeaua WiFi. Pe aşa ceva pot fi aduse documentele elevilor şi se poate dezbate şi analiza mai uşor.

Johnson Jacob şi Marius Dănescu, product manager Office 365 la Microsoft România.

AISB foloseşte în prezent Microsoft Office 365 pentru Educaţie, dar asta după o analiză derulată în 2013. Timp de şase luni, pe 11 pagini, Jacob şi echipa lui au comparat soluţiile Microsoft şi Google Apps for Education. Au ales-o pe cea dintâi, unul dintre avantaje fiind echipa de consultanţi de care Microsoft dispune în România. „Putem să avem toată tehnologia din lume, dar noi nu suntem experţi în ea. Ştim o parte din ce oferă şi cum o putem folosi, dar avem nevoie de ajutorul oamenilor specializaţi când avem probleme“, spune Jacob.

„Mediul educaţional nu este străin de nevoia de soluţii care să asigure o mai bună colaborare între membrii echipei şi să crească productivitatea acestora. Profesorii au nevoie de instrumente care să îi ajute să lucreze mai eficient împreună, să menţină o relaţie dinamică şi strânsă cu elevii, să le ofere cunoştinţe fundamentale, dar şi să le permită să se dezvolte creativ“, a afirmat Marius Dănescu, product manager Office 365.

„Elevii, pe de altă parte, au nevoie de o şcoală care să vorbească despre şi să lucreze cu instrumente familiare, aceleaşi pe care le întâlnesc şi în timpul liber. Acestea sunt dispozitive mobile, dar şi programe utilizate la scară largă. Un exemplu e suita Office, dar şi alte tehnologii similare. Cu Office 365, profesorii experimentează un nou mod de a face educaţie, mai simplu şi mai interactiv“, explică Dănescu ce presupune, din partea companiei care oferă tehnologia, o astfel de soluţie pentru mediul educaţional.

Totuşi, tehnologia nu substituie educaţia

„Poate eu cred asta pentru că vin din şcoala tradiţională, dar pe lângă această experienţă de a învăţa, de a şti ce să înveţi, consider că trebuie să ştii că 1 + 1 este mereu egal cu 2. E vorba de a cunoaşte bazele educaţiei şi să găseşti un echilibru şi o fundaţie“, afirmă Johnson Jacob. „De asemenea, trebuie să înveţi să vorbeşti şi să scrii corect. Eu sunt indian, engleza nu este limba mea nativă, dar acum am pot să vorbesc şi să scriu foarte bine în această limbă. Asta pentru că am învăţat. Trebuie să începem prin a-i învăţa pe elevi lucrurile importante. Apoi, îi lăsăm să descopere, să exploreze“, îmi explică acesta filosofia din spatele libertăţii de explorare pe care ţi-o dă tehnologia.

Avem smartphone din 2007 - cu adevărat un smartphone popular printre utilizatorii obişnuiţi - şi tabletele au devenit populare începând cu 2010. Lucrurile au evoluat rapid, iar temerile au ţinut pasul cu această evoluţie. Pe de o parte sunt cei care consideră că tehnologia alienează elevii şi copiii în general, distrăgându-i de la interacţiunea reală. Totuşi, câtă interacţiune există în şcoala tradiţională? Câţiva elevi ridică mâna, ei răspund şi ora se încheie. Iar asta oră de oră, deoarece vor fi acei elevi nestimulaţi de profesor sau materie. Personalizarea educaţiei este noua ramură despre care se poate discuta, creând clase virtuale pentru elevi la care pot participa independent (sau nu) de celelalte activităţi. Jacob explică asta prin conceptul unui rus.

Limita la care avem nevoie de ceilalţi

„Există teoria numită «zona dezvoltării proximale» (n.r. - zone of proximal development, concept introdus de psihologul Lev Vigotschi). Conceptul e structurat în trei părţi şi toţi ne supunem aceloraşi reguli. Prima parte este fundamentul - ştii să scrii, să citeşti, ai cunoştinţe de bază. Urmează partea lucrurilor pe care le vei învăţa - cum să foloseşti o tabletă, cum să conduci o maşină; iar ultima parte este a lucrurilor pe care tu nu le poţi învăţa şi pe care nu le ştii. În această teorie, în a treia parte ne punem cunoştinţele la comun. Spre exemplu, eu scriu, dar n-o fac ca un jurnalist. Tu vii şi mă ajuţi să ajung acolo. Lucrul acesta se repetă în toate domeniile“, spune acesta. Prin dispozitivele pe care le folosesc elevii pot fi puşi în legătură pentru a comunica.

Spre deosebire de alte domenii, tehnologia în educaţia „de masă“ poate stimula ceea ce a lipsit mereu: interacţiunea între cel care predă şi cel care trebuie învăţat. În loc de a fi o lume în care cineva impune şi cineva respectă, poate fi lumea compromisului şi în care fiecare învaţă de la fiecare. În esenţă, tehnologia nu revoluţionează, ci uşurează vieţi.

Am spus că acest scenariu nu este încă valabil în România. Se conturează însă cele două căi de urmat. Prima presupune că sistemul ignoră pe mai departe tehnologia, cu mici excepţii de clase inteligente şi profesori care vor să augmenteze lecţiile, sau că cercetează căile de implementare a acesteia. Elevii nu se vor opri din folosirea gadgeturilor, asta e cert, iar interzicerea acestora în clasă nu le va interzice cu adevărat niciodată din viaţa lor.