Fie că discutăm despre lista medicamentelor compensate sau despre condiţia medicului, discuţia începe şi se termină, fără excepţie, la portofel. Limitativ şi dăunător, pe termen lung. 

Concentrarea atenţiei asupra chestiunii financiare (nu discut despre „plic”, ci despre banii albi, fiscalizaţi) nu face decât să adâncească hăul dintre medicii români şi societate. Cu tot respectul, dragi mei: nu putem aştepta ca societatea să vină la noi, să ne respecte şi să ne plătească pe măsura dorinţelor noastre, atâta vreme cât, căzând în patima urii şi a disperării, nu facem decât să ne plasăm din ce în ce mai departe de nevoia reală a omului, bolnav sau nu. 

În Europa de Vest, se discută din ce în ce mai mult despre echilibrarea raportului informaţional dintre medic şi pacient, sub cupola medicinei participative. În acest timp, noi ce facem? Grupuri pe Facebook, unde găsim prea multe puncte de vedere inacceptabile referitoare la pacienţi şi la aparţinători. Chiar dacă ar fi nespălaţi, dezinteresaţi sau rataţi oribili, de pe poziţia de medic nu ai voie să gândeşti şi să te exprimi în acest mod la adresa pacieţilor. 

Nu poţi pretinde respect, atâta vreme cât arsenalul comunicaţional pare recent extras dintr-o mlaştină.

Am cunoscut, de-a lungul timpului, mii de medici români. Am descoperit sublimul sufletesc, am luat contact cu excelenţa profesională, dar m-am şi cutremurat la vederea unor forme ale degradării umane mascate de halatele albe, aşa cum nu credeam că există. Poate va veni momentul să povestesc pe larg, de exemplu, cum i se pregătea celui mai important medic român excluderea din Academia de Ştiinţe Medicale. În acest caz, moartea s-a mişcat mai repede decât „academicienii”….

Puţini oameni ştiu că am avut iniţiativa primei campanii de promovare a elitelor medicinei româneşti şi a tinerilor din medicina noastră, într-o perioadă (2005-2007) în care se negocia Tratatul de aderare la UE, iar figurile de ceară ale medicinei noastre aveau capacitatea de a bloca, prin negociere, migraţia medicilor. Dacă aveau viziune, curaj şi interes real. Lacrimile de crocodil post-factum n-au folosit şi nu folosesc la nimic. 

Dragii mei medici,

Dacă vreţi să fiţi nervoşi pe cineva pentru actuala situaţie în care se află medicina noastră, nu vă îndreptaţi privirea spre pacienţi şi familiile lor. Nici spre jurnalişti şi nici atât de mult spre politicieni. Să ne uităm la noi şi, mai ales, la liderii noştri.