Insectele sunt noul sushi? Ar trebui să mâncăm gândaci precum Angelina Jolie? Argumente pro şi contra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra ex-nevastă a lui Brad Pitt a stârnit o adevărată furtună în mass-media în urma unui videoclip în care apare gătind şi consumând diverse insecte, alături de copiii ei. Se estimează că până în 2050 populaţia globului va ajunge la circa 9 miliarde de persoane, iar producţia de hrană ar trebui să se dubleze.

Ar trebui să dăm şunca pe gândaci aşa cum a făcut Angelina Jolie? se întreabă jurnaliştii de la bbc.com. Actriţa a stârnit o avalanşă de discuţii în urma faptului că a pregătit şi a mâncat alături de copiii ei, în Cambodgia, un meniu mai exotic, compus din scorpioni şi păianjeni.

Potrivit aceleiaşi surse, până în 2050 oamenirea va număra 9 miliarde de persoane, ceea ce înseamnă că producţia de hrană va trebui dublată. Vom avea nevoie în special de proteine şi din alte surse decât cele tradiţionale din carne şi peşte, iar insectele pot fi o soluţie sustenabilă, nutritivă şi în plus, ieftină şi uşor de găsit în condiţii obişnuite.

Se mai estimează totodată, că la nivel mondial, circa 2 miliarde de persoane obişnuiesc să mănânce insecte, prin urmare ce ne reţine pe noi, europenii?

Păi, în primul rând, atitudinea este negativă pentru că insectele sunt percepute ca fiind murdare şi purtătoare de boli. Creşterea agriculturii şi schimbarea stilului de viaţă al societăţilor occidentale au legat soarta insectelor de cea a dăunătorilor, potrivit Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie a Naţiunilor Unite – FAO. Ţânţarii şi muştele invadează casele şi ciupesc, termitele distrug pădurea, iar insectele care ajung întâmplător în farfuriile consumatorilor la restaurant nu stârnesc altceva decât dezgust.  

Dar care ar fi beneficiile consumului de insecte? „Sunt un fel de mâncare original, cu multe proteine, minerale şi aminoacizi, astfel că are sens să se consumăm“, a argumentat Shami Radia, proprietara unui restaurant din Marea Britanie care serveşte astfel de feluri de mâncare.

Un alt argument pro ar fi acela că insectele sunt mai ecologice decât animalele de fermă. Se hrănesc cu biomasă, produc mai puţine gaze, consumă mai puţină apă şi lasă în urmă mai puţine deşeuri decât acestea.

Ce fel de insecte pot fi mâncate?

Există în jur de 1.900 de specii de insecte care sunt în mod obişnuit folosite drept hrană, potrivit FAO. Cel mai comune sunt gândacii, omizile, albinele, viespile, furnicile, lăcustele, greierii, termitele, libelulele şi muştele.

În restaurantele din Marea Britanie pot fi găsite preparate pe bază de greieri, făină de viermi şi lăcuste.

Mai e mult până la momentul în care occidentalii vor mânca tarantule precum Angelina Jolie. Trebuie mai întâi făcuţi nişte mici paşi înainte, mai spune Shami Radia. Se poate începe cu preparate care încorporează făină de greiere, astfel încât meseanul să nu vadă efectiv insecta şi să se obişnuiască cu gustul şi cu ideea.

Până acum, pe piaţa britanică au apărut magazine şi restaurante care încorporează insectele sub formă de făină în alte feluri de mâncare tradiţionale precum pizza, paste sau chiar batoane de ciocolată.

Radia consideră că gândacii vor deveni, la un moment dat, un fel de mâncare la fel de popular precum este sushi, astăzi. „Comportamentul culinar al oamenilor se schimbă. Creveţii sunt urâţi, dar gustul lor este delicios şi nu există niciun argument pentru care consumul de gândaci să nu fie ceva normal“, a mai spus aceasta.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite