Busuiocul aduce norocul şi alină suferinţele
0Plantă apreciată mai ales în bucătărie, busuiocul şi-a dovedit utilitatea şi în alinarea unor probleme de sănătate. Crampele, balonarea, oboseala şi răceala sunt câteva dintre neplăcerile care îşi pot găsi vindecarea cu ajutorul remediilor din busuioc.
Aducător de noroc în tradiţia populară românească, busuiocul este valorificat de secole şi ca remediu natural. Busuicul este un bun stimulent al digestiei, are acţiune antispasmodică, bactericidă, febrifugă (reduce febra), sedativă, carminativă (absoarbe gazele intestinale), diuretică şi stomahică (favorizează digestia). Planta este şi o sursă excelentă de vitamina K, necesară pentru coagularea sângelui, şi care joacă un rol important în menţinerea ţesutului osos, prevenind osteoporoza.
Planta se poate folosi atât intern, cât şi extern, sub formă de infuzie, tinctură sau ca ulei esenţial.
Un compus valoros din plantă este uleiul esenţial, la care se adaugă numeroase principii active. Unul dintre acestea este beta-cariofilenul, un element antiinflamator natural, care este de ajutor în artrita reumatoidă.
Reduce balonarea
Una dintre cele mai importante indicaţii ale remediilor cu busuioc sunt tulburările digestive: colici, balonare, colită de fermentaţie, vomă, diaree, spasme digestive şi paraziţi intestinali. În problemele digestive, se poate încerca infuzia de busuioc (o lingură de plantă la 200 ml de apă fiartă; se lasă la infuzat 10 minute şi se bea câte un ceai pe zi, într-o cură de 3-4 zile).
De asemenea, în arsurile la stomac se pune o picătură de ulei de busuioc şi una de muşeţel pe o bucată mică de pâine şi se consumă înainte de masă.
În colicile intestinale, colita de fermentaţie, balonări, ulcer şi infecţii urinare se poate face un tratament cu tinctură de busuioc (20 de picături diluate în 50 ml de apă, de trei ori pe zi).
INFO PLUS: Infuzia de busuioc mai este de ajutor şi în diabet, deoarece normalizează nivelul glicemiei, precum şi pentru reglarea menstruaţiei.
Adjuvant în bolile respiratorii
Remediile pe bază de busuioc sunt indicate şi în astm bronşic, guturai, tuse şi bronşită. Planta este un aliat al imunităţii, putând combate eficient infecţiile virale (răceala, gripa, herpesul). Un studiu german a arătat că busuiocul poate creşte cu 20% producţia de anticorpi. În plus, busuiocul conţine camfor, care ajută la degajarea căilor respiratorii.