Orele suplimentare le îmbolnăvesc de inimă pe femei. Cum sunt afectaţi bărbaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miza exclusiv pe viaţa profesională duce la probleme de sănătate pentru femei
Miza exclusiv pe viaţa profesională duce la probleme de sănătate pentru femei

Mai mult de 60 de ore pe săptămână petrecute la job afectează sănătatea femeilor mărind de trei ori riscul de a dezvolta boli cardiace sau diabet, comparativ cu acelea care muncesc doar 40 de ore pe săptămână.

Bărbaţii nu au însă această problemă, este concluzia unui studiu realizat la Universitatea Ohio, SUA, publicat în Occupational and Environmental Medicine şi preluat de agerpres.ro

Studiul care a inclus 7.500 de persoane născute între anii 1957 şi 1964 a comparat numărul de ore lucrate de salariaţi cu apariţia unor boli, precum bolile cardiac, cancerul, diabetul, colesterolul, bolile pulmonare, astmul, hipertensiunea, depresia - pe o perioadă mai mare de trei decenii.

Rezultatele cercetării par să indice faptul că femeile care lucrează mai mult de 60 de ore pe săptămână decenii în şir triplează riscul de diabet, boli cardiace, cancer şi artrită, în timp ce bărbaţii nu au acest risc.

Explicaţia rezidă în faptul că femeile sunt nevoite să jongleze atât cu viaţa profesională, cât şi cu cea de familie, suportând mai multă presiune zilnic şi mai mult stres, a explicat profesorul Allard Dembe, principalul autor al studiului.

În condiţiile în care creşte numărul de ore suplimentare, calitatea muncii salariatului este afectată, la fel şi sănătatea acestuia, în timp ce cheltuielile din sistemul medical cresc şi ele, atrag atenţia cercetătorii. Ei recomandă persoanelor care mizează pe viaţa profesională şi sunt amatoare de ore suplimentare să menţină un echilibru cu viaţa personală, dacă ţin la sănătatea lor.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite