Ce nu ar trebui să le spunem persoanelor care suferă de anxietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce nu ar trebui să le spunem persoanelor care suferă de anxietate FOTO Shutterstock
Ce nu ar trebui să le spunem persoanelor care suferă de anxietate FOTO Shutterstock

Stresul de la serviciu, problemele financiare sau emotivitatea crescută înaintea unui examen ne pot da un sentiment de insecuritate şi de nelinişte. Totuşi, când efectele negative ale stresului se răsfrâng sub forma unor simptome fizice şi nu dispar, la baza lor poate sta anxietatea, o tulburare care se regăseşte la circa 15 % din populaţia globului.

Tulburările de anxietate şi de panică pot provoca sentimente nesfârşite de teamă şi de nelinişte la nivelul individului, mai ales dacă sfaturile sau comentariile celor din jur reuşesc mai degrabă să răneasca persoana decât să o ajute în mod efectiv.

Lipsa de înţelegere a celor de lângă noi poate mări gradul de anxietate al unei persoane, consideră Scott Bea, psiholog la Clinica Cleveland. „Deşi vrem să îi ajutăm spunând lucruri pozitive, încurajatoare, de multe ori aceste comentarii adâncesc mai degraba tulburarea de anxietate a indiviului”, spune Scott Bea, potrivit celor de la Huffington Post.

Iată aşadar câteva dintre comentariile sau sfaturile pe care ar trebui să le evităm atunci cand avem în faţa noastră o persoană care suferă de anxietate:

1. „E o problemă mult prea simplă ca să-ţi faci griji”

Chiar dacă încerci să pari pozitiv şi optimist diminuând importanţa problemei celuilalt, acest tip de reacţie este contraindicată pentru cineva care se confruntă cu anxietate. Indiferent de natura problemei, tensiunea celuilalt este creată tocmai pentru că persoana resimte foarte puternic importanţa ei.

A diminua complexitatea problemei înseamnă mai degraba a nu crede în tulburarea celui de lângă noi. „Trebuie să faci parte din sistemul de gândire a celuilalt pentru a-l ajuta. Este necesară o apropiere de încurajare a persoanei decât o simplă declaraţie că problema în sine este una nesemnificativă”, spune psihologul Scott Bea.

2. „Calmează-te”

Principala problemă a tulburărilor de anxietate şi de panică este că individul pur şi simplu nu reuşeşte singur să se calmeze. Sfatul de a se calma şi relaxa, mai ales la comanda unei persoane, este aproape fără niciun folos pentru cineva care suferă de anxietate. Mai degraba sunt indicate plimbările şi activităţile de meditaţie.

3. „Pur şi simplu, fă-o”

De asemenea, când cineva care se confrunta cu anxietatea primeşte sfaturi de încurajare, acestea s-ar putea să nu aibă efectul dorit dacă nu se cunoaşte foarte clar fobia de care suferă cealaltă persoană. Înainte de a îndemna la o anumită acţiune, persoanele cu tulburări de anxietate ar trebui înţelese asupra lucrurilor pe care le simt. „Îmi pare rău că simţi asta”, ar putea avea un efect mult mai pozitiv.

4. „Totul va fi bine”

Încurajările generale ca „Totul o să fie bine”, fără o legătură concretă cu persoana de lângă noi, nu au aproape niciun efect pozitiv asupra celor care au probleme cu anxietatea. Înainte de încerca anularea problemei printr-un optimism mai degrabă naiv, este impotant ca persoana să conştientizeze că ceea ce simte este normal. Psihologii recomandă acceptarea problemei înainte de a încerca rezolvarea ei.

5. „Şi eu sunt stresat”

De asemenea, şi această replică sugerează mai degraba o banalizare şi o diminuare în importanţă a problemei pe care celălat o are. Pe de altă parte, daca afirmaţie este cât se poate de adevărată, doi oameni care sufera de anxietate aproape că nu se pot ajuta reciproc. „Dacă aveţi două persoane cu aceleaşi tulburări, ele nu se vor ajuta reciproc, ci mai degrabă îşi vor alimenta anxietatea unul de la altul”, mai spune psihologul Scott Bea.


Citeşte şi:

12 semne relevante că ai putea suferi de anxietate. Indigestia şi tensiunea musculară, printre simptome

Cu toţii suntem nervoşi, agitaţi şi neliniştiţi uneori, de exemplu atunci când trebuie să ţinem un discurs, când ne confruntăm cu probleme financiare sau când avem un termen-limită strâns la serviciu. Totuşi, în unele situaţii, manifestările persistă chiar şi atunci când contextul se schimbă în bine şi cele mai mici probleme declanşează reale drame în mintea noastră.

Cum te eliberezi de stres prin tehnici simple

Lunile de toamnă sunt însoţite adesea de schimbări de dispoziţie, apatie, anxietate. Grijile de zi cu zi, oboseala şi tensiunea psihică complotează şi duc la apariţia depresiei. Partea bună a lucrurilor este că depresia poate fi combătută uşor, prin tehnici simple.

Atenţie, stresul este contagios! Şi tu poţi suferi de stres de mâna a doua

Te plimbi fără să-ţi găseşti rostul prin tot biroul? Baţi cu pixul în agendă neliniştit? Oftezi des la remarcile colegilor de serviciu? Trânteşti telefonul? E posibil să fii stresat. Dar ştiai asta. Însă, ce e mai rău, este că stresul este contagios. Colegii de birou pot avea de suferit de pe urma comportamentului tău.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite