A început iureșul la FCSB, după rușinea din Macedonia. Gigi Becali a găsit vinovații: a dat afară doi fotbaliști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După rușinea din Andorra, FCSB a continuat șirul rezultatelor jenante în Liga Campionilor la fotbal, pierzând la Skopje, 0-1 cu Shkendija, campiona Macedoniei de Nord. Campioana României riscă să nu prindă turul trei, care i-ar asigura măcar prezența în grupele Conference League.

Radunovic n-a putut bloca toate atacurile adversarilor  FOTO Facebook Shkendija
Radunovic n-a putut bloca toate atacurile adversarilor FOTO Facebook Shkendija

Gigi Becali (67 de ani) a „executat” doi fotbaliști, la finalul partidei de la Skopje, pe care i-a scos din lot în perspectiva returului de pe 30 iulie, de pe Arena Națională, ra 20.30.

Bine că am tras niște concluzii. Sunt niște concluzii. Perianu nu are ce căuta la echipa asta. Cică e bine la antrenamente, dar nu are ce să caute la echipa asta.

Perianu și Ștefănescu nu au ce căuta la echipa asta. Mâine, ordinul meu este ca Edjouma și Băluță să fie înapoi la echipă și ies Perianu și Ștefănescu. Gata, iese de pe toate listele Perianu, că ține locul acolo, aiurea”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special.

„Încă nu suntem bine”

Și jucătorii admit că echipa nu este în formă prea bună. Portarul echipei de fotbal FCSB, Ștefan Târnovanu (25 de ani), a declarat, marți seara, după înfrângerea din deplasare cu KF Shkendija, scor 0-1, din prima manșă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor, că formația sa încă nu este „bine”, dar trebuie să își revină cât mai repede pentru a reuși să se califice în faza următoare a competiției.

Este un rezultat trist. Am vrut să venim aici și să luăm opțiune serioasă de calificare și meciul așa îmi dădea impresia. Dar din nou noi nu marcăm, iar ei au dat un gol ciudat. Nu îmi reproșez nimic, doar îmi pare rău că nu am putut să ajung la minge. Nu știu, încă nu suntem bine. Nu știu exact care e motivul, dar trebuie să ne revenim cât mai repede”, a spus Târnovanu la postul Prima Sport.

„La București cred că putem întoarce acest scor. Trebuie să facem totul ca să mergem mai departe pentru că simt că putem face asta”, a adăugat Ștefan Târnovanu, certat acum câteva zile de patron că petrece timpul liber pe TikTok.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite