Tratamente naturiste cu leurdă, leacul verde al primăverii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tratamente naturiste cu leurdă. Planta are beneficii recunoscute pentru inimă, digestie şi sistemul imunitar. Cu un gust şi miros asemănătoare usturoiului, dar nu la fel de pregnante, leurda este considerată una dintre cele mai apreciate plante medicinale din lume. Leurda are proprietăţi detoxifiante, antimicrobiene şi antitrombotice, motiv pentru care este frecvent recomandată în tratamente naturiste pentru diferite afecţiuni.

Leurda se consumă în stare proaspătă pentru a beneficia la maximum de vitaminele şi mineralele pe care le conţine (vitaminele A, C, carotenoizi, calciu, fier, cupru, fosfor etc.) şi eset foarte bine tolerată de ficat.

Tratamente naturiste cu leurdă. Menţine tensiunea în limite normale

Substanţele active din leurdă contribuie la menţinerea tensiunii arteriale în limitele normale iar adenozina scade nivelul colesterolului, prevenind în acest mod apariţia afecţiunilor cardiovasculare.

Se urmează o cură de 2 luni, doar la recomandarea medicului, cu tinctură de leurdă diluată în apă, administrată câte o linguriţă de patru ori pe zi.


Cel mai bine şi sănătos însă este ca leurda să fie consumată proaspătă.

Clorofila din frunzele de leurdă are efect detoxifiant şi îi poate determina pe fumători să renunţe la acest viciu. Studiile au arătat că fumătorii care consumă frecvent leurdă nu simt aceeaşi nevoie de a fuma comparativ cu cei care nu mănâncă astfel de verdeţuri. Se poate consuma şi sub formă de suc, câte 2 pahare pe zi, timp de două săptămâni.

Tratamente naturiste cu leurdă. Leac pentru problemele gastrointestinale

De asemenea, leurda ameliorează probleme gastrointestinale precum diareea acută şi cronică, indigestii, insuficienţă biliară, colici abdominale, balonări şi elimină în mod natural viermii intestinali.

Frunzele de leurdă consumate în stare proaspătă curăţă rinichii şi vezica, favorizând urinarea, iar infuzia cu leurdă este benefică pentru cei care suferă de tuse, insuficienţă respiratorie, expectoraţii persistente.

Tinctura de leurdă este foarte bună în tratarea micozelor unghiilor. Se aplică comprese cu tinctură nediluată şi se ţin pe zona afectată aproximativ 3-4 ore.

Cataplasmele cu leurdă combat eczemele, rănile care se vindecă greu, ameliorează simptomele psoriazisului şi ale furunculelor.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite