Cum se tratează alergia la alune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alergia la alune este una dintre cele mai periculoase. Două studii au vrut să răspundă la întrebarea „Cum tratăm alergia la alune?”

Un studiu realizat de cercetători britanici, citaţi de The Guardian, arată că alimente care conţin alune şi arahide ar trebui să fie introduse în alimentaţia celor mici pentru a nu exista mai târziu întrebarea „Cum tratăm alergia la alune?”.

La studiu au participat 640 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 11 luni, care erau predispuşi la alergii cauzate de consumul de alune. 

Aceştia au consumat alune de trei ori pe săptămân, iar la sfârşitul studiului peste 17% dintre cei care nu au consumat alune au devenit alergici. În tabăra cealaltă, doar 1% dintre copiii care au consumat alune au devenit alergici. 

Un alt studiu, publicat în revista medicală „Journal of Allergy and Clinical Immunology”, arată că alergiile la alune se pot trata tot cu alune. Cercetătorii au descoperit că cei care au primit praf de alune în doze mici în fiecare zi au început să-şi îmbunătăţească toleranţa faţă de acestea.

Cum se tratează alergi la alune? „Tratament” doar sub supravegherea medicului

Participanţii la studiu au trecut mai întâi printr-o experienţă destul de neplăcută. Pentru a vedea când se produce reacţia alergică, cercetătorii i-au pus să mănânce alune până când intră în şoc anafilactic. După această experienţă, toţi pacienţii au participat, timp de 44 de săptămâni, la un experiment prin care li se administra în fiecare zi, sub limbă, o bucăţică mică de alună.

După această perioadă au fost puşi din nou să mănânce alune până când se manifestă alergia. Cercetătorii au constatat că 70% dintre pacienţi au putut să mănânce de zece ori mai multe alune până să reacţioneze negativ organismul. Mai mult, după 68 de săptămâni de tratament, participanţii la studiu au putut să mănânce cantităţi importante de alune fără să mai aibă vreo reacţie alergică. 

Medicii care au realizat acest studiu spun că acest tratament poate fi făcut deocamdată numai sub supravegherea unui specialist, însă pe viitor speră să rezolve definitiv problema celor care au alergie la alune.

Potrivit nutriţioniştilor, alunele reuşesc să îmbunătăţească circulaţia sangvină, sunt vermifuge şi sunt indicate celor care suferă de TBC, celor care suferă de litiază renală şi diabeticilor. De asemenea, au şi rol energizant. Sunt recomandate pentru consum în stare crud, pentru că prin prăjire îşi pied din vitamine şi enzime. Dacă se adaugă şi sare afectează rinichii şi se poate ajunge la retenţie de apă şi la hipertensiune. 

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite